Cafea și prieteni...

  

...și cafea!

În aprilie ,anul trecut, era vorba doar despre cafea. M-am trezit și atunci, la fel cum o fac și acum: posomorâtă, așteptând ca prima gură de cafea să țipe la mine și să mă aducă cu picioarele pe pământ.   

Acu' un an era vorba doar despre o fată somnoroasă și curioasă de cum arată cafeneaua deschisă la colțul căminelor. Nu îmi mai amintesc pașii pe care i-am făcut până acolo, însă îmi aduc aminte că m-a trezit brusc mirosu de cafea și renul care-mi zâmbea ștrengărește de pe perete din dreapta, fiind mândru tare că a fost desenat atât de frumos. Și băiatul de la tejghea zâmbea și se uita încurcat, căci nu știa cum să mă scoată din transă și să se apuce să-mi pregătească cea mai bună cafea pe care o băusem vreodată.

Îmi luasem atunci cafea în brațe, îi făcusem o poză încornatului care ne invită la o ceașcă de liniște și îi spusesem sufletului că am impresia că i-am găsit o casă și în Sibiu, în care nu-i va fi frig și nici singurătatea nu-l va deranja. La scurt timp au apărut și minunatele leagăne (pe care am avut curaj să mă așez doar după ce  mi s-a spus de vreo zece ori că n-au cum să se rupă) și am știut că sufletul nu trebuie să mai aștepte să ajungă în Gheorgheni pentru a se simți în singuranță. De fiecare dată când îmi savuram cafeaua cu picioarele în aer, îmi închipuiam că am găsit scara ce duce spre Lună și cea care-mi făcea vânt era chiar ea. Chiar și acum, după un an, oricât de grăbită aș fi, tot îmi las sufletul să se dea pe hintă de două ori. De ceva vreme îmi las dimineața sufletul acolo și mi-l iau abia seara, așa cum părinţii își lasă copilul în grija celor mai dragi prieteni.

În aprilie, anul ăsta, Rennes Caffee nu-mi mai spune doar povești despre cea mai bună cafea, ci imediat cum intru pe ușă, încep să aud spună povești despre oameni faini, despre prieteni. 

Mă întrebam înainte: de ce are nevoie o persoană care are impresia că e mai bine să stea închisă în ea și să nu iasă la iveală? Răspunsul e: de o cafea în care oamenii care ți-o prepară au pus o tonă de bunătat.

Mai exista întrebarea: de ce are nevoie un copil, ca mine, care crede că gesturile mici sunt salvarea și suferă atunci când vede cât e de agitat lumea din jurul lui? Simplu! De un loc plin, în care auzi sufletele oamenilor cum se joacă printre boabele de cafea; de mâini magice care prepară cafeaua ce deschide inimi; de o Ană care-ți gâdilă sufletul mohorât cu un mesaj drăguț pe pahar. De un loc în care nimeni nu e numit client, ci fiecare persoană nouă care trece pragul e cel mai recent prieten al renului. 

Cel mai frumos loc de evadare. Locul în care cafeaua îți ia problemele și le otrăvește cu tăria sau cu dulceața ei; locul în care veselia oamenilor prinde viață și se transformă într-o ființă gingașă care îți așează pe spate o pătură croșetată special pentru tine și îi șoptește sufletului că are voie să se odihnească.

Mulțumesc, Rennes Caffee, pentru prieteni!