Batista

  

Cred că atunci când te-am văzut prima oară compuneai în capul tău un cântec de leagăn. Mergeai pe ritmul lui și fiind prea concentrată la ce se întâmplă în tine și în visul tău, ai călcat în ditamai balta. Stăteam pe o bancă din dreapta ta și eram aproape sigur că îți voi vedea fruntea cum se încruntă. Dar nu, tu ți-ai pus pe buze cel mai inocent zâmbet pe care-l văzusem până atunci și ți-ai scuturat lejer piciorul ud, apoi te-ai șters de noroi pe iarbă. M-am ridicat de parcă eram hipnotizat și ți-am întins batista mea, ca să-ți cureți papucul pe care ți l-ai murdărit. Abia după ce mi-ai spus „Așa făceam și când eram mică! Călcam în baltă chiar în momentul în care mă avertiza cineva că e apă în fața mea”, realizasem de ce bunica îmi tot zicea, de când eram mic, să port la mine o batistă. Am insistat să te conduc până acasă și să te apăr de alte bălți, iar tu ai insistat să-mi păstrezi batista, ca să o speli înainte să mi-o returnezi. Am fost de acord, pentru că asta însemna că aveam să te revăd.

M-am îndrăgostit de tine atunci când ai intrat în casa în care am copilărit și ți-au aburit instantaneu ochelarii. I-ai sărutat repede mâna bunicii și te-ai lipit de sobă. Doamne, câtă simplitate! Făceai totul fără să depui prea mult efort, iar atunci când vorbeai despre copilăria ta, casa devenea tot mai luminată. Pentru că începuse furtuna, bunica ne-a convins să rămânem peste noapte și mi-a făcut culcuș pe podea, dar voiai tu să dormi în el, pentru că ți-ar fi adus o bucurie de nedescris. Să vezi ceartă în casă! „Cum să doarmă fata pe jos? Vrei să spună că am fost niște nesimțiți cu ea?”. Și cum să o împaci pe bunică decât păcălind-o? Te-ai așezat în pat și urma să facem schimb de locuri după ce se stingeau toate becurile din casă, dar datorită vocii tale line care-mi povestea despre o Cosânzeană, eu- cel care suferea de insomnii- am adormit chiar înainte ca bunica să stingă becul din bucătărie. M-am trezit la un moment dat într-un întuneric total, pregătit să facem schimb, dar când să mă ridic realizasem că te-ai băgat deja în culcuș și ai pus un țol lângă tine în caz că o să uite unul dintre noi să mai pună lemne pe foc.

Acum, nu mai ai nevoie de alarmă, căci am devenit ceasul tău deșteptător, căci pe tine nu te mai trezește alarma, ci ringtone-ul. Îmi încep zilele cu vocea ta în ureche, ascultând ce ai mai visat tu în puținele ore dormite. Îți ascult cu mare atenție coșmarurile, ca să știu de ce trebuie să te apăr în viitor. Astea sunt știrile mele de dimineață, iar altele nici nu mai vreau să aud. Nu prea mai ascult muzică pe parcursul zilei, căci vocea ta e atât de melodioasă încât îmi rămâne în cap și-mi vine să dansez de fiecare dată când mi se pare că o aud. Seara e program de presă mondenă, căci tare-ți mai place să povestești despre alții, despre oameni pe care i-ai întâlnit în timpul zilei.

Oare ți-am zis că atunci când eram copil îmi doream foarte mult o pisică? Una mică și pufoasă, pe care să o mângâi până mi se încălzea mâncarea, una care să mi se plimbe printre picioare când eu mă concentram pe un lucru, una care să miaune din când în când și să-mi aducă aminte că nu eram singur? Nu-mi mai trebuie! Te am pe tine, lipicioaso! Ești tu destul de mâță și îmi aduci aminte de una mai ales atunci când se adună toată gașca la o seară de jocuri și te așezi la picioarele mele, ca să-mi mai trec din când în când mâna prin părul tău.

Totuși, încă n-am aflat cum se numește cântecul ăla de leagăn și nici nu mi-ai spus dacă l-ai terminat. Știu doar că-ți amintești de el atunci când strig la tine „Vezi că-i baltă, copil!”, pentru că atunci zâmbești de parcă ai fi cu mintea în alt univers. Zâmbesc și eu, pentru că în secunda următoare îmi bagi mâna în buzunar ca să cauți batista și îți dai cu palma peste frunte deoarece iar ai uitat că e în geanta ta.