Umbrele şi iubirea

Foto: weheartit.com

           

Ai crezut că ai luat tot. Ai crezut că odată ce ai pus în valiză şi cana pe care ți-am oferit-o - din care beai doar dimineața, căci în restul zilei era în mâna mea - nu mai e nimic de luat. N-ai privit înapoi, iar asta mi s-a părut normal, căci niciodată nu ţi-a plăcut să te întorci din drum. Ai descuiat uşa şi ţi-ai lăsat cheia în ea. Ai plecat şi m-ai lăsat în mijlocul holului, unde am stat acolo  vreo jumătate de oră, până când am auzit nişte paşi.  Se auzeau paşi prin casă, dar de unde? N-avea cum și credeam că mi-era atât de dor încât auzeam ce voiam. Am intrat în camera în care eu stăteam să scriu în timp ce tu te uitai la seriale și descoperisem că se auzeau paşii umbrei tale. Ţi-ai uitat umbra!

Săraca, era tare speriată căci nu-ţi mai vedea corpul și nici vocea nu ţi-o mai auzea. Era la fel de speriată ca şi mine. Mă privea cum mergeam dintr-o parte a camerei în cealaltă, încercând să-mi dau seama ce să fac cu ea. Am luat carioca şi i-am desenat un pat lângă un șemineu, căci avea nevoie de un locușor în care să se odihnească.

Au trecut zile, apoi săptămâni, în care umbra ţi-a stat cuminte pe pat şi a privit focul. Într-o zi a mea umbră m-a refuzat şi nu a vrut să iasă  din casă. Atunci am înțeles că umbra mea s-a îndrăgostit de umbra ta. Am înțeles, după ce observasem cum umbra ta urmărește fiecare mișcare a umbrei mele, că moartea unei iubiri dă naștere alteia.

Le-am dat voie să-și trăiască dragostea. Le-am desenat o bibliotecă şi îi privesc în fiecare seară cum citesc amândoi, aducându-mi aminte de noi, de cum tăceai şi încercai să te abţii să nu râzi de reacțiile pe care le aveam atunci când personajele unei cărți călcau strâmb. Într-o seară, le-am scos afară și le-am privit cum se învârt printre fulgi. Ţi-am văzut umbra cum a trântit-o în zăpadă pe a mea când nu era atentă. Le-am desenat apoi un geam şi au stat o noapte întreagă la el ca să se minuneze de puritatea fulgilor. În altă seară se plictiseau şi s-au apucat de compus un cântec de dragoste. Atunci le-am desenat un felinar și și-au făcut un obicei să danseze sub el în fiecare seară. De le-ai vedea cum se învârt una pe cealaltă ţi-ar veni şi ţie cheful de dans.

Acum, pereții mei sunt plini. Umbrele au propria lume: au străzi, copaci, bănci, un om de zăpadă, o chitară, un pian și alte cele. Voi zugrăvi în fiecare anotimp şi vor primi păpădii şi ghiocei; o plajă şi o mașină de înghețată; o pădure portocalie. Le voi face culcuş din flori, unul din nisip, unul frunze și unul din zăpadă.

Oare când o să-ţi dai seama că ţi-ai pierdut umbra, o să te gândești că e la mine? Sau ţi-ai dat seama deja, dar poţi trăi fără ea? Ori mi-ai lăsat-o mie pentru că ştii că am nevoie de ea? Şi dacă ar fi să vii după ea, oare mai eşti cum te ştiam? Oare dacă le-ai vedea dansând, ai închide ochii şi te-ai gândi la noi? Sau ai lua un burete şi ai şterge tot...omorând încă o iubire?