Adio. Bun venit!

Foto: weheartit.com

     

Au plecat la drum. Ei doi şi sufletele. Ţineau de mână un 2013 speriat care nu ştia ce urmează să i se întâmple. Îi auzise șușotind că e timpul ca el să plece, dar unde s-ar putea duce?

Au luat un coşuleţ cu ei, în care aveau de toate. Au pierdut puţin vremea prin Pădure, căci Luna se lăsa aşteptată şi nu le oferea lumină, dar  într-un sfârșit a apărut, sfioasă, şoptindu-le că e gata să-i aibă  drept oaspeţi. Au ajuns sub Lună, iar ea le-a întins scara.

Înainte să urce, l-au liniştit  pe 2013. A vorbit ea, ca de fiecare dată, și i-a zis că n-are de ce să-i fie frică. Ei o să urce, dar el trebuie să rămână. Să stea lângă scară până apare Făt-Frumos să-l ia, pentru că urmează să-şi facă prieteni mulţi în Pădurea Trecutului; o să aibă căsuţa lui, unde o să-l viziteze oamenii când se simt singuri şi au nevoie de căldura pe care le-a dat-o, sau când o să caute ceva ce au pierdut. O să-i fie bine.

El a stat în spatele ei, pregătit să o prindă în caz că păşeşte greşit. Ar fi vorbit şi el cu 2013, dar şi-a lăsat cuvintele acasă. I-ar fi spus că-i mulţumeşte că a întâlnit-o pe ea şi că l-a ajutat să descopere Pădurea. Dar ceva îi zicea că 2013 ştie toate astea.

Ajunși la draga lor Lună, uitaseră pentru câteva clipe să respire. Văzându-i atât de uimiți, Luna le-a zâmbit în fugă, lăsându-i singuri, căci avea și alți oaspeți de care să se ocupe. În timpul ăsta, 2013 stătea încă lângă scară şi se uita la ei, dorindu-și să fie și el acolo.

Ei stăteau spate-n spate, vorbind fiecare cu steaua lui, gândindu-se fiecare la altceva. El se gândea la 2014, ea se gândea la cât de bun a fost 2013 de i l-a adus pe el. Ei i s-au umplut ochii de lacrimi, el i-a simțit mâna care i se ducea la ochi și s-a întors s-o îmbrățișeze. Ştia că sunt lacrimi pentru tot ce a făcut şi ce nu a apucat să facă în 2013, pentru oamenii pe care i-a lăsat să plece, pentru sufletele care nu au  vrut să stea la ea în căsuţă. A plâns pentru că se simţea vinovată că nu a dat tot din ea. Iar el...tăcea. Tăcea pentru că asta o asigura că a făcut mai mult decât putea. L-a făcut să stea, l-a  ajutat să-şi regăsească sufletul. Tăcea pentru că asta o făcea să se oprească mai repede din plâns. Îngerul lor păzitor a coborât puţin, cât să-i întindă o pană care să-i aducă aminte că a făcut totul bine și să nu uite de ea.

El nu i-a dat drumul la mână şi nu avea s-o facă vreodată. Au privit în jos, unde se vedea, pe o cărare, un copil ce se chinuia să ţină lampa dreaptă şi se tot împiedica prin zăpadă.

La vederea lămpii, ea l-a strâns tare de mână, căci voia să fie sigură că el e încă acolo. I se umpleau iar ochii de lacrimi și l-a întrebat, tremurând :  „Stai? Te rog, stai!". El a sărutat-o pe frunte, în semn că da, o să stea şi o s-o ajute să-l crească pe 2014. .

Se auzea cum se apropie Făt-Frumos; 2013 privea când în dreapta spre lampă, când în stânga de unde se auzea un cal. Lângă el a ajuns călărețul mândru, care şi-a întins privirea spre ei, le-a făcut cu mână şi l-a aşezat pe 2013 în șa. Pentru o clipă  2013 şi 2014 s-au privit în ochi. Unul a plecat, iar celălalt a rămas lângă scară, așteptând un semnal ca să urce la ei...

O treaptă, două, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece trepte...