Adio. Bun venit!

Foto: weheartit.com

     

Au plecat la drum. Ei doi şi sufletele. Ţineau de mână un 2013 speriat care nu ştia ce urmează să i se întâmple. Îi auzise șușotind că e timpul ca el să plece, dar unde s-ar putea duce?

Au luat un coşuleţ cu ei, în care aveau de toate. Au pierdut puţin vremea prin Pădure, căci Luna se lăsa aşteptată şi nu le oferea lumină, dar  într-un sfârșit a apărut, sfioasă, şoptindu-le că e gata să-i aibă  drept oaspeţi. Au ajuns sub Lună, iar ea le-a întins scara.

Înainte să urce, l-au liniştit  pe 2013. A vorbit ea, ca de fiecare dată, și i-a zis că n-are de ce să-i fie frică. Ei o să urce, dar el trebuie să rămână. Să stea lângă scară până apare Făt-Frumos să-l ia, pentru că urmează să-şi facă prieteni mulţi în Pădurea Trecutului; o să aibă căsuţa lui, unde o să-l viziteze oamenii când se simt singuri şi au nevoie de căldura pe care le-a dat-o, sau când o să caute ceva ce au pierdut. O să-i fie bine.

El a stat în spatele ei, pregătit să o prindă în caz că păşeşte greşit. Ar fi vorbit şi el cu 2013, dar şi-a lăsat cuvintele acasă. I-ar fi spus că-i mulţumeşte că a întâlnit-o pe ea şi că l-a ajutat să descopere Pădurea. Dar ceva îi zicea că 2013 ştie toate astea.

Ajunși la draga lor Lună, uitaseră pentru câteva clipe să respire. Văzându-i atât de uimiți, Luna le-a zâmbit în fugă, lăsându-i singuri, căci avea și alți oaspeți de care să se ocupe. În timpul ăsta, 2013 stătea încă lângă scară şi se uita la ei, dorindu-și să fie și el acolo.

Ei stăteau spate-n spate, vorbind fiecare cu steaua lui, gândindu-se fiecare la altceva. El se gândea la 2014, ea se gândea la cât de bun a fost 2013 de i l-a adus pe el. Ei i s-au umplut ochii de lacrimi, el i-a simțit mâna care i se ducea la ochi și s-a întors s-o îmbrățișeze. Ştia că sunt lacrimi pentru tot ce a făcut şi ce nu a apucat să facă în 2013, pentru oamenii pe care i-a lăsat să plece, pentru sufletele care nu au  vrut să stea la ea în căsuţă. A plâns pentru că se simţea vinovată că nu a dat tot din ea. Iar el...tăcea. Tăcea pentru că asta o asigura că a făcut mai mult decât putea. L-a făcut să stea, l-a  ajutat să-şi regăsească sufletul. Tăcea pentru că asta o făcea să se oprească mai repede din plâns. Îngerul lor păzitor a coborât puţin, cât să-i întindă o pană care să-i aducă aminte că a făcut totul bine și să nu uite de ea.

El nu i-a dat drumul la mână şi nu avea s-o facă vreodată. Au privit în jos, unde se vedea, pe o cărare, un copil ce se chinuia să ţină lampa dreaptă şi se tot împiedica prin zăpadă.

La vederea lămpii, ea l-a strâns tare de mână, căci voia să fie sigură că el e încă acolo. I se umpleau iar ochii de lacrimi și l-a întrebat, tremurând :  „Stai? Te rog, stai!". El a sărutat-o pe frunte, în semn că da, o să stea şi o s-o ajute să-l crească pe 2014. .

Se auzea cum se apropie Făt-Frumos; 2013 privea când în dreapta spre lampă, când în stânga de unde se auzea un cal. Lângă el a ajuns călărețul mândru, care şi-a întins privirea spre ei, le-a făcut cu mână şi l-a aşezat pe 2013 în șa. Pentru o clipă  2013 şi 2014 s-au privit în ochi. Unul a plecat, iar celălalt a rămas lângă scară, așteptând un semnal ca să urce la ei...

O treaptă, două, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece trepte...

   

Vin!

Foto: weheartit.com

Partea I-aici

Copil dulce,

 Pentru ce să te iert? Să te iert pentru că ți-ai permis să nu mai fii puternică?

Mi-am dat seama de cum ți-am pășit pe urma adâncă pe care ai lăsat-o în zăpada, de la intrarea în tărâm, că e o zi în care i-ai lăsat pe cei care nu trăiesc în povești să câștige. Mi-am dat seama pentru că tu nu prea lași urme în pământ pe unde calci, căci ai un stil de a păși ce se aseamănă cu plutitul. Știam că n-avea rost să forțez ușa, ori să te strig până rămâneam fără glas, dar nu puteam să mă întorc din drum. Trebuia să-ți arăt că am fost acolo și că mereu voi ajunge, chiar dacă uneori mai întârzii.

