David si Soarele.

Foto:David Eugen

David cu Soarele. Eu cu stelele şi Luna.

El se juca v-aţi ascunselea cu stelele şi-mi chicoteau în ureche, în timp ce  eu mă certam cu Soarele. David îl auzea cum ofta și de-ar fi avut un perete lângă el, s-ar fi lovit non-stop.

Ne-am întâlnit pe un deal. Eu mi-am aşezat sacul, în care-mi căram cuvintele, la umbra unui nuc. El n-avea stare, se tot învârtea, urca, cobora și tot timpul se auzea un „click”. El de fapt visa frumos. Pardon! El făcea totul să fie de vis. Între timp eu îmi număram cuvintele din sac, să văd dacă mi-s toate. Când şi-a pus şi el visele la odihnit, am făcut cunoștință. De atunci am luat-o pe aceeași cărare mereu. Dacă aleg eu drumul, ne rătăcim sigur şi aşa Soarele poate să râdă mai uşor de mine. Greu îi este lui David cu noi, că amândoi vorbim deodată, țipăm, iar din cauza asta  lui îi pleacă visele. Până  într-o zi, când s-a săturat. M-a pus în dreapta Soarelui, s-a uitat la noi serios şi ne-a zis : „Ori tăceţi, ori vă las singuri. Atunci să vă văd!”

Da' liniștea nu a ţinut mult, căci noi ne loveam, ne strâmbam, eu mă supăram şi băteam din picioare: „Uţţţţ, iar a scos limba la mine!". De asta a devenit David haiduc, că pleca de capu' lui fluierând şi nu se întorcea numai după ce-l făcea pe Soare de vis şi mi-l arăta şi mie, ca să-mi demonstreze că e de fapt blând.

Toate cărările pe care îmi zicea el s-o iau erau rupte din basme. Şi mergeam aşa: Soarele, eu, el, stelele şi Luna. David e omul  pe care lumina nu-l părăseşte. Cel mai tare râde când mă împiedic  de sacul meu şi mi se răstoarnă cuvintele, dar de multe ori îşi înghite râsul când mă vede că mă chinui să mi le adun, şi-mi dă din cuvintele lui. Tare dragi îmi mai sunt cuvintele lui, căci au lumină, au dealuri, au nori, au vânt care-mi şopteşte, au Soare gingaş care mă îmbrăţişează, au flori care cântă deodată cu vântul.  Mai are Uţ  şi nişte cărări pe care ne aşteaptă copilaşi cu flori în păr, copii cu fălcuțe de-ţi vine să le mănânci, copilaşi ce fac o horă mare în jurul Soarelui şi se învârt ore în şir.

Tare norocoasă sunt că-l ştiu pe David. Nu mai ştiu unde l-am găsit, dar de nu era unul din visele lui frumoase, nici blogul nu mai era o Pădure Fermecată şi haiducii nu mai călăreau pe aici. Tare fericită sunt că am cui să-i zic Uţ. Sunt mândră că-l cunosc pe prietenul bun al Soarelui. Că de nu era el, acu' nu-i mai zâmbeam Celui Galben cu subînţeles.

Am adunat cuvinte în fiecare zi şi le-am pus de-o parte pentru ziua în care stele o să-i cânte lui Uţ, dar s-au pierdut multe pe drum, cred că mi s-a rupt sacul. Nu ştiu de ce nu am putut spune mai mult. Dar ştiu sigur că „Ai grijă de sufletul tău" sunt cuvintele pe care o să i le cos pe sacul lui de cuvinte.

Uuuuuuu....şi încă ceva. Ceva-ul ăla de-mi vine să ţi-l zic în fiecare zi şi tu-mi răspunzi „Pentru nimic" : Mulţumesc Uţ!