Când nu te văd (3)

Foto: weheartit.com

 Începutul poveștii e aici Când nu te văd (1)

A doua parte e aici Când nu te văd (2)

 

Dacă toate visele alea pe care le mai colorez eu din când în când - cu oameni îmbrăcați frumos dansând pe muzică bună - vor deveni vreodată realitate, zâmbește-mi ștrengărește, ia-mă pe sus și fură-mă. Hai să fim copii și să alergăm printre fețele alea fericite pentru noi.

Strânge-mi mâna puternic, exact așa cum n-ai avut curaj atunci când ne-am cunoscut, deși ai fost destul de îndrăzneț încât să mă furi și în seara aia de la petrecere doar ca să afli cine sunt.

Pornește mașina și lasă-mă să râd de tine că nu pari surprins deloc de planul meu. Lasă-mă să râd că n-ai băut nimic până în momentul ăla, căci și tu te-ai gândit la fuga asta de când am dansat pe piesa noastră...

Pornește și du-ne exact acolo. În locul ăla în care ai oprit și atunci când nu ne cunoșteam încă. Acolo, în câmpul ăla în care mi-am uitat cizmele, pentru că mă încurcau la dansat. N-o să uit niciodată că ai rămas cu gura căscată atunci când ai văzut că firele de iarbă păreau că vor să aibă ritmul meu. N-o să uit niciodată că inima mea s-a oprit câteva secunde atunci când ți-a văzut privirea și am încercat să n-o bag în seamă, dar știam deja că de fiecare dată când voi trece pe lângă câmpul ăla îmi voi aminti ochii tăi blânzi.

Oprește acolo și pune-mă să cobor din mașină până îi dai tu play melodiei. Hai să dansăm pe ea exact cum ne vine, fără să auzim  de data asta persoane care ne aplaudă și fără să simțim ochii care ar fi vrut să fie în locul nostru

Apoi mai condu puțin. E undeva pe dreapta. Știu că faci ochii mici ca să nu o ratezi. Oare și ție îți zboară fluturi în stomac atunci când te apropii de ea, aducându-ți aminte tot? Uite-o, uite crucea aia mică de lemn... oprește! Așează-mi sacoul tău pe iarbă ca să nu-mi murdăresc rochia albă și taci câteva clipe, până vezi steaua aia care cade. Hai să nu ne mai jucăm de data asta de-a „îți las ție dorința mea” și să spunem aceeași dorință în același timp. Mai taci câteva minute până când îți spun iar povestea ta preferată: aia despre cum am realizat eu în seara aia, în care pe tine te rodea curiozitatea, că nici măcar eu nu știam cine sunt; aia despre cum am aflat, la marginea unui drum, că există un om care-mi liniștește frica, deși nu-l cunoșteam aproape deloc; aia despre cum am simțit cum mâna ta ar vrea să o mângâie pe-a mea și înlăuntrul meu un fluture își deschidea aripile; aia despre cum am realizat  atunci când am închis ușa în urma ta că sunt o persoană care voia doar să o săruți pe frunte; aia despre cum a doua zi te-am chemat la o cafea ca să-mi cer iertare pentru seara dinainte și de-atunci am mers împreună până am aflat amândoi cine suntem: doi oameni care vor să le fie viața veselă și frumoasă ca o piesă country.

Ca o piesă country ca cea pe care am dansat atunci în remorca ta. Ca o piesă country precum cea pe care am avut primul nostru dans în calitate de proaspăt căsătoriți. Ca o piesă country ca cea pe care ne-am promis că vom dansa după fiecare ceartă...

Vise albastre

  

Foto:weheartit.com

  

Am impresia că atunci când eram mică nu visam atât de mult pe cât o fac în prezent. Am început să visez, de ceva vreme, păduri fermecate în care trăiesc haiduci care se opresc în drumul lor în câte o curte a unor bătrânei care au nevoie de ajutorul lor. Am tot avut vise cu o fată a cărei haine sunt cusute cu ață făcută din dor și le poartă mândră în timp ce se plimbă, în timp ce caută vreun haiduc care ar putea avea nevoie de o cană cu apă ori o bucată de colac. Am visat de multe ori că bunicul meu stă așezat pe Lună și curăță liniștit mere pe care le împarte apoi stelelor, iar uneori, când mi-e sufletul prea greu, îmi aruncă jos o scară pe care să urc până la el ca să-mi spună povești care să-mi facă inima mai ușoară. Iar mai nou, am început să visez personaje de care prind drag și nu mă mai pot desprinde de ele. Mă atașez de vreun personaj într-atât de tare încât îl iau cu mine peste tot, mă rog, bucăți din el...un parfum furat din camera lui când nu era atent, un cuvânt spus cu prea multă blândețe pentru lumea asta, ori tot felul de altele.

