Ana-2

    Te trezești într-o zi cu sentimentul că ceva îți lipsește și începi să cauți lucrul ăla. Doar că ai plecat la drum cu gândul greșit, pentru că tu trebuie să găsești  o persoană. O Ană.

    O Ană ce stă departe de cărarea pe care ai plecat tu, întinsă pe o pătură verde, citind cărți pe care abia așteaptă să le povestească.

   O fată care te așteaptă să-i bați la ușă atunci când cad primii fulgi de Sus...iar când îți deschide, nu te lasă să intri, ci îți întinde o cană cu ciocolată caldă și te roagă să stați puțin printre fulgușori.

   E fata a cărei nesiguranță și încăpățânare îți scot peri albi, dar atunci când o vezi cum îi zâmbește unui copilaș, uiți. Uiți că-ți venea să spui ceva cu un ton nepotrivit și începi să ți-o imaginezi cu un ditamai zâmbetul, drăgălindu-și propriul bebeluș. Văzând la ce visezi, sufletul tău te face să crezi că iubirea ta o va ajuta pe fata asta să se vadă în oglindă așa cum e: unică.

   De visele ei copilărești râzi în fiecare seară, dar le notezi atent, după ce adoarme, pe o bucată de hârtie pe care o păstrezi în portofel. Pentru că ea merită: să înveți un dans country ca să-i faci o surpriză la nuntă; să găsească un cățeluș sub bradul de Crăciun; să-i umpli curtea de beculețe; să ascultați în fiecare dimineață aceeași piesă până vă săturați de ea sau să vă uitați la „Home Alone”, chiar dacă știi replicile pe de rost...și multe alte chestii pe care le-a citit în cărțile alea pe care nu te poți abține și i le cumperi.

   Ana are în păr paie de fân de pe vremea în care se urca în podul șurii, din vremea în care voia să dea cu grebla ca oamenii mari, dar se plictisea repede și o lăsa pe unde apuca, să se împiedice alții de ea. Are șosetele ude de când îi era teamă că nu-și poate ține echilibrul pe bârnă și prefera să ajungă pe celălalt mal trecând prin râu. Și te cam face gelos, făcându-te să te întrebi de ce tu n-ai avut dealuri atât de verzi și pârâuri atât de limpezi.

    Ei nu vrei să-i faci cadou o sticluță de parfum niciodată. Pentru că ea are unul aparte, pe care nu-l găsești în magazine. E făcut din roua abia așezată pe firul de iarbă, amestecată cu o portocală acrișoară peste care a aruncat vântul niște scorțișoară. Miroase a primăvară îmbinată cu nițel Crăciun și simți asta în fiecare dimineață, în timp ce ea se plimbă prin casă fredonând o piesă veche din folclor.

   Se mai supără ea pe tine din când în când și în serile alea fuge repede să scoată răul din ea, să-l lase în niște lacrimi ce se vor odihni pe podeaua rece a bisericii. Nu uită să te treacă pe pomelnic, chiar dacă știe că e posibil să nu-ți îndrepți greșeala. Pentru ea e important ca Dumnezeu să știe că trebuie să aibă grijă de tine dacă ea nu poate.

   Pe Ana o vrei lângă tine de fiecare dată când zorile se varsă, pentru că ai nevoie de sărutul ăla pe frunte, care să-ți trimită prin tot corpul vestea că răul din lume s-a sfârșit, măcar pentru câteva clipe.
   Ar vrea să creadă că se ascunde atât de bine încât îți va fi foarte greu să o găsești, dar se înșeală. O găsești ușor, căci stă sub un copac bătrân și vorbește cu stelele, ori la marginea unui pârâu și-și răcorește picioarele obosite; sau, cel mai probabil, o găsești într-o bisericuță, mângâindu-și sufletul în timp ce Doamne-Doamne i-l face bine. Odată ce-ai găsit-o, vei afla despre tine că ești unul dintre cei mai egoiști oameni, pentru că o vei dori doar pentru tine. Nu fi naiv!

   Ana trăiește pentru oameni. E musai să o lași să dea câte puțin din ea tuturor. Las-o măcar să ofere un zâmbet, să-i ia copilul unui părinte din brațe și să i-l țină până-și termină de băut cafeaua, să-i întindă o bombonică unui om care a rămas încruntat după o convorbire telefonică. Tu doar fii fericit și mulțumește Cerului că tu vei primi mereu mai mult: mai multă ciocolată; mai multe povești; mai multe scrisori și laude. Dar mai ales, mai multă dragoste...atât de multă dragoste. Așa că ai grijă de acest „mai mult” și nu-l pierde. Ai grijă de ea, căci ea uită adesea să o facă!

* În lumea mea nu există Ileana Consânzeana, ci doar Ana. Mi-am construit un personaj ce ar putea fi ales ca partener de drum al unui haiduc și i-am dat un nume pe măsură. Ana= copilărie, iubire, povești, lună și stele, iarbă verde, lumină și liniște. Textul ăsta nu e adresat celor care poată numele ăsta simplu, ci vorbește despre persoana aia prin care Cerul îți va răspunde la o întrebare pe care i-ai pus-o mai demult. Sper să o întâlnești exact când sufletul tău are nevoie de ea.