Când am ajuns, omul de zăpadă nu ştia ce să-mi zică și tot ridica din umerii pe care i-am creat noi cu grijă. Ţi-am auzit sufletul cum plângea în timp ce tăia lemnele și cum se certa cu el însuși. Am auzit cerbii de undeva din depărtare cum se chinuiau să găsească o modalitate prin care să te facă să aprinzi becurile, căci fără lumină nu prea știau cum să ajungă înapoi, nu le mai place întunericul de când îi acoperi în fiecare seară. Sufletul mă ruga disperat să fac ceva...așa că i-am dat mănușile mele și l-am pus să bată până aveai să-i deschizi. I-am spus să nu se sperie dacă îi vei deschide nervoasă, ci să alunece pe lângă tine, apoi să aprindă focul și luminile de-afară. Am ieșit din tărâm după ce ți-am pregătit lemnele pentru foc și ți-am lăsat pe ele cartea din care speram să citești.

Ajuns în lumea oamenilor pe care eram și eu supărat, căci mi te-au făcut să închizi totul în tine, mi-am turnat niște cafea în cana aia cu spiriduși. Am așezat-o lângă fulgul magic prin care urma să primesc mesajul că ai deschis ușa cu un zâmbet mic pe față. Mi-am lăsat cafeaua acolo și am plecat...

Acum stau pe fotoliul din care mi-ai scris cuvintele pe care mi le-a dat omul de zăpadă înainte să intru în casă. Îţi scriu acum, după ce ți-am sărutat fruntea dulce care adormise pe canapea, lipită de cea a sufletului meu. Îți scriu după ce te-am dus în brațe în camera ta și după ce ți-am mai vegheat somnul câteva minute. Îţi scriu acum, după ce ţi-am așezat o cană de ceai pe noptieră, care să te liniștească în caz că ai vreun coşmar.

Îţi scriu acum, după ce ți-am recuperat sufletul și cerbii. I-am luat cu mine într-o aventură și am tot căutat brăduțul mult visat. L-am găsit nu prea departe de casă și părea așezat acolo tocmai pentru că voia să te cunoască.

I-am dat omului de zăpadă cadoul mai devreme. De fapt, anul ăsta a primit două, căci vom așeza bradul astfel încât să îl vadă, ca să aibă cu cine schimba și el o vorbă, pentru că cerbii nu-l bagă în seamă decât atunci când îi cade nasul și râd de el. Al doilea cadou e morcovul ăla țeapăn pe care-l căutam ca nebunii peste tot, care e pe placul lui și n-o să mai încerce să-l dea jos.

Îţi scriu acum câteva ultime cuvinte, înainte să mă așez lângă tine și să-ți analizez respirațiile din timpul somnului. Îți mai zic că am curăţat două portocale şi am aşezat termosul plin cu ceai pe măsuţa de pe terasă, în caz că vin oaspeţi. Sigur o să treacă cineva, chiar dacă doar să-ţi privească casa luminată şi să-ți mângâie cerbii care nu mai pleacă din fața ei.

P.S: M-ai auzit când ţi-am şoptit „Te iert, că-mi eşti dragă!”, de asta ai zâmbit când am tras pe tine pătura care alunecase din pat? Ori visai ceva mai frumos?

Haide

       

Foto: weheartit.com

Dragul meu hoinar,

Îmi cer scuze. Ştiu că te-am dezamăgit aseară. Ţi-am simţit primul pas pe care l-ai făcut în tărâm și ţi-am auzit sufletul cum o luase înainte ca să ajungă mai repede. Ştiu că mai aveai puţin şi te rătăceai pentru că nu era nici o lumină aprinsă, dar sufletul tău ştia drumul şi te-a luat de mână, şoptindu-ţi: „Tot înainte, ai uitat?"

Pășeai stângaci și oftai de fiecare dată când te întreba de ce nu e lumină și de ce nu se aude nici o colindă. Era îngrijorat și se enerva că nu-i răspundeai la întrebarea „O fi pățit ceva?”. Nu puteai să-i spui că pur și simplu nu aveam chef, că oamenii deveniseră prea puternici și întunericul lor m-a îmbrățișat. Așa că ai tăcut tot drumul și nu l-ai oprit atunci când a început să bată la ușa din spatele casei

Te-ai aşezat pe banca de lângă omul de zăpadă, care părea şi el trist. L-ai întrebat ce s-a întâmplat în pădure, iar el a ridicat din umerii-i subțiri. Ți-a zis că ziua începuse normal, că le-am cântat cerbilor până au terminat de mâncat, iar lui i-am ridicat nasul din zăpadă înainte să pornesc la drum. Se aștepta și el ca la întoarcerea în tărâm să vin țopăind cu punga de portocale în mâna dreaptă, iar în stânga cu un nou morcov pentru el. Dar n-a fost așa, ci am venit târâindu-mi picioarele și le-am zis cerbilor să se împrăștie, că n-aveam cântece noi pentru ei; apoi mi-am trimis sufletul după lemne, zicându-i să se întoarcă abia când l-oi chema. Am stins becurile de-afară și m-am pitit în fotoliul din care am uitat să mă mai ridic. Adormisem pe muzica făcută de ciocănitul sufletului tău și nu știu exact când ai ieșit din tărâm.

Îți mulțumesc că mi-ai crăpat niște lemne înainte și că nu ai încercat să dărâmi ușa. Știu că ți-ai dat seama că a fost una din zilele alea în care m-am supărat că a nins degeaba, căci nu s-a bucurat nimeni de fulgi și toată lumea se ferea de ei. De aia mi-ai lăsat, în coșul cu surcele, o carte cu povești de Crăciun.

Acum îți scriu din același fotoliu, după ce soarele a răsărit și m-a salutat morocănos. Îţi scriu acum, când mâna dreaptă a sufletului tău a obosit şi a început să bată iar cu stânga. Îţi scriu acum, după ce am luminat iar curtea și după ce am descuiat ușa din spate, cerându-i iertare sufletului tău amorțit de frig. I-am întins canapeaua și i-am citit o poveste din cartea primită de la tine, așa s-a mai încălzit.

Îţi cer iertare, copil, și te rog să vii. Hai ridică-i nasul omului de zăpadă și poate-l convingi să nu mai fie încăpățânat. Vino şi ajută-mi cerbii să găsească drumul, căci s-au pierdut. Vino și cheamă-mi sufletul pădurar înapoi.

Hai şi şopteşte-mi că sunt iertată...

Scrisorică

 

                                       
                                       

Dragă Moşule,

Ce faci? Bine, sănătos? Ai grijă să nu răceşti! Să bei mult ceai! Luna asta trebuie să fii în formă! Poţi să-ţi îmbrăţişezi îngeraşii din partea mea?

E agitaţie acum la tine în atelier, nu? Şi bunicul e lângă tine şi te face să râzi, aşa e? Şi acum îi citeşti şi lui ce ţi-am scris, aşa e? Te iubesc, bunicule!

Îmi pare rău, Moşule, că nu ţi-am scris de multă vreme şi nu prea ştiu ce să-ţi spun. Mai ţii minte când tot ce ştiam să fac era să trag nişte linii strâmbe și l-am întrebat pe fratele meu dacă o să înţelegi ce-am scris? „Moşul înţelege tot! Orice limbă, oricât de urât ai scrie!", mi-a zis el, dar când s-a uitat la ce „scriam” eu, a început să râdă şi a hotărât că e mai bine să scrie ce-i dictez. Mulţumesc, Marius, că m-ai ajutat să-i trimit Moşului la timp scrisoarea în fiecare an! Mulţumesc, mami şi tati, că l-aţi ajutat pe Moşu să ajungă la timp şi să nu mă trezească!

Mulţumesc, Moşule, pentru toate amintirile, pentru toată munca depusă! Nu-ţi cer pentru mine, nimic! Dă-le jucării copiilor care au nevoie să învețe cum să zâmbească, ajută-i să creadă în magie; dă-le portocale celor care au nevoie să simtă mirosul copilăriei şi să păşească în tărâmul ăsta minunat. Dă-le câte un fulg magic bunicilor de lângă tine, ca să îl ofere nepoţilor care plâng de dor. Ahhh,să nu uit...m-a tot bătut sufletul la cap să-ţi cer o haină colorată, pentru că s-a săturat de alb şi negru, vrea să fie ca un brăduț de Crăciun.

Oh, asta e important. Am nişte omuleţi dragi care nu ți-au scris încă, dar îți vor trimite cuvintele lor în curând!

Ştii ce-am auzit? Că bunicul mi-e tare fericit anul ăsta. Am auzit că îl laşi pe el să răstoarne sacul cu zăpadă iarna asta. Ptii...deja mi-l aud cum cântă el colinde cât poate de tare. Îl aud şi-acum...îmi învaţă sufletul o colindă nouă.

Moşuleeeee...poţi să înghesui în sac nişte zâmbete, nişte linişte, nişte copilărie pentru sufletele celor pe care-i iubesc?

Ce să-ţi mai zic? Îmi pare rău că sunt mulţi care nu mai cred în tine, că mulţi nu-şi dau seama că tu exişti și că, în loc de spiriduși, tu ai îngeri care le dau putere părinților pentru a-și face copilașii fericiți.

Mai  vreau anul ăsta zăpadădăăăăăăă! Bine, mai vreau și puţină lumină pentru cei dragi, vise, timp și poftă de a trăi.

Spune-I lui Iisus că îi mulţumesc pentru viaţă, pentru familie, pentru fiecare om pe care l-am întâlnit! Zi-I că-mi pare rău că le vorbim celor mici mai mult despre tine, decât despre El, că-mi pare rău că nu băgăm în seamă ce-I cântăm. Spune-I lui Iisus că-L iubesc!