Pe Argatu' l-am descoperit întâmplător,
într-o zi de vară, venit pe neașteptate în playlist-ul prietenei mele, în
timp ce priveam muntele copilăriei noastre. Ce piesă? Asta nu mai știu exact, dar țin
minte că numele Argatu' nu mi-a dat pace, până a doua zi când am
ajuns în oraș și i-am putut căuta numele și piesele. Iar din momentul ăla îmi
dă doar pace.
A fost dragoste la prima ascultare și aici
dragoste e sinonim cu liniște. Zic că a fost dragoste pentru că s-a
îmbrățișat cu pasiunea mea pentru folclor. Și, da, nu-i o noutate că eu adorm
fredonând o doină, că altfel n-aș scrie eu despre haiduci care mă lasă să mă
întrec cu Soarele și care ba pariază
pe mine, ba pe el.
Revenind la Argatu', pot să zic cu voce tare
că, pe lângă David ( care mi-a
oferit locul în care să-mi construiesc căsuța, prin pozele sale) și bunicul
care îmi trimite cuvinte de Sus, Pădurea Fermecată de pe blogul ăsta există datorită Argatului, vrăjitorul muzicii. Vrăjitor, pentru că, în
lumea mea de poveste, e singura explicație pe care o pot da faptului că omul
ăsta te face dependent de muzica lui!
Argatu' e haiducul care, într-o zi pe când
făcea curățenie prin curtea lui, a găsit un copilaș dormind în spatele casei. Copilul era Folclorul. L-a trezit, l-a curățat de praf și i-a cusut cea mai
frumoasă ie posibilă. A stat copilul în brațele Argatului până când a
învățat să cânte și el la fluier. A stat în brațele lui până când Argatul l-a
încălțat în teniși frumoși, pe care erau pictate niște motive tradiționale și au ieșit împreună în lume. La început, haiducul îl ținea pe copil strâns de mână, cu
frică, întrebându-se dacă o fi pregătit. Oamenii care treceau pe lângă ei, se opreau și
priveau când la cel mic (folclorul), când la cel mare (Argatu) și le ziceau „Ce
ie frumoasă!”, „Câtă culoare!”, „Ptiu, ptiu să nu vă deochi!” (asta-s
eu), iar la fiecare om de acest tip, Argatu îi dădea câte puțin drumul la
strânsoare, semn că are încredere că puiul e gata să meargă singur.
Într-o zi, se opriră amândoi brusc și-și dădură seama că au visat la aceeași mulțime de oameni care dansează pe ritmul inimii lor, care adorm cu fluierul lor dulce în gând, oameni care fredonează folclor pe stradă datorită lor. Atunci Argatu' îi dă celui mic drumul la mână, îi aranjează copilului ia, îi așează bine fluierul în trăistuță și-l îndeamnă să cânte oricui îi admiră ia, dar, mai ales, oricui pare că are nevoie de o clipă de liniște sufletească.
Într-o zi, se opriră amândoi brusc și-și dădură seama că au visat la aceeași mulțime de oameni care dansează pe ritmul inimii lor, care adorm cu fluierul lor dulce în gând, oameni care fredonează folclor pe stradă datorită lor. Atunci Argatu' îi dă celui mic drumul la mână, îi aranjează copilului ia, îi așează bine fluierul în trăistuță și-l îndeamnă să cânte oricui îi admiră ia, dar, mai ales, oricui pare că are nevoie de o clipă de liniște sufletească.
Și flăcăiandrul făcu întocmai. Atâta a
cântat, până a ajuns la mine; m-a văzut rătăcind, căutându-mi inspirația prin
nu-știu-ce ochii de îndrăgostiți. M-a luat de mână, grijuliu, încercând să
mă ajute să găsesc ceva ce nici eu nu știam cum arată. Nu pierdusem nimic,
dar când a început să cânte din fluier, am găsit tot. Cu ochii închiși,
cu sufletul dansând și ăsta micu de mână,am plecat spre Pădure..iar Folclorul, cu cât ne adânceam mai
mult în tărâm, cu atât cânta mai cu foc. Închidea și el ochii și încerca
să-i transmită Argatului prin ce loc a ajuns. A cântat până au ajuns doi
cerbi la mine în curte, până când mi-am găsit sora de suferință, Luna, care-l
îngâna și ea pe copiluț.
Când am terminat de construit căsuța mea, copilul își luă la
revedere, dar nu înainte să-mi ofere un fluier magic, vrăjit de haiducul ăl mare,
care funcționa astfel: atunci când mi se făcea dor, trebuia doar să suflu
în el și începea să cânte exact ce îmi trebuia.
Vreau să-i mulțumesc Argatului că e Argatu'! Că mi-a făcut un tatuaj pe suflet: e un fluier, care nu mă lasă să uit de unde vin și cine sunt. Că m-a ajutat să visez la haiduci, la izvoare; să iubesc mai mult munții care mă înconjoară încă din copilărie. Că îmi vine să port ia de fiecare dată când îl ascult...doar așa, că e de la bunica și că sunt eu haiduciță.
Îi mulțumesc pentru că, datorită magiei lui,
mă simt mai aproape de bunicu'. Pss..bunicule, să-l cauți pe străbunicul
haiducului de care vorbesc aici, poate înveți și tu să cânți la fluier! Îi
mulțumesc că mă face să realizez că sunt un om mic, dar dacă vreau, pot fi cel
mai mare. Îi mulțumesc că m-a făcut să plâng cu noul album! Argatu' vol.III. (Later edit: între timp a ieșit și Vol. IV)
Dar mai ales, îi mulțumesc pentru toată
muzica pe care o face; pentru că trezește sufletul omului și-l face să-i dea
atenție...și asta reușește deoarece muzica lui are suflet! Îi mulțumesc
că e doza de aer proaspăt de care am nevoie, e gura mea de inspirație!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu