Nevoi. Gesturi.

    

N-am mai scris de ceva vreme şi mi-e teamă că mi-am ieşit din mână. Oricum, nu ştiu prea bine cum stă treaba asta cu scrisul, cât de des ar trebui să o fac, cum să o fac. Încă nu i-am găsit manualul de utilizare, deci până atunci o să fac cum mi se pare mie bine şi cred că asta e important: Să faci un lucru cum crezi tu că trebuie, nu cum cred ceilalţi.

Azi mi-a venit să scriu despre lucrurile mici din viaţa unui om.  Mă rog, nu poţi să le zici chiar „mici" pentru că înseamnă atât de mult pentru noi. Le considerăm lucruri banale şi nu ne obosim să le facem, deci am putea spune că nu prea ne obosim să-i facem fericiţi pe alții, măcar pe cei dragi. Nu cred că ne-am gândit mulţi la asta, dar ne amintim atunci când am avea nevoie ca cineva să ne facă o micuță bucurie.  

Nu te-ai gândit la cât de multă linişte îi poate oferi cuiva un „Va fi bine!” -  auzind-o de la tine înseamnă că vei face ceva pentru a se adeveri propoziţia asta banală pe care o auzi la fiecare colţ.

 N-ai idee câtă nevoie are cineva care pur şi simplu a uitat cum să zâmbească, să fie învăţat cum să o facă din nou: începe cu o glumă seacă, aia pe care ți-a zis-o de n ori.  Ai nevoie să vezi  un răsărit cu un prieten bun şi aia să rămână amintirea voastră preferată. Ai nevoie de siguranţa pe care doar un mesaj cu „Am ajuns acasă." ţi-o poate oferi; de liniştea pe care doar o îmbrăţişare neaşteptată ţi-o poate da;  de discuţii fără sens la miezul nopţii; de un pahar cu suc de soc pregătit de bunica într-o zi aridă. Ai nevoie să urci în vârful  muntelui și să-ți arunci durerea, iar la coborâre să te aștepte cineva cu ciocolata ta preferată și brațele deschise. Ai nevoie să prinzi un drag nebun de un străin și să aștepți cu nerăbdare clipa întâlnirii; să oprești pe cineva din ce face şi să-i spui ce simţi; de priviri pe furiş; să dansezi atunci când  nu te vede nimeni. Ai nevoie să auzi  un "Eşti frumos/ frumoasă", spus din senin. Ai nevoie ca cineva să te aștepte jos cu o cafea, după ce cu o seară înainte ai plâns în telefon. Ai nevoie să-ți spună cineva „Te iau cu mine la mare", chiar dacă știi că nu o să ajungi acolo, dar ai nevoie de visul ăla, ai nevoie ca cineva să împartă vise cu tine. Ai nevoie să primești o floricică doar pentru că cineva a auzit că nu ai primit de multă vreme. Ai nevoie ca o persoană de care nu mai știi nimic de un an, să-și amintească de ziua ta. Ai nevoie de prieteni care te cunosc și care să știe cât de multă fericire îți aduce un gând dulce atunci când ziua ți-a fost amară.

Ai nevoie de toate astea. Dar nu ai doar tu nevoie, sufletul tău nu e singurul care tânjește după un zâmbet sincer. Dacă nu începi să oferi, nu ai să primești niciodată. Data viitoare când cineva pe care-l cunoști de o săptămână îți oferă o ciocolățică - așa cum un copil își împarte „ceva bun”-ul pe care l-a primit, chiar dacă e prima oară când te vede - gândește-te că ești norocos și notează-ți undeva să-ți aduci aminte să fii mai atent la ce primești.

Crede-mă, în momentul în care faci un astfel de gest micuț, zâmbetul sau îmbrățișarea primită în schimb, îți va ține de cald o iarnă întreagă.

Prietenii

      

De vreo două zile, am o stare de bine nemaipomenită! E ceva nou în cazul meu, dar recunosc că-mi place la nebunie starea asta. Poate că şi soarele are legătură cu asta. Nu ştiu cât o să ţină, dar deocamdată sunt bine.

Sunt fericită în primul rând pentru că trăiesc. Domnul mi-a arătat că mă iubeşte şi mi-a mai oferit o zi în care să-mi beau cafeaua în timp ce ascult muzică şi să cânt înainte să plec la şcoală. Sunt fericită pentru că şi azi ne-a dat soare şi mi-am putut pune ochelarii şi că ne-a dat câţiva stropi de ploaie care ne-a răcorit. Ahhh...viaţa!

