![]() |
Foto: weheartit.com |
Partea I-aici
Copil dulce,
Pentru ce să te iert? Să te iert pentru că ți-ai permis să nu mai fii
puternică?
Mi-am dat seama de cum ți-am pășit pe urma
adâncă pe care ai lăsat-o în zăpada, de la intrarea în tărâm, că e o zi în care
i-ai lăsat pe cei care nu trăiesc în povești să câștige. Mi-am dat seama pentru
că tu nu prea lași urme în pământ pe unde calci, căci ai un stil de a păși ce
se aseamănă cu plutitul. Știam că n-avea rost să forțez ușa, ori să te strig
până rămâneam fără glas, dar nu puteam să mă întorc din drum. Trebuia să-ți
arăt că am fost acolo și că mereu voi ajunge, chiar dacă uneori mai întârzii.
Când am ajuns, omul de zăpadă nu ştia ce
să-mi zică și tot ridica din umerii pe care i-am creat noi cu grijă. Ţi-am
auzit sufletul cum plângea în timp ce tăia lemnele și cum se certa cu el
însuși. Am auzit cerbii de undeva din depărtare cum se chinuiau să găsească o
modalitate prin care să te facă să aprinzi becurile, căci fără lumină nu prea
știau cum să ajungă înapoi, nu le mai place întunericul de când îi acoperi în
fiecare seară. Sufletul mă ruga disperat să fac ceva...așa că i-am dat mănușile
mele și l-am pus să bată până aveai să-i deschizi. I-am spus să nu se sperie
dacă îi vei deschide nervoasă, ci să alunece pe lângă tine, apoi să aprindă focul
și luminile de-afară. Am ieșit din tărâm după ce ți-am pregătit lemnele pentru
foc și ți-am lăsat pe ele cartea din care speram să citești.
Ajuns în lumea oamenilor pe care eram și eu
supărat, căci mi te-au făcut să închizi totul în tine, mi-am turnat niște cafea
în cana aia cu spiriduși. Am așezat-o lângă fulgul magic prin care urma să
primesc mesajul că ai deschis ușa cu un zâmbet mic pe față. Mi-am lăsat cafeaua
acolo și am plecat...
Acum stau pe fotoliul din care mi-ai scris
cuvintele pe care mi le-a dat omul de zăpadă înainte să intru în casă. Îţi
scriu acum, după ce ți-am sărutat fruntea dulce care adormise pe canapea,
lipită de cea a sufletului meu. Îți scriu după ce te-am dus în brațe în camera
ta și după ce ți-am mai vegheat somnul câteva minute. Îţi scriu acum, după ce
ţi-am așezat o cană de ceai pe noptieră, care să te liniștească în caz că ai
vreun coşmar.
Îţi scriu acum, după ce ți-am recuperat
sufletul și cerbii. I-am luat cu mine într-o aventură și am tot căutat brăduțul
mult visat. L-am găsit nu prea departe de casă și părea așezat acolo tocmai
pentru că voia să te cunoască.
I-am dat omului de zăpadă cadoul mai
devreme. De fapt, anul ăsta a primit două, căci vom așeza bradul astfel încât
să îl vadă, ca să aibă cu cine schimba și el o vorbă, pentru că cerbii nu-l bagă
în seamă decât atunci când îi cade nasul și râd de el. Al doilea cadou e
morcovul ăla țeapăn pe care-l căutam ca nebunii peste tot, care e pe placul lui
și n-o să mai încerce să-l dea jos.
Îţi scriu acum câteva ultime cuvinte,
înainte să mă așez lângă tine și să-ți analizez respirațiile din timpul
somnului. Îți mai zic că am curăţat două portocale şi am aşezat termosul plin cu ceai pe măsuţa de pe terasă, în caz că vin oaspeţi. Sigur o să
treacă cineva, chiar dacă doar să-ţi privească casa luminată şi să-ți mângâie
cerbii care nu mai pleacă din fața ei.
P.S: M-ai auzit când ţi-am şoptit „Te
iert, că-mi eşti dragă!”, de asta ai zâmbit când am tras pe tine pătura care
alunecase din pat? Ori visai ceva mai frumos?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu