Mințim

Foto:weheartit.com

  

Ne mințim unul pe celălalt, îi mințim pe alții și ne mințim singuri. Până când va dura minciuna asta frumoasă pentru care mă rog, în fiecare dimineață când îți aud vocea prin telefon, să devină realitate?

Eu mă mint singură că nu mai am mult de așteptat, iar tu te minți spunându-ți că voi fi aici mereu. Mă mint singură că în curând va veni perioada aia în care papucii noștri de casă vor fi zilnic așezați în același loc, iar tu te minți zicându-ți că voi avea mereu o pereche de șlapi pregătiți pentru tine în caz că apari din senin la ușă.

Îmi spun că în curând nu o să ne mai vină să râdem atunci când cineva crede că e ceva între noi sau nu vom mai prefera să ne facem că nu am auzit, ci ne vom zâmbi unul celuilalt și vom considera că suntem norocoși că ne-am dat o șansă...și mă mint. Iar tu te minți atunci când îți spui că sunt fată faină și nu-mi pasă mie de chestiile astea.

Mă mint când încep să cred că într-o zi voi intra în sufletul tău și-mi voi construi un adăpost acolo, așa e? Spune-mi, te minți crezând că mi-ai făcut deja un culcuș acolo?

Te-ai gândit la mine vreodată cu dor și cu frică? Căci eu mă plimb dintr-o cameră în alta și am uitat cum e să dorm, pentru că nu vreau să pierd vreo clipă în care tu ești încă în viața mea. Mi-e frică, pentru că știu că e posibil ca ziua aia în care nu voi fi în stare să-ți mai dau nici măcar o scurtă îmbrățișare la plecare- căci un  „adio” te lasă fără puteri- e mai aproape decât m-aș fi așteptat. Mă întreb dacă ți-a fost vreodată frică de faptul că e posibil ca perna ta să nu mai miroasă niciodată a parfumul meu și că nu voi fi mai fi acolo să-ți ofer umărul pe care să adormi instant?

De ce de fiecare dată unul iubește și luptă mai mult decât celălalt? De ce unul construiește și celălalt ia totul de-a gata? De ce nu suntem în stare să învățăm limbajul iubirii al celui de lângă noi? Proastă eu că am prea multă răbdare, orb tu că nu observi câtă dragoste îți port? Sau oarbă eu pentru că ție ți-e mai ușor să faci pe prostul?

Mă mint și-mi spun că suntem bine așa, căci de fiecare dată când apari mă faci să uit de tot ce mă înconjoară și de întrebări, însă praful ăsta magic are efect de scurtă durată și realizez că sufletul meu e mai rănit decât atunci când lipseai. Mă mint și îmi spun că toată incertitudinea și durerea asta e o născocire. Mi-e tare teamă că suntem unul mai laș decât celălalt.

 Deci, ne mai mințim puțin și apoi  va fi o viață a noastră, sau ne luăm adio?