Ochii

Foto: weheartit.com

 

Te-am rugat de atâta ori să nu folosești cuvântul „promit”, până când a dispărut cu totul din DEX-ul tău. Dar nu mi-am dat seama că trebuia să-ți acopăr ochii, nu gura...

N-ar fi trebuit să-ți las ochii atât de liberi încât să se apuce de creat povești pe care să le strâng în brațe la fiecare pas și apoi, punându-mi piedică, să le sparg.

Nu îndrăzneam niciodată să te privesc prea mult în ochi, pentru că aveam mereu impresia că a ta privire are de gând să ia o lopată și să sape după tot ce încerc să țin ascuns.

Începuseși să-mi spui „Morocănoaso”, atunci când ne vedeam în fața cafenelei care devenise „a noastră”, pentru că aveam mereu fața încruntată dimineața, de parcă așteptam să transform pe cineva într-un sac de box. Până într-o zi în care mă trezisem dintr-un vis în care te-ai plimbat cu mine pe oriunde voiam. Te-ai mirat când m-ai văzut, de pe partea cealaltă a străzii, zâmbind. Te priveam cu drag cum analizai oamenii care treceau pe lângă tine, verificând dacă are cineva nevoie de o privire blândă. Îmi venea să fug în brațele tale, în mijlocul trecerii de pietoni, atunci când ți-ai întins mâna ca să dai noroc cu prichindelul care rămase uimit în fața înălțimii tale.

În dimineața aia, pentru că aveam încă visul în brațe, am uitat de frică și te-am privit în ochi mai mult decât ar fi trebuit...suficient cât să mă răpească.

Pentru că nu te pricepeai la cuvinte, ți-ai învățaț ochii să deseneze. Oare de ce nu le-am furat creioanele la timp și n-am fugit cu ele?

Au desenat zile din viitor, în care eu îți ședeam pe umeri în timp ce marcam un coș, în timpul unui meci cu băieții la apusul soarelui; zile în care erai în centrul atenției la vreo petrecere de la birou, dar tot ce voiai să faci era să mă gâdili și apoi să ne întrecem până la ieșirea din clădire.

Au desenat seri în care stelele au făcut ședință și hotărâseră că am dreptul la puțin nororc. Seri în care făceam focul în șemineu și stăteam în fața lui la povești cu prietenii; în care de fiecare dată când ieșeai la țigară te opreai să-mi săruți fruntea, iar atunci când reintrai în cameră, mă luai la dans. Seri în care îți băteam la ușa biroului, cu o grămadă de foi în mână și cu cerneală pe față și așteptam să-mi faci semn că pot intra să mă așez pe podea și să învăț acolo.

Preferatele mele erau serile în care ieșeam să mâncăm în oraș și , sărutându-mi mâna, îți lăsai grijile în palma mea. Mă lăsai să mă joc în părul tău până ajungea mâncarea , apoi îți lipeai fruntea de-a mea și îți vedeam în privire niște îngerași care pătrundeau în mine cu gândul că-mi vor limpezi sufletul.

  Ochii ăia...de ce nu i-am legat?