Așa că da, personajul meu, te-am luat cu mine la mare. Te-am făcut să încapi într-o brățară și te-am aruncat în bagaj. Mi-am zis că poate marea n-o să-mi ofere destule cuvinte ca să umplu pagini, iar tu reușeai să mă inspiri mereu, oriunde. Dar ajunsă cu tălpile în nisipul fin, m-am gândit că ar fi mai bine să nu te scot de-acolo, să te las să te odihnești în fundul valizei, pentru că oricum mă ajuta marea să scriu și să am vise despre tine, iar, pe lângă asta, nici nu aveam destule foi ca să scriu și poveștile pe care mi le-ar fi oferit brățara ta la mâna mea.

Am visat că tu erai omul ăla pe care-l întrerupeam mereu din ce povestea cu mâinile pe volan ca să-l întreb dacă nu cumva are un pix și o foaie. N-aveai niciodată, dar atunci când mergeam spre mare m-am trezit dintr-odată, după ce ațipisem fără să vreau și te lăsasem să conduci în liniște câțiva kilometri, spunând pe jumătate adormită: „N-ai un pix și o foaie, așa-i?”, iar tu mi-ai răspuns cu zâmbetul pe buze și mândru „Uită-te în torpedou”.

Am visat că tu erai omul ăla care m-a suit pe umerii lui atunci când am ajuns la draga noastră albastră și m-ai ținut acolo până când am terminat de aruncat în ea tot dorul strâns, până când mi s-a făcut poftă să simt și eu cât de bună era apa. M-ai ținut strâns de mână până când apa mi-a atins buricul, apoi te-ai uitat rugător la mine și ți-am dat drumul ca să poți îmbrățișa marea așa cum se cuvine.

Am visat că erai omul care nu a băgat în seamă fetele ce țineau coșuri cu flori în mână atunci când au trecut pe la masa la care stăteau prietenii noștri ce aveau chef de glume. Ai zâmbit când observai că mă uit fascinată după fustele lor lungi, după florile care-și așteptau povestea și mi-ai propus să ne plimbăm pe plajă până venea mâncarea. Ai observat că fata cu fusta lungă plecase de la terasa noastră și ai fugit să-mi iei un trandafir  care să nu fie murdărit de glumele băieților de la masă sau de invidia fetelor. „Mi l-au oferit valurile când ne plimbam pe marginea  apei”, am spus eu complice.

Am visat că erai omul care nu s-a uitat urât la mine atunci când într-o seară, la asfințitul privit stând cu picioarele îngropate în nisip, mie au început să-mi curgă câteva lacrimi. Ți-am spus că mi-e dor de Dumnezeu, că mi-e cumva trist sufletul pentru că are impresia că L-am neglijat în ultima vreme. N-ai început să-mi spui că astea-s prostii de copil nebun, ci ai început să cauți cea mai apropiată biserică.

Am visat că erai omul care a înțeles cât mi-e de greu să mă despart de iubita mare și cât timp eu îi scriam o scrisoare, tu te-ai plimbat pe la tarabele cu suveniruri ca să aduni o punguliță de lucruri care ar fi făcut ca marea să fie mereu lângă mine până la următoarea vizită. După ce ai găsit ce căutai, ai fugit spre mine atunci când soarele începea să-și găsească alinare în spatele apei așa cum și eu mă ascund în spatele tău atunci când oamenii mă sperie. Am ascuns amândoi scrisoarea într-o groapă săpată cu lopățica unei fetițe care te adorase după doar două minute de joacă. Apoi am pornit la drum spre casă.

