Dragă Moșule...

Foto: weheartit.com

  

M-ai întrebat, într-o seară în care ți-ai așezat capul obosit pe umărul meu, ce aș vrea să-mi aducă Moșul, așteptându-te să încep o ditamai lista. Te-ai mirat când am ridicat pur și simplu din umeri.

„Chiar nu-i nimic ce ți-ar plăcea?” m-ai întrebat nedumerit. Nu, copil drag, pentru că lucrurile mi le pot lua singură, iar oamenii mi-i oferă Dumnezeu. Cu Moșul am rezolvat problema în momentul în care ți-a transformat ochii în globulețe de cristal prin care-mi văd copilăria cum se joacă în atelierul lui.

Sperai că-ți voi da un răspuns mai clar și că te scap de colindatul prin magazine până vei găsi ceva care să-mi placă. Te ajut și-ți spun că n-are rost să umbli lela, pentru că eu mă voi bucura mai mult de intrarea ta pe ușă, decât de cadoul pe care l-ai adus cu tine și pe care voi uita să-l desfac, căci mâna mea va fi mult prea ocupată să nu-ți dea drumul niciodată.

Ai plecat să te odihnești și ai adormit înaintea mea, ca de fiecare dată, iar eu am mai stat cât să beau o ciocolată caldă. Tu zâmbeai cu ochii închiși visând la nu știu ce, iar eu începusem să-mi așez visele pe foaie. Visam amândoi în același timp.

Ce să mai vreau de la bătrânul cu barba albă, când mă uit la tine cum te foiești în pat și mi-ai dat ursul de pluș preferat jos din el? E ca și cum lui Dumnezeu i-a plăcut atât de mult imaginea asta încât a înghețat timpul și am rămas doar noi.

De-ar fi să iau o foaie pe care să-mi așez dorințele și să-ncep cu „Dragă Moșule...”, l-aș ruga să te facă să înțelegi că tot ce-mi doresc e să-mi fii tu.

Să-mi fii tu cel pe care să-l sperii cu strigătul meu venit din bucătărie. Să mă întrebi ce s-a întâmplat și eu să-ți răspund simplu ”Ninge”, apoi să aștepți până mă plictisesc de privit pe fereastră, să fac o ciocolată caldă și să ne despărțim de căldura casei până mi se umple părul de flori abe. Cu anii să înveți care e țipătul specific primei ninsori, iar atunci când îmi aduc aminte să mă desprind de geam, ibricul să fie pus deja pe foc. Să-mi fii tu cel care-mi aruncă dintr-odată o căciulă și o pereche de mănuși în brațe și să mă anunțe că omul de zăpadă nu se face singur.

Să fii tu cel care-mi pune cele mai rotunde globuri pe crengile de jos ale pomului, ca să le pot învârti întruna atunci când fac culcuș sub el și ne uităm la un film.

Cel care se molipsește de imaginație, iar atunci când îmi iau de sub brad o pereche de patine găsite la un second-hand, să-mi povestească despre „viețile” pe care le-au avut până să ajungă la mine.

Să-mi fii tu cel pe care-l trimit să schimbe banii, în timp ce eu mă chinui să fac pe gospodina, pentru că noi nu vom stinge lumina atunci când e vorba de colindători, ci mă vei lăsa să deschid ușa imediat cum îi aud cântând la prima casă de pe stradă.

Să-mi fii tu cel care se trezește primul în fiecare dimineață, pentru că eu pierd nopțile scriindu-i Moșului; să pui cafeaua la făcut în timp ce citești povestea pe care ți-am lăsat-o lângă cana preferată. 

Să-mi fii tu cel care stă lângă mine...mereu.

Bagajul meu

Foto: weheartit.com

  

Mă hotărâsem să plec, de tot. Mă săturasem de prea mulți oameni care sunau doar atunci când erau pe marginea prăpastiei și își aminteau atunci că eu aș putea fi ultima lor salvare. Mă săturasem de oameni care abia așteptau să-mi întorc spatele, ca să mă poată arăta cu degetul și să șușotească numai ei știu ce. În plus, aveam prea multe vise neîmplinite sub pat și nu mai aveam energie să le îndes în fiecare dimineață, când mă împiedicam de ele.

