Când nu te văd(1)

Foto: weheartit.com

A doua parte o aveți aici Când nu te văd (2)

  

Ai intrat în încăperea aia mult prea zgomotoasă pentru gustul meu și parcă s-a luminat dintr-odată, iar vocile celor din jurul meu au început să se audă de parcă se aflau la mare distanță  de mine.

Ai umblat prin toată camera cu privirea, căutând pe cineva, iar atunci când mi-ai întâlnit ochii fixați pe tine nu mi-ai întors spatele, stânjenită, ci mi-ai zâmbit și ai ieșit din casă pentru a găsi persoana pe care o căutai. Mi-ar fi plăcut ca persoana de lângă mine, care se uita plictisită la cărțile din biblioteca aia mică, să fi fost cea pe care o căutai, pentru că astfel ți-aș fi putut simți parfumul.

Fără să-mi dau seama, am făcut câțiva pași spre ușă. Fără să-mi dau seama, am început să te caut prin curte și mi se părea ciudat că nu mă uitam la fețele oamenilor ca să o găsesc pe cea mai senină dintre toate, ci mă uitam la picioarele lor, căutând o pereche de cizme albastre.

Le-am găsit. Apoi te-am zărit îmbrățișând gazda petrecerii într-un mod care mi-a dat de înțeles că o cunoști de mai multă vreme decât mine. Aveați câte o sticlă de bere în mână și râdeați într-un mod molipsitor, iar tot ce-mi doream era să merg între voi, să-mi așez brațul pe umărul tău și un sărut pe fruntea-ți neîncruntată. Dar nu puteam, pentru că nu știam cine ești.

De unde ai apărut, tu, singura pereche de cizme dintr-o mulțime de teniși? Și cine ești când nu te văd?

Ești atât de senină mereu, sau atunci când dispari din mulțime pentru câteva minute e pentru că ai nevoie să oftezi adânc și să-ți convingi lacrimile să mai aștepte până acasă?

Unghiile îți sunt atât de mici pentru că ți se rup prea repede sau din cauză că ți le rozi atunci când ești stresată?

Ești atât de bună cu prichindeii pentru că ai frați mai mari care te-au învățat cât de importantă e joaca și blândețea, sau pentru că ți-ai fi dorit să ai un frate mai mic care să te ia drept model în viață?

Ai mereu curaj să intri în vorbă cu toată lumea sau ai nevoie de o bere înainte?

Asculți muzica în liniște sau dai volumul la maxim și te apuci să dansezi așa cum îți vine? Nici nu mi-am terminat bine gândul, că te-am auzit întrebând, cu glasul ridicat, „A cui e mașina asta?”, arătând spre a mea, a cărei remorcă a fost loc de odihnă pentru copilași cu ceva vreme înainte.

Am ridicat mâna ca să-ți arăt că eu sunt proprietarul și mi-ai zâmbit de parcă ne cunoșteam de câțiva ani. Nu înțelegeam nimic, dar m-ai lămurit atunci când te-am văzut descălțându-te și urcând în remorcă, făcându-i semn celui care se ocupa de muzic, apoi ai început să dansezi pe o melodie country. Îmi venea să te întreb, țipând, „Cine ești?”, dar n-aș fi vrut să-ți întrerup bucuria. Așa că m-am așezat lângă prietena ta cea mai bună și i-am cerut iertare, iar în timp ce mă urcam la volan, ea ți-a strigat un „Ține-te bine!”. N-ai spus să pun frână, nu te-ai speriat, nu ai făcut scandal. Ai bătut în geam, m-ai rugat să-ți pun piesa și să dau volumul cât de tare puteam suporta. Ai dansat până nu i-am mai putut rezista curiozității și am oprit. Am parcat mașina într-un câmp, lângă o troiță și te-am întrebat, cu o voce aproape șoptită și plină de admirație, „Cine ești, fată blândă?”

Voiam să aflu care ți-e zâmbetul sincer și care ți-e cel pe care-l scoți în lume, ăla pe care-l oferi doar ca să nu creadă cineva că e ceva în neregulă. Să știu dacă ai curajul să începi să cânți dintr-odată sau zici doar „Ce-mi place piesa asta!” și o cânți în tine. Voiam să descopăr dacă spargi lucruri atunci când ești nervoasă sau pur și simplu stai și respiri adânc de 10 ori; dacă plângi des sau te ascunzi atunci când verși lacrimi.

Voiam să văd dacă voi afla ceva despre persoana care ești atunci când nu te privesc sau dacă ești genul care păstrează totul pentru ea și doar ascultă.