De câte ori n-am zis „Off, viaţa asta"? Probabil am zis-o şi azi o dată și  ştiu că o să fie iar zile în care o să o spun de o grămadă de ori. Dar nu mă interesează ziua de mâine, mai sunt câteva ore până atunci în care pot cânta şi zâmbi. Ştiu că, dacă aş începe să mă gândesc la persoana pe care o iubesc, de ce o iubesc şi toate consecinţele  iubirii mele, împărțite la persoane nepotrivite, aş începe să oftez iar. Dar prefer să las iubirea de genul ăla la o parte şi să mă gândesc la iubirea pe care le-o port prietenilor care merită. Şi nu sunt mulţi, dar Doamne, cât îţi mulţumesc că mi i-ai dat. Îţi mulţumesc pentru toate discuţile din zilele astea care m-au făcut să zâmbesc din suflet, pentru că mi-ai oferit amintiri. Separat, suntem cam pesimişti...dar la un loc, suntem cei mai optimişti. Atâta timp cât suntem la un loc, nu are cum să nu fie bine!

Nu ştiu cum ar putea rezista cineva fără prieteni! Da, e aiurea de multe ori şi prietenia asta, pentru că puteţi ajunge la certuri, puteţi ajunge să faceţi circ, să vă vorbiţi pe la spate...dar toate astea vin la sfârşit. Da, prietenia are un sfârşit pentru că nu îţi dai seama la timp că nu e de fapt prietenie. Într-o prietenie trebuie să fii foarte atent la cel pe care-l ai lângă tine, să-l pui la încercare...şi când trece cu brio peste toate încercările, ei bine, tocmai ţi-ai găsit cel mai bun prieten.

Odată ce ai găsit persoanele care te ţin de mână cât timp ţine furtuna, pentru că ţi-e frică, poţi să te declari un nebun fericit. Nu trebuie să-i cauţi, nu trebuie să aştepţi să te caute....când e să vă întâlniţi , aşa va fi! Şi îţi zic, o să fie minunat când îţi dai seama cât înseamnă pentru tine.

Da, zâmbetul meu de sâmbătă până azi se datorează prietenilor mei. Zâmbetul de care mi-era dor, a fost pe buze din cauză că am avut discuţii minunate, glume pe care nu toţi le-ar înţelege,vise comune, păreri comune; am avut parte de  liniştea pe care doar un prieten bun ţi-o poate oferi!

O prietenie nu se sfârşeşte niciodată cu adevărat atâta timp cât e într-adevăr prietenie. Atâta timp cât îţi aduci aminte cu zâmbetul pe buze şi lacrimi în ochii de tot ce a fost, destinul va face în aşa fel încât prietenia să trăiască pentru totdeauna.

Bagaje

    

Mi-am dat seamă cât de încurcată e treaba asta cu iubirea. Şi mă gândesc că de cele mai multe ori o înţelegem greşit.

Când iubeşti pe cineva, îi iubeşti şi „bagajul". La început, bagajul ăsta e format din  lucruri numai lapte şi miere. Îl iubeşti pe cel de lângă tine pentru visele pe care ţi le oferă şi pentru că orice plan de viitor ţi-ai face, el e acolo. Îl iubeşti pentru că are cuvintele într-una din valize şi ştie pe care să le scoată  mereu. Îl iubeşti pentru că atunci când e întuneric, el îţi oferă lumină. Îl iubeşti pentru că pentru tine, el e soarele de după furtună. Îl iubeşti pentru că are o valiză cu momente şi în fiecare zi scoate altul, total diferit de cel de dinainte. Îl iubeşti pentru că datorită lui, te trezeşti lunea cu zâmbetul pe buze. Îl iubeşti pentru că vocea lui e cea mai frumoasă, pentru că ea te trezeşte în fiecare dimineaţă. Îl iubeşti pentru că în bagajul lui sunt de toate. Chiar sunt de toate...

Într-o zi, toate lucrurile din valize se vor termina. Îşi închide geamantanele sperând că o să le mai poată umple. E stângaci, nu ştie dacă e bine să-ţi zică ceva sau să-ţi dea o ultimă îmbrăţişare. Tu rămâi ca o stâncă. Ai vrea să te duci în bucătărie, să nu-l vezi când iese pe uşă, dar nu poţi. Închizi ochii când apasă clanţa şi sunetul uşii închizându-se te face să-i deschizi. Te întorci şi vezi că în sufragerie au rămas câteva valize. Faci prostia să le deschizi şi o să regreţi în fiecare zi asta.

În valizele alea sunt toate amintirile. Ai deschis geanta plină de coşmaruri şi deja, de la al doilea, preferi să nu mai dormi. Preferi să răscoleşti prin geamantane în continuarer. Îţi găseşti visele, sfărâmate în mii de bucăţi şi o să încerci să le lipeşti, dar în încercarea ta nebună, te tai, dar cu toate astea nu te oprești. Da, am zis că atunci când iubeşti, îi iubeşti şi bagajul. Astea au fost tot timpul în casa ta, doar că valizele celălalte erau mai mari şi le ascundeau pe astea. Problema cu alea mari era că nu erau pline. Şi cumva, oricât de aiurea ar suna, începi să iubeşti lucrurile astea pentru că au legătura cu el.

