Sună-mă

  

Suntem la petreceri diferite. Ne-am ciondănit azi-dimineață și îmbrăcându-ne cu haina cusută de orgoliu, nu ne-am vorbit toată ziua. Eu am ales să nu mă asortez cu tine și să mă prefac că prietenii noștri nu te cunosc, că sunt doar ai mei. Am reușit până acum să îi las să vorbească singuri de fiecare dată când voiau să întrebe de tine.

   Sunt în fața unei oglinzi mari și mă întreb de ce naiba nu ești în spatele meu, ca să-ți iau telefonul și să facem poze până ne întrerupe cineva. Oare ce cravată ți-ai luat? Știu sigur că nu e aia piersică, pentru că ți-ar fi amintit că rochia mea e de aceeași culoare și de fiecare dată când te-ai fi nimerit în fața unei oglinzi, te-ai fi gândit la ce bine aș fi arătat în dreapta ta. Dar ți-ai pus o cravată primită de la mine, așa-i? Una care să-ți spună că totul va fi bine, că ușa nu va fi încuiată atunci când vii să-ți ceri iertare.

   Sunt atâtea discuții în jurul meu și niciuna n-are sens. Mă simt de parcă aș citi un ziar. Într-o parte, câteva persoane încearcă să facă un plan prin care să conducă țara asta mai bine; în stânga mea sunt vreo doi care au impresia că știu ei mai bine cum e cu sportul și că jucătorii ăia sunt degeaba. Într-un colț, un grup încearcă să-și amintească de ultima piesă de teatru văzută ca să se poată lăuda. Încerc să nu-i judec cu privirea pe niciunul și mă îndrept spre standul cu prăjituri. Ți-ar plăcea, pentru că nu e în multe culori și totul e de la cofetăria ta preferată. Oare ar fi ciudat dacă aș fura câteva și să ți le dau atunci când îmi vei bate la ușă? De ce nu vii în spatele meu ca să-mi spui să fugim la cofetăria aia ca să mănânc cât vreau fără ca oamenii să șușotească?

   Știu că aștepți mesajul meu. Tu nu scrii în situații de-astea, pentru că niciodată nu știi sigur cât timp îmi ia să realizez cât de copil am fost când mi-am pus pe mine mândria. Tastez „Mă poți suna?”, apoi mai stau pe gânduri câteva secunde înainte să apăs „send”. Acum...aștept. 

   Aștept să mă suni și să-mi zici că ți-ar fi stat mai bine cu piersică decât cu albastrul pe care l-ai ales în grabă. Sună-mă și spune-mi că ar fi trebuit să-mi umpli dulapul cu tot felul de lucruri mici, până n-ar mai fi avut loc în el „orgoliul”. Sună-mă și zi-mi că nici tu nu înțelegi ce vorbesc oamenii ăia care au ciocnit cu tine. Te rog, sună-mă și spune-mi că n-ai băut pentru că știai că va trebui să conduci până în cealaltă parte a orașului. Mă suni să-mi spui că-mi stă bine în rochia asta și că știi pentru că mă vezi prin fereastra localului? Zi-mi că nu mai vrei să intri pentru că te-ar opri lumea la povești, iar tot ce-ți dorești e să mergem și să cumpărăm un tort.

   Închide telefonul doar când suntem față-n față și ne lăsăm ochii să-și ceară scuze, iar buzele să ierte.