Dragă Moșule...

Foto: weheartit.com

  

M-ai întrebat, într-o seară în care ți-ai așezat capul obosit pe umărul meu, ce aș vrea să-mi aducă Moșul, așteptându-te să încep o ditamai lista. Te-ai mirat când am ridicat pur și simplu din umeri.

„Chiar nu-i nimic ce ți-ar plăcea?” m-ai întrebat nedumerit. Nu, copil drag, pentru că lucrurile mi le pot lua singură, iar oamenii mi-i oferă Dumnezeu. Cu Moșul am rezolvat problema în momentul în care ți-a transformat ochii în globulețe de cristal prin care-mi văd copilăria cum se joacă în atelierul lui.

Sperai că-ți voi da un răspuns mai clar și că te scap de colindatul prin magazine până vei găsi ceva care să-mi placă. Te ajut și-ți spun că n-are rost să umbli lela, pentru că eu mă voi bucura mai mult de intrarea ta pe ușă, decât de cadoul pe care l-ai adus cu tine și pe care voi uita să-l desfac, căci mâna mea va fi mult prea ocupată să nu-ți dea drumul niciodată.

Ai plecat să te odihnești și ai adormit înaintea mea, ca de fiecare dată, iar eu am mai stat cât să beau o ciocolată caldă. Tu zâmbeai cu ochii închiși visând la nu știu ce, iar eu începusem să-mi așez visele pe foaie. Visam amândoi în același timp.

Ce să mai vreau de la bătrânul cu barba albă, când mă uit la tine cum te foiești în pat și mi-ai dat ursul de pluș preferat jos din el? E ca și cum lui Dumnezeu i-a plăcut atât de mult imaginea asta încât a înghețat timpul și am rămas doar noi.

De-ar fi să iau o foaie pe care să-mi așez dorințele și să-ncep cu „Dragă Moșule...”, l-aș ruga să te facă să înțelegi că tot ce-mi doresc e să-mi fii tu.

Să-mi fii tu cel pe care să-l sperii cu strigătul meu venit din bucătărie. Să mă întrebi ce s-a întâmplat și eu să-ți răspund simplu ”Ninge”, apoi să aștepți până mă plictisesc de privit pe fereastră, să fac o ciocolată caldă și să ne despărțim de căldura casei până mi se umple părul de flori abe. Cu anii să înveți care e țipătul specific primei ninsori, iar atunci când îmi aduc aminte să mă desprind de geam, ibricul să fie pus deja pe foc. Să-mi fii tu cel care-mi aruncă dintr-odată o căciulă și o pereche de mănuși în brațe și să mă anunțe că omul de zăpadă nu se face singur.

Să fii tu cel care-mi pune cele mai rotunde globuri pe crengile de jos ale pomului, ca să le pot învârti întruna atunci când fac culcuș sub el și ne uităm la un film.

Cel care se molipsește de imaginație, iar atunci când îmi iau de sub brad o pereche de patine găsite la un second-hand, să-mi povestească despre „viețile” pe care le-au avut până să ajungă la mine.

Să-mi fii tu cel pe care-l trimit să schimbe banii, în timp ce eu mă chinui să fac pe gospodina, pentru că noi nu vom stinge lumina atunci când e vorba de colindători, ci mă vei lăsa să deschid ușa imediat cum îi aud cântând la prima casă de pe stradă.

Să-mi fii tu cel care se trezește primul în fiecare dimineață, pentru că eu pierd nopțile scriindu-i Moșului; să pui cafeaua la făcut în timp ce citești povestea pe care ți-am lăsat-o lângă cana preferată. 

Să-mi fii tu cel care stă lângă mine...mereu.