După ceva timp o să deschizi o gentuţă care o să-ţi arate viitorul. Viitorul lui. Şi „geamul" ăla îţi arată că tu nu eşti acolo. Te-apuci să-l cauţi, hotărâtă să-i înapoiezi valizele. Nu dai de el şi faci marea prostie să bagi valizele în fundul şifonierului, sperând că o să-ţi bată la uşă într-o zi, cerându-le înapoi...

NU! Du-te în fundul şifonierului, scoate-le afară şi auncă-le pe geam. Oricum, într-o zi o să o faci, pentru că trebuie făcut loc pentru bagajul altcuiva...

Şi nu contează că nu staţi împreună, sau că nu sunteţi într-o relaţie, sau că celălalt nu ştie că-l iubeşti. Odată ce-l iubeşti, îi vezi valizele şi sunt valize speciale pentru tine, pe care fără să-şi dea seama le-a lăsat deschise. Odată ce ai început să iubeşti, îl iubeşti pentru tot. Şi nu mai ai ce face.

Mulțumesc, durere!

     

Ce-i drept, şi azi dimineaţă m-am trezit cu durerea în braţe. Iar în dimineaţa asta am simiţit-o şi fizic...o fi din cauza răcelii. Nu ştiu, mi se pare că durerea asta e precum nişte molecule, care-ţi intră în organism. Şi moleculele astea încep să ţopăie, să danseze şi fiind grele, te obosesc. Ce-i drept, ele nu ştiu asta. Ele sunt trimise să se simtă bine, crezând că nu le bagi în seamă. Nu le-a spus nimeni cât de tare te poate afecta jocul lor. Gândindu-te la naivitatea lor, parcă ţi-e milă să le dai o veste atât de groaznică, să le spui să înceteze pentru că imediat o să cedezi. O să simtă ele că ceva nu e în regulă, nu ar trebui să fie atât de puternice pentru vârsta lor şi pentru vârsta ta, apoi o s-o lase mai moale. Poate, mai curând decât crezi, o să te ajute, prin dansul lor, să dansezi şi tu....

Gândindu-mă la copilăria lor, mi-am dat seama că durerea te ajută. Ai nevoie de durere! Dacă ai mintea destul de limpede, durerea o să te ajute într-un final să vezi cu ce ai rămas şi să începi să mulţumeşti pentru asta. Şi ai rămas cu atât de multe, încât nu-ţi ajunge timpul să mulţumeşti pentru toate.

 În dimineaţa asta vreau să-i mulţumesc Domnului :

- Pentru că mă iubeşte şi mi-a mai dat o zi.

-Pentru  durere şi învățăturile ei.

-Pentru tot ce a fost ieri,

-Pentru toate discuţile purtate cu oameni frumoşi.

-Pentru zâmbetul alor mei.

-Pentru ai mei.

-Pentru că Îşi face timp să mă asculte.

-Pentru că are grijă, cât poate, de cei la care ţin.

-Pentru dragostea pe care o simt.

-Pentru nori.

-Pentru soarele din nori.

-Pentru că pot auzi şi vedea.

-Pentru durerea din gât.

-Pentru atâtea şi atâtea zâmbete.

-Pentru mirosul şi gustul de cafea.

-Pentru timp.

-Pentru că pot face ce îmi place.

-Pentru cuvintele pe care le pun negru pe alb.

-Pentru tot!

-Pentru tot ce mă aşteaptă azi.

-Pentru necunoscutul de mâine.

Sper ca durerea să vă deschidă ochii cât mai repede. Să vă facă să vă daţi seama că o simţiţi pentru un motiv. Pentru că doar simţind durere o să fiţi mai puternici, fie ea fizică sau sufletească. Durerea nu o să ştie niciodată dacă o meriţi sau nu, ea ştie doar că e la tine pentru a-ţi face bine. Nu o să o înţelegi:cum să-ţi facă bine, dacă te doboară încet, încet? Păi...e doar o chestiune de timp.

Gazda durerii

Nu am putut ajunge niciodată la o înţelegere cu durerea. Probabil sunt o gazdă foarte bună de s-a hotărât ca de fiecare dată când mă vizitează să stea prea mult timp. Şi e posibil ca asta să se întâmple şi din nevoia mea de a-i mulţumi pe toţi.

Pentru cei care vor să scape mai repede de durere, vă dau un sfat. Nu o mai hrăniţi cu lucruri sănătoase pentru ea. Asta-i greşeala noastră, îi dăm să mănânce amintiri care de multe ori ne fac să plângem: îi dăm să mănânce ultimul sărut, ultima ceartă, ultimele lacrimi, amintirea ultimei singurătăţi, sentimentul neputinţei. Noi trebuie să învăţăm să-i preparăm otrava. Trebuie să începem să-i dăm să guste din amintirea primului sărut, din îmbrăţişările alea care te fac să simţi că poţi muta munţii din loc, din cuvintele care te-au făcut să simţi că ai un rost pe lume, din clipele în care ţi-ai urlat libertatea, din zilele în care ai dansat până ţi-au luat foc tălpile, din piesele de teatru care te-au făcut să te analizezi şi să vrei să schimbi ceva la tine, din clipele trăite alături de oameni care te fac un om mai bun, din visele în care erai pe plajă şi înţelegeai despre ce cântă Tudor Chirilă

Toate astea se adună într-o pernă. E perna de care ai nevoie pentru a sufoca durerea. Şi ai să vezi că încet, încet, nu o să se mai zbată. O să o auzi cum te roagă să nu o omori, să o laşi să plece. Asta depinde de tine. Eu, dacă aş ucide-o, probabil mi-aş strica  sufletul.

O să stai şi o să o priveşti cum pleacă, ameţită, abia ţinându-se pe picioare, având impresia că totul a fost un coşmar, şocată că ai avut atâta putere, când ce te-a crezut un simplu om demn de milă, pe care îl poate mânca pe dinăuntru. Iar tu o să te umfli în pene, mândru că ai fost atât de puternic, mulţumind Domnului că ţi-a dat atâta răbdare. Şi o să mergi zâmbind la cei care ţi-au fost alături, fiind fericit în continuare.

Până într-o zi de joi...când îți vei uita telefonul acasă și vei fi nevoită, într-o cafenea, să-l întrebi pe vecinul din spatele tău cât e ceasul şi  vei vedea ce ochii frumoşi are. El îţi va zice o glumă, o să râdeţi amândoi și vei uita de timp. Şi acolo, în momentul ăla, te vei îndrăgosti de zâmbetul „vecinului", iar durerea se încalță.

La mulți ani, Jandarmerie!

  

Dragă jandarm,

În primul rând, vreau să-ţi mulţumesc că ai fost acolo în perioada în care aveam nevoie de eroi reali.

Că mi-ai arătat de mică ce e bine și ce e rău în lume și că mi-ai spus să cresc liniștită, să las lupta cu răul în grija ta.

Dragă jandarm, țin minte și acum cum iubirea faţă de tine creştea de fiecare dată când erai lângă mine.

Demult,  voiam să fiu şi eu ca tine, dar am crescut şi mi-am dat seama că nu e pentru oricine. Nu poate suporta oricine ce ai tu de suportat. Nu au toţi curajul pe care-l ai, nici calmul, nici puterea, nici voinţa de fier.

Pe-atunci, eram fericită că stăteam printre baloane, că vedeam un spectacol demonstrativ şi că la sfârşit primeam o prăjitură ( apropo, mulţumesc pentru toate astea). Acum, sunt un copil puţin mai mare şi mă mândresc pe oriunde ajung cu faptul că am călcat pe unde ai călcat și tu, că m-am jucat acolo unde te antrenezi, că m-ai ţinut de mână ca să nu mă rătăcesc în unitatea mare.

Îi mulţumesc tatei că mi-a făcut cunoștință cu tine şi că te-a lăsat să-mi oferi vise. Îi mulţumesc tatei că a ales să fie jandarm.

Ştiu că ai văzut multe, ai văzut lucruri pe care nu o să le poată vedea nimeni vreodată. Ai trăit multe clipe de neuitat. Iubești țara într-un mod de admirat și m-ai ajutat și pe mine să o iubesc în ciuda a tot ce se spune în lume.

De când mă știu, am fost înconjurată de albastrul tău, poate că de asta e astăzi culoarea mea preferată. De când mă știu, a existat mereu o persoană de la care să împrumut cascheta și să mă joc de-a jandarmul.

Cele mai dragi amintiri mi-s cele în care ne adunam toți puii de jandarmi la un loc și vorbeam despre câte vom face atunci când îți vom lua locul în unitate. Vremea a trecut și nu știu câți dintre puii ăia vor sta pe scaunul tău, însă picioarele noastre vor avea mereu tendința s-o ia la stânga atunci când ajung în direcția străzii tale.

Îți mulțumesc, jandarm drag, că m-ai lăsat să lupt alături de tine, chiar dacă doar într-un vis; că mi-ai arătat de atâtea ori că nimeni nu e mai bun decât tine în ceea ce faci. Îți mulțumesc că m-ai făcut să te respect.

Îţi mulţumesc, tată jandarm, că mă faci tot mai mândră în fiecare zi că mă pot numipui de jandarm.

                                                                                                         Cu drag,

                                                                                                     o fostă colegă de vise.