 |
| foto: weheartit.com |
Personajul meu,
am ajuns la pagina 100 din carnețelul pe
care mi l-ai lăsat odată, ăla în care mi-am zis că o să scriu povești în care
să fii tu cel mai important.
Sunt la a o suta pagină și-mi dau seama cu
fiecare cuvânt notat că imaginea ta e din ce în ce mai în ceață, că încep să
scriu despre cineva fără nume și fără chip. Ce e încă prezent e sufletul
tău...ăla bun, care l-a rănit pe-al meu în cel mai blând mod posibil și care,
acum când sunt pregătită să-ți dau drumul, m-a ajutat să mă privesc altfel în
oglindă.
Te-am povestit mult în ultima vreme și de
fiecare dată mi se părea că am un zâmbet prea larg pe față. Nu mi se părea.
Știi...întotdeauna mi-am dorit ca cineva să-mi spună „ți se luminează fața când
vorbești despre el”, însă în visele meu exista mereu și o virgulă: „ , și lui i
se întâmplă fel”. N-a fost să fie, erai ocupat cu alte gânduri, iar fața ta se
lumina când vorbeai despre alte chestii. Așa
că am început să-ți îmbrac zâmbetul în cuvinte și te-am transformat în cel mai drag
personaj care s-a plimbat vreodată printre rândurile mele. Te-am pus să intri în tot
felul de povești și să te întâlnești, în toate, cu cea care voiam să fiu eu.
La pagina o sută, personajele noastre
trebuie să-și ia din nou la revedere. Le-a fost greu, căci am încercat să le
fac să simtă ceea ce plângea sufletul meu atunci când ai închis ușa în urma mea. Tu
nu mi-ai zis niciodată dacă ai simțit ceva în momentul ăla. Cei doi au început să pășească greu după ce
și-au întors spatele și n-au uitat, așa cum ai făcut tu, să privească peste
umăr. Am pus punct și le-am lăsat să stea puțin fiecare cu durerea lui, apoi
mi-am dat seama că durerea mea e gata să iasă pe ușă. Mi-a mulțumit că am fost
o gazdă bună, ca întotdeauna, iar eu i-am zis să treacă aici de fiecare dată
când ar trebui de fapt să meargă la tine.
Te las, om drag, dar să știi că o să-mi simt
inima amețită de fiecare dată când o să ne întâlnim, pentru că ai însemnat mult
pentru ea , însă te asigur că am învățat s-o potolesc și n-o să-ți mai fure cinci minute din timp ca să se odihnească pe umărul tău. Da, o să mi se
lumineze fața și de-acum înainte când îți voi rosti numele, pentru că mi-ai
făcut bine...diferența e că, după ce voi termina de vorbit, nu voi mai simți o
împunsătură în suflet. Du-te! Dar nu uita că există o fată cu îmbrățișări care
ți-a așezat în brațe nemurirea.
Drum bun, personajul meu preferat! Eu
rămân aici să mai scriu, căci le datorez celor din carnețel un sfârșit
frumos...
Cu
dor,
autoarea
ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu