marți, 5 decembrie 2017

Fata desculță-2


Foto: weheartit.com

Prima parte- Fata desculță
  

Cândva am vrut să te dau afară din casa sufletului și să-ți arunc tocurile cât mai departe, pentru că intrasei fără să-mi ceri permisiunea și nu știam ce aveai de gând. Dar pe când te pregăteai să pleci de bunăvoie, te-am oprit să-ți cer o explicație, însă tot ce reușisem să rostesc a fost un „mulțumesc”, deoarece mi-ai curățat casa și ai adunat mii de cioburi.
Erai speriată de faptul că te descoperisem și parcă doar în momentul ăla ți-ai dat seama că din ce-ai făcut pentru mine, poate exista un lucru care să mă fi rănit, deși tot ce ai vrut tu în timpul ăla a fost să-mi fie bine. De aia te-ai și descălțat încă de la început, pentru că nu doreai să-mi zgârii nici măcar parchetul.
Pe când nu știam că te plimbi prin mine, mi-ai lăsat o pereche de ciorapi cusuți cu grijă de o bunicuță, iar când te-am pus să stai într-un loc, ca să-mi limpezesc și eu mintea, văzusem că tu erai în tălpile goale. Nu știu de ce, dar simțisem nevoia să-ți așez picioarele în poalele mele, iar atunci când am simțit cât de reci îți erau, mi-am dat repede jos șosetele și te-am încălțat cu ele. Venise rândul meu să umblu desculț...
Îmi amintesc de ziua aia de fiecare dată când mă împiedic de dulăpiorul din hol, în care ți-ai așezat încălțămintele și zâmbesc când văd că sunt acolo doar două perechi de tocuri, pe care le porți doar la biserică sau când e vreo petrecere importantă.
Te-am întrebat atunci de momentul în care ai intrat pe furiș și de ce ai făcut-o. Mi-ai răspuns că a fost într-o zi în care îmi vărsasem cafeaua din cauza unui copil prea plin de energie care se învârtea pe lângă masa mea; mi-ai pus pe masă o nouă cană de cafea și ai fugit repede, reușind să-ți zăresc doar buclele lejere și fusta lungă. Mi-ai zis că, atunci când m-ai văzut zâmbind cu jumătate de gură, ți-am lăsat impresia că am nevoie de mai multe astfel de gesturi și că, într-o zi, un gest micuț mă va face să zâmbesc cu toată gura. N-ai bătut la ușă pentru că știai că aș fi închis-o repede, ca să nu te înece praful care ar fi ieșit din casă. Așa că ai preferat, atunci când am aflat că suntem vecini, să rămâi în drum și să-mi zâmbești de acolo de fiecare dată când treceai pe lângă poartă, să-mi arunci peste gard câte o ciocolată, sau să strigi tare „Bună dimineața”, astfel încât să te pot auzi și atunci când crăpam lemne...
După ce ți-ai terminat cafeaua din ceașcă, mă așteptam să te ridici, să-mi împrumuți bocancii ca să pleci, lăsând fulgii să-ți acopere pașii și eu să rămân din nou cu sufletul prăfuit, chinuindu-mă să nu te uit. Pe tine voiam să te păstrez. Rama cu poza ta n-aș fi transformat-o niciodată în cioburi. Dar n-a fost așa, ci ai deschis larg fereastra din sufragerie și ai lăsat parfumul iernii să inunde casa. Ai plecat doar până în hol, cât să-mi aduci o pereche de papuci de casă pe care uitasem că o am.
În anul ăla ți-am dat cadoul de Crăciun mai devreme: ți-am aranjat camera de oaspeți în așa fel încât arăta de parcă acolo dormea chiar Moșul, ți-am așezat cu grijă pe pernă Biblia și speram ca, atunci când aveai să intri prima oară în ea, să-ți dea sentimentul că nu ai mai pleca nicicând. Mi-a ieșit, căci în scurt timp devenise un fel de birou, în care acum îți scrii și corectezi poveștile;  te rog mereu să-mi spui când ai pus ultimul punct, ca să pot intra în tărâmul ăla și să-mi citești cu voce tare ce s-a mai născut din imaginația ta. De dormit, ai început  să dormi în camera principală a sufletului. Adormi uneori cu telefonul în mână, alteori adormi la meciuri și din cauza părului tău lung nu mai văd nici eu nimic, dar cel mai mult îmi place când adormi jucându-te în părul meu.
Ți-ai făcut un obicei din a dormi sâmbăta în „atelierul” tău, pentru că nu vrei să mă trezești duminica, atunci când te pregătești pentru biserică. Dar eu deschid ochii când aud primul toc pe podea, căci ăla e sunetul plecării. Și mi-e frică de tine plecând...
Mă calmez atunci când te văd trimițându-mi un pupic din pragul ușii și zâmbesc cu toată gura atunci când simt cum mă lovește un șlap în cap, pentru că pornisem să fac focul în centrală...desculț.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După 10 ani...