Crăciunurile noastre...

Foto: weheartit.com

  

Mai ții minte Crăciunurile alea de altădată? Când ziceam că vom face în fiecare an aceleași chestii, dar mereu mai veneam cu o idee pe care era musai s-o transformăm în tradiție?

Mai știi că în prima zi a vacanței de iarnă mă apucam să fac clătite, iar tu îmi apăreai la ușă cu un kilogram de portocale, pe care urma să le mâncăm în timp ce ne uitam la aceleași filme vechi de Crăciun? Și că ne puneam la „Home Alone” înainte să plecăm la colindat cu gașca?

Îți amintești că bradul meu părea gol, până îți rupeai cinci minute din timp și fugeai până la mine ca să-ți așezi globul special în el?

Ce fain era când se închidea ultima ușă în spatele nostru și le uram prieteniilor noști un Crăciun fericit, în timp ce o lua fiecare spre casa lui...doar tu veneai mereu spre casa mea. Pe drumul nostru, eu începeam să povestesc și să râd de năzbâtiile pe care le făcuseră nebunii noștri. Aveam mereu impresia că te pregătești să zici „Știi, eram și eu acolo...”, fiind plictisit de aceleași lucruri, dar m-ai liniștit de curând, spunându-mi că ți-s tare dragă și ți se pare chiar amuzant cum istorisesc eu după ce m-a încălzit o jumătate de pahar cu vin fiert. Mi-ai șoptit că sunt tare dulce atunci când nu-mi pasă că râsul meu poate trezi tot cartierul, mai ales că am găsit și scuza perfectă: o dată pe an e Crăciunul!

Ajunși în fața scării, ne sprijineam câteva minuțele de un gărduleț, iar eu îmi așezam capul obosit pe umărul tău și priveam amândoi spre cer, verificând dacă Moșul a făcut o pauză pe vreo stea și ne face cu mâna. Apoi realizam că bătrânelul lăsase ceva în buzunarul fiecăruia pentru a-i oferi celuilalt.

Mereu intram în bloc doar după ce-ți cântam colinda ta preferată, în timp ce tu ajungeai la capătul străduței. Ajunsă sus, îți învârteam globul înainte să mă bag sub plapumă și adormeam zâmbind la gândul că dimineața voi cânta la brațul omului care-mi oferă pacea, în locul unde domnesc liniștea și iubirea: la biserică.

Noi chiar credeam că ne va fi așa toată viața și că vom găsi, într-un an, sub brad, vraja care transformă fiecare zi în Ajunul Crăciunului. Dar acum pare că totul a fost un vis pe care orice om și l-ar dori după o zi grea.

Tu ai plecat fără să-mi spui ce culoare ai vrea să-ți fie ornamentul anul acesta. Ești plecat și nu mai încerci să mă calmezi, spunându-mi că sigur voi găsi ceva care să încapă în buzunar și dacă nu, pe tine nu te deranjează să ai o cutie plină de brățări și ceasuri. Ai plecat și mă trezesc în fiecare dimineață cu speranța că mi-ai trimis rețeta de clătite și astfel îmi dai de veste că totul va fi bine.

Hai, dă-mi un semn care să mă asigure că niciun ger nu e atât de aspru încât să ne omoare tradițiile...