După ce am plecat

Foto: weheartit.com

„ Mică,

am plecat, iar după douăzeci de pași am vrut să mă întorc. Poate dacă ai fi încercat să mă ții în loc n-aș fi avut gândul ăsta. Dar m-ai lăsat să plec liniștit, fără să fie nevoie să-ți dau explicații pe care nu le-aș fi crezut nici eu. Ultimul lucru pe care l-am văzut înainte să ies pe ușă nu ți-au fost ochii, ci a fost jucăria de pluș așezată pe pervazul geamului, care părea că are o privire dojenitoare.

Dar știi că eu nu mă iau după primul impuls și de asta am continuat să merg. Mi-am întors capul abia la ieșirea din Pădure, dar copacii ți-au ascuns căsuța de parcă n-ar fi existat vreodată. Parcă îmi ziceau că nu mai merit să cunosc drumul spre tine.

Să știi că e urât aici, în lumea lor (așa cum o numești). La început, m-a învăluit o căldură aparte, care mă făcea să cred că e loc și pentru mine, că o să-mi placă. Dar când am ajuns în mijlocul lumii ăsteia, aș fi vrut să fug, dar nu reușeam pentru că toți m-au prins într-o horă a grijilor. Aici se calcă oameni în picioare și mulți au privirea fixată pe ceva din fața lor, pe care ceilalți nu-l pot vedea, un ceva pe care nu cred că-l vor atinge vreodată. Ei nu-și dau seama că au, de fapt, nevoie de o privire care să le dea de înțeles că totul va fi bine sau că ceea ce le-ar putea da putere e respirația calmă a unui om căruia îi pasă. Toți fug prin viață și parcă mă molipsesc și încep să merg mai repede decât ar trebui. Au înflorit copacii, dar nimeni nu se oprește să le cânte ca să aibă dreptul să rupă o bucată de crenguță pe care să și-o pună în păr. Aici oamenii smulg florile fără să le promită că vor ajunge în cea mai frumoasă vază, pictată special pentru ele.

M-am uitat la poarta lumii tale de câteva ori și nimeni nu o observa. Treceau pe lângă ea de parcă ar fi un portal ascuns, dar ea e atât de vizibilă, căci noi am pictat-o. Tu pe partea ta și eu pe partea de aici. Mi-ai spus atunci că nu vrei să pășești în lumea asta nici cât să pictezi, să nu se împiedice cineva de tine, că eu sunt mai atent. Acum îmi dau seama că tu ai știut tot timpul că voi pleca și dacă pictam eu poarta aș fi recunoscut-o mai ușor în caz că aveam de gând să mă întorc.

Totuși, obiectele de aici sunt splendide și mi te închipuiam dând năvala printre rafturi și strigându-mi din partea opusă a culoarului „Ioooooi, hai să vezi ce faină e asta! Mai e loc în coș? Vaaai, dar o vreau și pe asta!”.  Inventasem un joc „Ce ar punea ea în coș?” și așa am umplut un sac de chestiuțe. Nu știu când mă întorc, dar sunt tare curios câte vei păstra pentru tine/ noi și câte din ele vor fifăcute cadou.

Ai citit bine. Și știu că ai să citești paragraful de mai sus în fiecare dimineață, în timp ce-ți bei cafeaua și în fiecare seară, în timp ce mângâi cerbii. Voi veni! Ai făcut bine când m-ai pus pe mine să desenez poarta pe exterior.  Sunt lângă ea și scriu. Am să-mi fac culcuș aici și voi observa lumea, apoi îți voi scrie ce am văzut. Îți voi scrie despre omul care a oftat, inventând o poveste despre acel oftat; despre omul care a zâmbit, inventând o poveste despre cine l-a  făcut să zâmbească. Voi păși dincolo de poartă doar după ce un bătrânel se va opri și mă va întreba care mi-e baiul, dar nu i-l voi spune până nu-mi va povesti viața lui și nu mă învăța un cântec pe care să ți-l scriu. După ce voi intra în Pădure, nu o să merg direct spre tine, ci îți voi căuta prietenii haiduci și pe Făt-Frumos cu Ileana lui și îi voi certa că nu au mai trecut pe la tine. Îi voi pune să-mi scrie fiecare câte un cântec și să-mi promită că te vor vizita cât mai curând.

N-am să vin la tine cu un buchet de flori, căci ai zeci de copaci înfloriți în jurul tău, ci mă voi întoarce cu un caiet plin de cântece, căci asta e hrana sufletului tău, pe care, apropo, l-am găsit cocoțat pe gard, uitându-se lung la mine. Vin, copilă, vin!

Auzi, mai știi jucăria aia de pe pervaz? Ăla mi-e dorul deghizat. Poți să-l strângi în brațe din când în când? Da, știu, al tău e deghizat în lup, căci m-a urmărit până am ieșit din tărâm și îi aud neliniștea în spatele porții de fiecare dată când îmi simte mirosul, așteptând să-i dau o scrisoare pe care să ți-o lase în geam.

Cântă, copilă, cântă, căci în orice moment te voi acompania cu fluierul.”