Călătorie.

           Mulţumesc David pentru poză. Mulţumesc că-mi iei imaginaţia de mână şi-i arăţi pe unde s-o ia ca să ajungă din nou la mine. Ştii, pe drumul spre mine, s-a întâlnit cu Făt-Frumos şi nu mai vrea să-i dea drumul. Azi, e tot despre un vis în care e şi Făt-Frumos.

  Prima parte aici: Se varsă. Zorile. Ană

         

Azi-noapte s-au dus la culcare mai devreme și au adormit fericiţi, fiind nerăbdători să-i dea lui Făt-Frumos vestea cea bună. N-aveau idee că Făt-Frumos avea şi el o veste,  şi-i aştepta așezat pe sârmă, ţinând-o în sfârşit de mână pe Ileana Consânzeana. Când cei doi au ajuns în vis, Ana (așa îi plăcea să i se zică) mai avea puțin și cădea de pe sârmă din cauza șocului.

-Ghiciți ce?!, spune Făt-Frumos cu un zâmbet larg pe chip.

Erau fericiţi că o întâlnesc pe Ileana și li se părea mult mai frumoasă decât și-o închipuiau din poveștile dragului ei. Stăteau în fața ei ca doi copii care voiau să se împrietenească cu fetița ce stă în colț singură, dar nu îndrăzneau să spună ceva, așa că vobise Consânzeana.

-Vă mulţumesc că i-aţi făcut drumul mai uşor! Mi-a povestit despre voi tot drumul. Mi-a zis de bujorii Anei, care sunt la fel de roşii precum merele pe care vi le dă în fiecare vis. Mi-a spus cum felul în care băiatul Anei o privește pe aceasta îl făcea să pășească mai hotărât, căci abia aștepta să mă poată privi și el în același mod. Mi-a povestit despre cât de curajoşi v-a considerat când s-a uitat întâia oară în sus și despre cum l-a auzit tot satul promițându-vă că într-o dimineaţă o să vă aştepte el pe voi și nu va fi singur. Iată, al meu s-a ţinut de promisiune! Dar spuneţi-ne ce veste aveţi pentru noi! V-am auzit paşii grăbiţi şi ne-am dat seama că ceva s-a întâmplat.

Nu ştiau ce să mai zică. Erau atât de vrăjiţi de vocea care le vorbise, încât au uitat ce trebuia să le spună. Deşi pe Ana o cam durea gâtul şi vocea ei nu mai suna atât de bine, el a rugat-o să vorbească, pentru că nu prea înțelegea cum stă treaba cu alesul cuvintelor. Așa că Ana luase o gură de ceai fierbinte și începuse.

 Le-a spus că au scăpat de fantome și au reușit fără arme! Au avut nevoie doar de un cuvânt. Au folosit doar „acum". Nu au mai pomenit nimic despre zilele în care mergeau desculţi prin iarbă; n-au mai zis nimic de oamenii pe care obișnuiau să-i iubească; n-au mai rostit niciun cuvânt care i-ar fi putut duce cu mintea unde nu voiau să mai ajungă. Au început în schimb să vorbească astfel: „Acum nu suntem speriați. Acum suntem fericiți că ne avem unul pe celălalt. Acum dăm pâine porumbeilor. Acum facem un bebeluș să râdă. Acum vorbim în șoaptă pentru că nu au nevoie pereții să știe de ce te iubesc așa de mult. Acum trăim!”. Așa s-au plictisit fantomele și s-au hotărât să plece, sperând că cele ale viitorului vor face o treabă mai bună. N-o să le iasă, pentru că cei doi trăiesc doar în prezentul în care se pot ține de mână cât vor ei de mult. Vor trăi în viitor doar atunci când acesta va deveni prezent.

Făt-Frumos şi Ileana lui erau tare fericiți pentru noii lor prieteni, căci își găsiră în sfârșit pacea. Au continuat să-și împartă povești și s-au ținut de mână toți atunci când soarele a ieșit fericit de după deal.

S-au despărțit în timp ce Consânzeana cânta melodia preferată a Anei și au plecat cu promisiunea că vor bea un ceai împreună atunci când vor cădea primii fulgi de nea.