Nevoi. Gesturi.

    

N-am mai scris de ceva vreme şi mi-e teamă că mi-am ieşit din mână. Oricum, nu ştiu prea bine cum stă treaba asta cu scrisul, cât de des ar trebui să o fac, cum să o fac. Încă nu i-am găsit manualul de utilizare, deci până atunci o să fac cum mi se pare mie bine şi cred că asta e important: Să faci un lucru cum crezi tu că trebuie, nu cum cred ceilalţi.

Azi mi-a venit să scriu despre lucrurile mici din viaţa unui om.  Mă rog, nu poţi să le zici chiar „mici" pentru că înseamnă atât de mult pentru noi. Le considerăm lucruri banale şi nu ne obosim să le facem, deci am putea spune că nu prea ne obosim să-i facem fericiţi pe alții, măcar pe cei dragi. Nu cred că ne-am gândit mulţi la asta, dar ne amintim atunci când am avea nevoie ca cineva să ne facă o micuță bucurie.  

Nu te-ai gândit la cât de multă linişte îi poate oferi cuiva un „Va fi bine!” -  auzind-o de la tine înseamnă că vei face ceva pentru a se adeveri propoziţia asta banală pe care o auzi la fiecare colţ.

 N-ai idee câtă nevoie are cineva care pur şi simplu a uitat cum să zâmbească, să fie învăţat cum să o facă din nou: începe cu o glumă seacă, aia pe care ți-a zis-o de n ori.  Ai nevoie să vezi  un răsărit cu un prieten bun şi aia să rămână amintirea voastră preferată. Ai nevoie de siguranţa pe care doar un mesaj cu „Am ajuns acasă." ţi-o poate oferi; de liniştea pe care doar o îmbrăţişare neaşteptată ţi-o poate da;  de discuţii fără sens la miezul nopţii; de un pahar cu suc de soc pregătit de bunica într-o zi aridă. Ai nevoie să urci în vârful  muntelui și să-ți arunci durerea, iar la coborâre să te aștepte cineva cu ciocolata ta preferată și brațele deschise. Ai nevoie să prinzi un drag nebun de un străin și să aștepți cu nerăbdare clipa întâlnirii; să oprești pe cineva din ce face şi să-i spui ce simţi; de priviri pe furiş; să dansezi atunci când  nu te vede nimeni. Ai nevoie să auzi  un "Eşti frumos/ frumoasă", spus din senin. Ai nevoie ca cineva să te aștepte jos cu o cafea, după ce cu o seară înainte ai plâns în telefon. Ai nevoie să-ți spună cineva „Te iau cu mine la mare", chiar dacă știi că nu o să ajungi acolo, dar ai nevoie de visul ăla, ai nevoie ca cineva să împartă vise cu tine. Ai nevoie să primești o floricică doar pentru că cineva a auzit că nu ai primit de multă vreme. Ai nevoie ca o persoană de care nu mai știi nimic de un an, să-și amintească de ziua ta. Ai nevoie de prieteni care te cunosc și care să știe cât de multă fericire îți aduce un gând dulce atunci când ziua ți-a fost amară.

Ai nevoie de toate astea. Dar nu ai doar tu nevoie, sufletul tău nu e singurul care tânjește după un zâmbet sincer. Dacă nu începi să oferi, nu ai să primești niciodată. Data viitoare când cineva pe care-l cunoști de o săptămână îți oferă o ciocolățică - așa cum un copil își împarte „ceva bun”-ul pe care l-a primit, chiar dacă e prima oară când te vede - gândește-te că ești norocos și notează-ți undeva să-ți aduci aminte să fii mai atent la ce primești.

Crede-mă, în momentul în care faci un astfel de gest micuț, zâmbetul sau îmbrățișarea primită în schimb, îți va ține de cald o iarnă întreagă.