Am visat că erai omul care suporta liniștea care domnea în mașină jumătate de drum, pentru că știai că sufletul meu picta cu grijă pe pereții casei lui tot ce se întâmplase în zilele alea. După ce am trecut de jumătatea drumului ai rupt tăcerea și ai zis „Deschide torpedoul. Caută agenda aia care are pe copertă o ancoră și începe să scrii, dar spune-mi și mie fiecare cuvânt”. Începusem să scriu despre cât de norocoasă sunt că te pot privi stând liniștit cu o mână pe volan și cu o mână jucându-se în părul meu…

…apoi m-am trezit. Iar lângă mine era un carnețel cu o copertă albă, care era plin de povești neadevărate și de „Ce-ar fi fost dacă?”, iar unele cuvinte nu se mai înțelegeau din cauză că le îmbrățișase câte o lacrimă. Dar nu e vina ta, personajul meu, că am vrut să fii mai mult decât o amintire purtată la mână…că am vrut să fii omul meu și nu doar personaj.

Un basm

Foto:weheatit.com

Opriți timpul! Opriți puțin lumea din vorbit prostii. Am nevoie de nițică liniște să scriu un basm...apoi vă puteți vedea de-ale voastre în continuare.

Vreau să scriu un basm în care personajele principale au răbdare să asculte, apoi să-ți dea rezolvarea la o problemă, și nu cu oameni care, în timp ce le vorbești, se gândesc la ce trebuie să mai cumpere, ori se grăbesc să-ți spună „ah...am pățit și eu așa!”.

Vreau să scriu un basm despre un el și o ea care au reușit să-și creeze o lume doar a lor, în care mai intră uneori mici necazuri de care ajung să râdă în timp ce le rezolvă.

Vreau să scriu un basm în care el se satură de plânsetele ei din cauza stresului și îi aruncă valiza pe pat. Nu, nu vă faceți idei! Îi trântește geanta doar ca să-i spună „No, pune niște haine aici repede! Haaaaai, că plecăm la mare!”. În care el să zâmbească cu gura până la urechi când o vede cum fuge dintr-o cameră în alta pentru că nu știe ce să bage în bagaj. În care el dă muzica mai încet atunci când vede că lângă el, pe locul pasagerului, a adormit ea. În care lui i se umple inima de drag atunci când fata îl strânge tare de mână, pentru că fac primii pași în mare și ei îi e frică.

Un basm în care el știe când pentru ea devină incomodă o conversație și o va scoate de-acolo, luând-o la plimbare până când ceilalți se decid să schimbe subiectul.

Un basm în care el își „uită” hanoracul preferat la ea în mașină atunci când urmează să plece a doua zi pentru mai mult timp. În care ea îi umple torpedoul cu ciocolata lui preferată.

Un basm în care ei i se face dor de parfumul lui amestecat cu mirosul de țigări, iar el știe cât de mult o doare dorul și îi trimite o cafea prin cineva, ca să-i mai treacă supărarea.

Un basm în care ea scrie despre el din fotoliul moștenit de la bunicu', în timp ce personajul masculin îi  pregătește mâncarea preferată. În care ea să țipe la el: „care era sinonimul pentru...?”, iar el să-i strige din bucătărie cuvântul care se potrivește cel mai bine în textul ăla.

Un basm în care el îi curăță pantofii înainte să plece la un eveniment, în timp ce ea bagă în priză fierul de călcat, ca să-i întindă cămașa, iar în căsuța lor să se audă la maxim piesa aia care le dă poftă de viață.

Un basm în care el salvează toate video-urile cu bebeluși, pentru că iubește să o audă zicând „Odoodod”, iar ea îi trimite tot felul de chestii legate de mașini, pentru că îi place să-l vadă cum face ochii mari de uimire.

Un basm în care ea îi sărută fruntea atunci când cineva reușește să-l enerveze, iar el o strânge tare de mână atunci când, din cauza supărării, e pe cale să spună cuvinte pe care le-ar regreta.

Un basm în care nimeni altcineva nu are putere, căci vorbele altora sunt date pe mute și la maximum sunt date doar bătăile inimiilor.

Oh, mai lăsați-mă cinci minute să visez la basmul ăsta, în care el apare în fața casei ei după ce citește asta, apoi vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți...