 |
| Foto: weheartit.com |
Mi s-a întors Dorul acasă. Era îngheţat tot
şi obosit, dar el zâmbea. Zâmbea când se gândea la ce trebuie să-mi
povestească. L-am lăsat să se încălzească şi în timpul ăla să-şi aleagă
cuvintele.
Şi-a luat cana de ceai în mână, a scos un „off" din el şi a început..
A început să-mi zică, cu glasul lui
duios, despre cum a mers şi a tot mers. Despre cum, pe drumul lui, s-a întrecut
cu mii de fluturi; cum a cules flori pe care le-a pus fetiţelor în păr, sau le-a
dăruit bătrânelelor pe care le-a întâlnit pe drum, făcându-le să zâmbească şi
să se întrebe „a cui Dor o fi, că e tare îngrijit şi sănătos?".
Mi-a zis că le-a cântat buburuzelor până îşi luau zborul şi că a zburat cu
rândunelele; că luna adormea pe poveştile lui şi când le auzea pe stele cum se
minunau de ce zicea el acolo, zâmbea...zicea că nu e sigur, dar crede că
luna doar se prefăcea că doarme. Mi-a zis că a făcut îngeri de zăpadă şi le-a cântat
stelelor colinda mea preferată în fiecare seară, până a început să se topească
zăpada şi a ajuns pe un câmp în care s-a întrecut cu vântul până s-a
îngălbenit tot, din cauza păpădiilor.
A început să zâmbească, căci şi-a adus
aminte de bătrânelul care mi l-a zărit şi a început să râdă de
el. S-a apropiat bunicuţul şi mi l-a luat de mână, ca să-l spele
și să-i ofere adăpost. Când a văzut ghemotocul mic şi blond de pe umerii
lui, care vorbea întruna, şi-a dat seama că a ajuns unde trebuia. Doar
că Dorul meu nu ştia că bunicuţul l-a recunoscut şi știa de ce e
acolo, ba chiar îl aştepta cu dragă inimă.
L-a ţinut pe Dor lângă el, mult timp. În tot
timpul ăsta i-a povestit ce năzbâtii făcuse fetiţa, i-a spus cât de mult o
iubeşte. Mi-a zis Dorul meu că bunicul avea o întrebare care-l
rodea pe dinăuntru şi n-avea curaj s-o rostească, dar Dorul meu ştie să
citească oamenii mai bine decât ştiu eu şi i-a răspuns: „De ce-ţi faci
griji? Da, ea ştie! I-ai demonstrat-o de atâtea ori. Da, în timp ce noi vorbim
aici, ea se gândeşte la tine şi la cum nu a avut timp să-ţi arate acelaşi
lucru. Dacă n-ai fi fost tu, n-ar fi scris atâta. Da, te iubeşte şi ştie că o
iubeşti!", iar bătrânelul s-a liniştit, și a oftat lung, apoi și-a
întors privirea către ghemotocul blond care căuta ligheanul cu mere de sub pat
şi nu-l putea scoate căci era prea greu.
A stat Dorul meu şi l-a ţinut
de mână pe bătrânel până când nu mai ţinea merele sub pat şi aştepta să
vină ghemotocul să-i dea teme pentru a doua zi. A stat acolo până când nu şi-au
mai băut cafeaua împreună pentru că bunicuţul n-a mai apărut şi s-a
făcut frig. Atunci ştiuse dorul meu că trebuie să se întoarcă.
S-a mai întâlnit cu bătrânelul
într-un loc în care se loveau de cuvinte. Şi s-au întâlnit recent, într-o
seară: stăteau pe o linie dintr-o foaie şi povesteau iar câte şi mai
câte...
P.S: Asta-i pentru tine! Ştiu că o citeşti,
ştiu că mă vezi şi ştiu că mă auzi! Asta-i pentru că te cheamă Gavril! Asta-i
pentru că rămâi cel mai bun prieten al meu! Ştiu că ţi se pare ciudat când vezi
ce întorsătură iau vieţile noastre. Ştiu că ceea ce vezi, nu e ceea ce ai fi
vrut pentru noi. Ştiu că ai vrea să fii aici şi să mă aperi de câinii care se
ţin după mine, pregătiţi să mă muşte oricând. Şi ştiu că nu-ţi convine că acum
nu mai sunt câini, ci sunt oameni. Ştiu că îţi dai seama că până la urmă n-ai
de ce să-ţi faci griji pentru noi, că suntem descurcăreţi şi ai încredere în
noi! Sper că stai acolo Sus, lângă Arhanghelii Gavril şi Mihail şi le zâmbeşti, fiind mândru de mine! Sper că eşti mândru de mine!
Asta-i pentru tine, bunicule! Asta-i pentru
tine, „Pâră"! Şi toate vor fi pentru tine şi datorită ţie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu