Ajută-mă

 

Foto: weheartit.com

  

Ni se făcuse cunoștință în fugă, de către un prieten comun care în seara aia ținuse în mână prea multe pahare. Ai dat semn din cap, spunându-mi că ești încântat, apoi ai râs de prietenul nostru și l-ai luat aproape pe sus, ducându-l să se odihnească.

Înainte să răsară soarele am ieșit pe balcon ca să văd cât mai are zăpăcitul până iese de după deal. Credeam că după o petrecere ca aia,voi fi singura trează la ora aceea, dar am auzit de undeva de jos un glas care vorbea cu cineva în șoaptă. M-am ridicat de pe fotoliu ca să pot vedea mai bine ce se întâmplă și te-am zărit stând pe leagănul din curtea din spate cu un pahar în mână, povestindu-i ceva cățelului ce-i aparținea stăpânei casei. Am coborât, fiind curioasă ce treburi importante aveai de discutat cu un cățeluș la o astfel de oră. Te-ai speriat puțin când ai observat că ușa se deschide și apar eu în fața ta, pentru că nu intenționai să trezești pe cineva, doar pentru că tu suferi de insomnii, dar ți-ai zis că dacă tot se apropie răsăritul, nu mai are rost să pui capul pe pernă. Am luat cățelul în brațe și mi-am însușit rolul de ascultător. Am stat până ne-au atins fețele vreo două raze de soare, iar atunci te-am rugat să încerci să dormi puțin, pentru că în curând lumea din casă avea să se trezească și nu i-ai fi putut rezista oboselii provocate de toți cei prezenți. „Și tu?”, m-ai întrebat în timp ce îmi țineai ușa deschisă. Te-am mințit atunci spunându-ți că o să mai stau puțin, dar „puțin”-ul ăla se transformase în ore în care am făcut curățenie prin sufragerie, apoi am pregătit micul dejun și cafeaua pentru cei mahmuri. Ai fost ultimul care a coborât și te-am așteptat la capătul scărilor cu o cană plină de cafea.   Mi-ai zâmbit mulțumitor, apoi te-ai dus să vezi de ce te striga cineva. Aveam impresia că devenisem cumva complici și recunosc că după ce m-ai lăsat în fața casei mele m-am gândit la tine, dacă aveai să mă cauți...

N-ai făcut-o și încercam să nu acord prea multă importanță acestui lucru. Ne-am mai întâlnit de câteva ori în același loc, fără să știm unul de celălalt. Într-una din dăți, omleta mea din acea dimineață devenise subiect de discuție la masă și asta ne-a făcut să ne aducem aminte de imaginea cu noi și să zâmbim pe ascuns, fără să ne observăm. Mă gâdila inima și încercam să o opresc atunci când te-am văzut ieșind din local cu o fată mai frumoasă decât mine. După ce ți-am văzut mașina plecând din fața clădirii, gâdilitul devenise o înțepătură de albină care tot reînvia și își băga acul în inima mea. De ce îmi desenase soarta cartea astfel încât noi doi să facem parte din aceeași gașcă? Trebuia să încep să te vad exact așa: ca pe cineva din gașca mea de prieteni. 

Totuși, când am ajuns la petrecerea organizată de una din fetele noastre, mă tot gândeam dacă o să apari. În încercarea mea de a nu mă mai gândi la tine, am acceptat shot-ul oferit de cineva pe care nu-l mai întâlnisem până atunci și am acceptat invitația lui la dans. Dansând, am avut impresia la un moment dat că-ți simt parfumul, iar când omul din fața mea începuse să fie vulgar, mă rugam ca ăla să fi fost într-adevăr mirosul tău, să mă vezi din depărtare și să vii să mă ajuți, deși nu aveam niciun drept să aștept așa ceva. În momentul în care refuzurile mele au devenit enervante, omul își aruncase paharul din mână la picioarele mele și  chiar înainte să spună ceva, te-am văzut luându-l pe om de după umeri și dispărând de pe ringul de dans. Nu-mi făceam griji că se va isca un scandal, pentru că te analizasem la fiecare ieșire și observasem că îți place să rezolvi lucrurile cu mult calm, însă-mi făceam griji că nu voi apuca să-ți mulțumesc. Pe când voiam să merg să caut o mătură pentru a aduna cioburile de pe jos, m-ai prins de mână și m-ai întrebat cum mă simt, dacă mă doare. Abia atunci realizasem că un ciob reușise să-mi intre în piele. Am făcut ochii mari de mirare și când văzusem un firicel de sânge, începuse să mă ia panica. Pe mine, cea care era văzută ca fiind persoana care poate trece prin orice furtună și care poate călca pe cărbuni încinși. Pe mine?! Oare de ce în momentul în care prinzi drag de cineva devii mic și fragil? M-ai luat în brațe și m-ai dus în mașina ta, căci aveai acolo o trusă de prim-ajutor.

Cât mă cărai așa, mi-am lipit capul de pieptul tău și încercam să vorbesc cu inima ta. Încercam să-i spun „Ajută-mă”. „Ajută-mă să mă fac bine și apoi să fac doar bine la fiecare pas. Ajută-mă să descopăr ce te face să râzi. Ajută-mă să te învăț să dansezi și să nu-ți mai fie frică să-mi întinzi mâna la evenimente când auzi piesa ta preferată. Ajută-mă să găsesc cărarea spre casa ta și învață-mă cum să bat la ușa ei astfel încât să-mi deschizi.”