Așa că mi-am aruncat într-un ghiozdan câteva tricouri, o pereche de blugi și actele, dar pe când să ies pe ușă, m-am oprit, căci simțeam că e ceva ce nu am luat...atunci observasem că-mi căzuse brățara pe care mi-ai dăruit-o cândva și pe care nu am dat-o jos niciodată. O găsisem în pat, iar pe când mi-o legam la mână, mi-am dat seama că ce-mi lipsea din bagaj era încheietura ta. Cea pe care o prindeam atunci când voiam să mai stai cinci minute, pe care o sărutam atunci când îmi întindeai cana în care mi-ai turnat cafeaua tare. Unde să plec fără ea?

Nu mai plec! Deși, poate că ți-ar fi mai bine să o iau din loc și să-mi șterg urmele. Dar voi fi egoist de data asta și nici măcar nu-mi pasă de persoana care ar fi meritat fericirea pe care mi-o oferi.

Rămân! Și am să fac tot posibilul să nu mai existe seri stricate de paharele mele de whisky. Vreau să existe doar seri care să-ți dea sentimentul că, dintr-odată, ai chef să împodobești un pom. Și, ca să te văd zâmbind, voi fugi în pod și voi aduce de-acolo brădulețul ăla pe care mi-l așezi în fiecare iarnă pe birou, pentru că eu nu vreau să aud de unul gigantic așezat în sufragerie.

Nu mai fug! Așa cum nu ai fugit nici tu, nici măcar o dată. Ți-am intrat în lume cu o gașcă mare de fantome, iar tu, în loc să mă dai afară și să mi le arunci pe geam, ai stat de vorbă cu fiecare în parte. Mă țineai strâns de mână atunci când povesteai cu una dintre ele și, la sfârșit, mă puneai să fac pace cu ea.

De-ar fi să plec, mă voi întoarce. Așa cum  te-am obișnuit. Voi porni la drum tot noaptea, căci știi că e cea mai bună prietenă a mea și nici drumurile nu-s aglomerate. E deja o tradiție ca eu să fac turul cartierului, doar ca să ajung acolo de unde m-am pus în mișcare, adică în fața curții mele, doar ca să te văd stându-mi pe balcon, conducându-mă cu privirea și zicând o rugăciune. Aș zice „Amin!” deodată cu tine, dar știi că încă nu am făcut pace cu fantoma Credinței.

Chiar de știi că mă întorc, să nu uiți, te rog, să-mi trimiți mesajul ăla. Ăla care face timpul să stea în loc în orașele mari în care toată lumea se împinge, în care mă așteaptă hârtii cu tot felul de cuvinte fără sens. Ăla drăguț prin care mă anunți că iar ai dormit de amiază la mine, iar eu te întreb dacă ai făcut asta pentru că te-a deranjat colega ta de apartament cu ceva, dar răspunsul e mereu același: „Nu..doar că mi-era dor să adorm îmbrățișată de parfumul tău.

 Stau în fața ușii, ținând cheile în mână. Totuși, încotro mă îndreptam? Ahh, da, cred că mergeam să iau un brad cât casa și niște ornamente. Mi-a venit așa un chef să stau pe podea și să te văd cum te învârți în jurul meu cu o ghirlandă pe post de eșarfă. Dacă tot nu mai plec departe, îmi rămâne tot timpul din lume să-ți ascult colindele preferate și să te privesc...bagajul meu.

Fata desculță-2

Foto: weheartit.com

Prima parte- Fata desculță

  

Cândva am vrut să te dau afară din casa sufletului și să-ți arunc tocurile cât mai departe, pentru că intrasei fără să-mi ceri permisiunea și nu știam ce aveai de gând. Dar pe când te pregăteai să pleci de bunăvoie, te-am oprit să-ți cer o explicație, însă tot ce reușisem să rostesc a fost un „mulțumesc”, deoarece mi-ai curățat casa și ai adunat mii de cioburi.

Erai speriată de faptul că te descoperisem și parcă doar în momentul ăla ți-ai dat seama că din ce-ai făcut pentru mine, poate exista un lucru care să mă fi rănit, deși tot ce ai vrut tu în timpul ăla a fost să-mi fie bine. De aia te-ai și descălțat încă de la început, pentru că nu doreai să-mi zgârii nici măcar parchetul.

Pe când nu știam că te plimbi prin mine, mi-ai lăsat o pereche de ciorapi cusuți cu grijă de o bunicuță, iar când te-am pus să stai într-un loc, ca să-mi limpezesc și eu mintea, văzusem că tu erai în tălpile goale. Nu știu de ce, dar simțisem nevoia să-ți așez picioarele în poalele mele, iar atunci când am simțit cât de reci îți erau, mi-am dat repede jos șosetele și te-am încălțat cu ele. Venise rândul meu să umblu desculț...

Îmi amintesc de ziua aia de fiecare dată când mă împiedic de dulăpiorul din hol, în care ți-ai așezat încălțămintele și zâmbesc când văd că sunt acolo doar două perechi de tocuri, pe care le porți doar la biserică sau când e vreo petrecere importantă.

Te-am întrebat atunci de momentul în care ai intrat pe furiș și de ce ai făcut-o. Mi-ai răspuns că a fost într-o zi în care îmi vărsasem cafeaua din cauza unui copil prea plin de energie care se învârtea pe lângă masa mea; mi-ai pus pe masă o nouă cană de cafea și ai fugit repede, reușind să-ți zăresc doar buclele lejere și fusta lungă. Mi-ai zis că, atunci când m-ai văzut zâmbind cu jumătate de gură, ți-am lăsat impresia că am nevoie de mai multe astfel de gesturi și că, într-o zi, un gest micuț mă va face să zâmbesc cu toată gura. N-ai bătut la ușă pentru că știai că aș fi închis-o repede, ca să nu te înece praful care ar fi ieșit din casă. Așa că ai preferat, atunci când am aflat că suntem vecini, să rămâi în drum și să-mi zâmbești de acolo de fiecare dată când treceai pe lângă poartă, să-mi arunci peste gard câte o ciocolată, sau să strigi tare „Bună dimineața”, astfel încât să te pot auzi și atunci când crăpam lemne...

După ce ți-ai terminat cafeaua din ceașcă, mă așteptam să te ridici, să-mi împrumuți bocancii ca să pleci, lăsând fulgii să-ți acopere pașii și eu să rămân din nou cu sufletul prăfuit, chinuindu-mă să nu te uit. Pe tine voiam să te păstrez. Rama cu poza ta n-aș fi transformat-o niciodată în cioburi. Dar n-a fost așa, ci ai deschis larg fereastra din sufragerie și ai lăsat parfumul iernii să inunde casa. Ai plecat doar până în hol, cât să-mi aduci o pereche de papuci de casă pe care uitasem că o am.

În anul ăla ți-am dat cadoul de Crăciun mai devreme: ți-am aranjat camera de oaspeți în așa fel încât arăta de parcă acolo dormea chiar Moșul, ți-am așezat cu grijă pe pernă Biblia și speram ca, atunci când aveai să intri prima oară în ea, să-ți dea sentimentul că nu ai mai pleca nicicând. Mi-a ieșit, căci în scurt timp devenise un fel de birou, în care acum îți scrii și corectezi poveștile;  te rog mereu să-mi spui când ai pus ultimul punct, ca să pot intra în tărâmul ăla și să-mi citești cu voce tare ce s-a mai născut din imaginația ta. De dormit, ai început  să dormi în camera principală a sufletului. Adormi uneori cu telefonul în mână, alteori adormi la meciuri și din cauza părului tău lung nu mai văd nici eu nimic, dar cel mai mult îmi place când adormi jucându-te în părul meu.

Ți-ai făcut un obicei din a dormi sâmbăta în „atelierul” tău, pentru că nu vrei să mă trezești duminica, atunci când te pregătești pentru biserică. Dar eu deschid ochii când aud primul toc pe podea, căci ăla e sunetul plecării. Și mi-e frică de tine plecând...

Mă calmez atunci când te văd trimițându-mi un pupic din pragul ușii și zâmbesc cu toată gura atunci când simt cum mă lovește un șlap în cap, pentru că pornisem să fac focul în centrală...desculț.