Primiţi lumina.

 http://davideugen.ro/

Săptămâna asta s-a ascuns Soarele. Și Luna a ieșit mai greu. I-am lăsat și i-am înțeles, căci le-a fost greu și lor. Oamenii uită că din Vinerea aceea  tot ce vrea  natura e să se închidă în ea, să facă liniște pentru ca noi să putem auzi cum El plânge , să ne aducem aminte să-i cerem iertare, 

Și stelele s-au odihnit, neavând putere să mai strălucească săptămâna asta, căci au plâns şi ele când l-au auzit pe Domnul și au strălucit mai tare ca niciodată când Le-a șters lacrimile.

Acu' e gata săptămâna. M-am înnoit! E prima dată când El mă găseşte cu sufletul curat în ziua asta. Cu sufletul nou  și  plin de lumină.

Mi-am făcut curat în casa sufletului. Am curăţat râul de lângă casă, mi-am vopsit leagănul, mi-am aranjat florile din grădiniţă şi m-am pus pe vopsit ouă, chiar am încercat să fac câteva încondeiate, pe care să le împart haiducilor şi stelelor. Apoi mi-am chemat toţi haiducii şi i-am pus la treabă. Nu i-am rugat să-mi taie lemne sau să-mi bată covoarele, ci i-am pus să se așeze pe iarbă, să ia o gură de cafea proaspătă și să se chinuie să scrie. Să scrie câte ceva pentru fiecare  persoană pe care au întâlnit-o vreodată; să le scrie ceva dulce, ceva luminos, ceva care să încălzească suflete.

Înainte de ora sfântă, mi-am pus rochița nouă și am aprins lumânări în toată căsuţa, rugând floare din colţul camerei să aibă grijă de ele. Am pus în coș toate foile adunate, pe care atunci când am ajuns sus pe Lună le-am împărțit stelelor, dându-le o misiune. De asta s-au odihnit atât, ca să aibă putere, căci acum trebuiau să lumineze mai puternic ca niciodată. Le-am rugat să aibă grijă de cuvintele pe care le-am împărțit, căci atunci când auzeau semnalul trebuia să le dea drumul și să facă lumină.

Când era miezul nopţii mai aproape, Pădurea tăcea de parcă nicio fiinţă n-ar fi în ea, stelele şi-au închis ochii, eu şi sufletul ne pregăteam de întâlnirea cu  îngerul păzitor care urma să coboare cu flacăra sfântă, iar Soarele şi Luna stăteau unul lângă celălalt, lăudându-L. 

La miezul nopţii, a început Domnul să cânte şi tot Cerul împreună cu El. Stelele şi-au deschis ochii şi-au prins viaţă, scăpând foile din mâini, lăsând lumina să zboare către oameni, ca să se poată  bucura și ei împreună cu cerul, căci Hristos a înviat!

Mă uitam în jos, la cum Pădurea prinde viață, îmbrăcând haine de sărbătoare, când am simţit o mână pe umăr. M-am întors şi l-am văzut pe bunicul cu o foaie în mână şi o lumânare. Îngerul păzitor se hotărâse că mi-ar prinde bine o surpriză și e mai bine ca cel mai important înger să apară cu flacăra. Știam că bunicului nu-i mai trebuie lumină, căci el oricum o folosește pentru a ne veghea pașii, dar i-am întins totuși o foaie care să-l încălzească în nopțile în care suntem noi, ăștia de jos, prea ursuzi.

Oricât de banale ni s-ar părea mesajele care cuprind cuvântul „lumină”, eu cred că sunt oameni care și-au dat seama că sufletele noastre au devenit prea întunecate, că am uitat cum să aducem lumina Soarelui în viața cuiva prin zâmbetul nostru; că nu mai știm cum e să-i fie cald sufletului...de asta, cei dragi care nu pot fi lângă noi să ne aprindă lumânarea atunci când becurile din biserică se sting, ne bat la ușa sufletului cu niște cuvinte și o lumină arzătoare care se transformă în haine călduroase  pe care să le îmbrăcăm în ziua asta sfântă.

Așa că: primiţi lumina cu inima senină și păstrați-o cu drag! Primiţi lumina şi aprindeţi-o de câte ori vi se întunecă sufletul! Primiţi lumina şi împrăştiaţi-o în sufletele celor dragi. Primiţi lumina şi cântaţi împreună cu Cerul!