Ce faci..

        

Am vorbit acum câteva texte despre ce se întâmplă atunci când două suflete asemănătoare se ceartă. Se petrece atunci un haos de nedescris, pe care doar cei care l-au trăit îl pot înțelege, însă nu vor putea spunea vreodată cum e și nici n-ar vrea, pentru că doar gândul la tot frigul ăla îi face să rămână de piatră, până îi ia cineva de mână și îi trezește.

Dar ce faci când celălalt suflet se hotărăște să tacă, brusc? Când începe să se plimbe prin casa inimii, pășind apăsat doar ca să te facă să suferi și nu mai încearcă să mângâie locul pe unde a călcat, cum făcea de obicei?

Ce faci când tot ce-ți mai spune sufletul care se speria atunci când începeai să plângi, care te trăgea după el în bucătărie și nu-ți dădea drumul la mână până îți făcea un ceai și apela la toate glumele pe care le știa doar ca să-ți pună pe față o jumătate de zâmbet, când singurul lucru pe care ți-l mai spune e „Plec!” și îl vezi cum începe să-și facă bagajele (pentru că știm că fiecare om care intră în viața noastră vine cu niște bagaje pe care ar face bine să le țină deschise mereu, căci altfel poate scoate din valize lucruri pe care le ținea ascunse și care îți pot face rău)?

Ce faci când vrei să urli la el; când ai vrea să iasă scântei; când vrei să-i spui tot ce îți vine în gând atât de tare încât să se sperie stelele;  când vrei să rostești doar două-trei cuvinte, dar știi că ar rămâne suspendate în aer, pentru că sufletul din fața ta nu mai seamănă cu al tău și nu le-ar înțelege?

Ce faci când sufletul încearcă să intre într-una din valize, într-un moment de neatenție al celuilalt? Când vezi că nu își ia cana primită de la tine, îl lași în pace sau i-o întinzi? Când se uită la rama primită de la tine, îl lași s-o spargă sau o iei să o ferești?

Dar când deschide ușa?

Dar când o închide în urma lui?

Ce faci? Faci bine, ce-ai putea face? Te gândești dacă ai vreo vină, dacă l-ai determinat cumva să facă asta. Dacă ai, trage cât mai mult de timp, până reușești să-ți pregătești discursul care-l va face să lase lucrurile în dezordine pe pat ca întotdeauna. Dacă nu, lasă destinul să-și facă treaba, iar până își scoate hainele din dulapuri, caută un ghiveci în care să pui o sămânță deî „ncredere în tine” (o să o găsești undeva în camera ta din inimă, pe care nu ai curățat-o demult) și „ud-o” cu un gând bun despre tine. Și nu uita să o  hrănești în fiecare zi, căci vor crește flori frumoase care te vor face să uiți de oamenii răi.

Ce faci? Pui un covor pufos pe podeaua inimii și nu o să mai doară atât de tare pașii apăsați ale celorlalte suflete atunci când vor fi supărate.

   Ce faci? Îl lași să-și caute valizele și te uiți la el, să fii sigură că nu uită vreun lucru  de care te-ai putea împiedica și te-ar răni.

Cum ce faci? Urli în tine până poți merge sus la Lună și o să strigi de acolo, cât poți tu de tare, tot ce vrei, ca să se sperie el, iar de scântei se ocupă stelele.

Norocul tău...dacă îți plac cănile și îți place în special cea pe care el vrea să o lase în urmă, fii fericită, te-ai făcut cu o cană nouă (oricum te gândeai de mult să i-o ceri). Și dacă nu-ți place așa mult, o înlocuiești pe cea care stă pe terasa din spate și își așteaptă vizitatorii care au nevoie de o băutură caldă și de o lopată care să-i ajute să-și ascundă sub zăpadă grijile. Dacă știi că ar sparge rama, scoate poza din ea (poți să-i dai foc mai târziu, oricum mai ai vreo două copii)  și lasă-l să o spargă, doar ai grijă să nu calci în cioburi. Ia-ți sufletul din valiza lui, tot când nu e atent și ține-l în brațe până i se termină lacrimile.

Atunci când auzi scârțâitul ușii, semn că se deschide, o să-ți aduci aminte că trebuie să o ungi, apoi o să faci câțiva pași, pentru că sufletul trage de tine să faci ceva. Ai putea începe să țipi, dar pentru că îl cunoști pe celălalt, știi că asta doar o să-l facă să trântească ușa mai tare, făcând varul de pe pereți să cadă.  În plus, sufletul îți va fi atât de lovit pentru că celălalt nici măcar nu s-a uitat înapoi, încât nu prea ai vedea cum își va reveni vreodată din șoc. Așa că o să taci, o să-ți ții atât de strâns sufletul la piept încât o să-l sufoci, o să-ți ții ochii închiși până o să simți cum privește spre tine și o să-i deschizi cât să vezi o urmă mică de regret în ochii lui.

Ce faci când ușa s-a închis- de fapt, stă întredeschisă, pentru că destinul l-a construit pe celălalt puternic, cu excepția momentului în care trebuie să închidă o ușă veche- așa că preferă să o lase puțin deschisă, cât să poți trage cu ochiul și cât să te întrebi dacă e un semn că ar vrea  să mai treacă pe acolo? Păi ce să faci, lași ușa așa cum e, pentru că ai devenit prea slabă ca să mai poți face doi pași până la ea. Te târâi până în bucătărie, pui de o cafea și duci cana lăsată în urmă (parcă nu-ți place așa mult) pe terasa din spate și o umpli cu vin pentru că simți că cineva o să aibă nevoie de el sau poate că îl vei bea tu mai târziu. Intri în casă și începi să fredonezi ceva, ca să nu-ți auzi sufletul cum plânge din sufragerie, unde stă în genunchi. Mergi lângă el, uitându-te de sus la el, căci dacă te-ai pune jos ai începe să plângi și nu e nimeni să te ridice și îi întinzi o ceașcă de cafea. Îl tragi până în curtea din spate, îi iei ceașca din mână și-l arunci în zăpadă unde vei sacrifica niște bulgări de zăpadă care se vor topi sub lacrimile lui, dar măcar știi că în momentul în care se potolește, tot zăpada va fi cea care-l va trezi, îl va spăla pe față și-l va face să-ți ceară cafeaua fierbinte. Apoi mergi la Lună și începi să țipi. Dar, țipi, nu te joci! Atât de tare să țipi, încât lupii să nu se mai audă! 

Și după ce cobori...după ce Luna te-a mângâiat și Soarele ți-a dat câteva lecții și te-a dojenit,  după ce ajungi iar în căsuța ta, pui piesa ta preferată la maxim și începi să cânți. Vei mătura cioburile ramei lăsate în urmă și vei deschide ușile celor care mai locuiesc în tine, invitându-i la dans. Vei începe să ai mai multă grijă de ei și îți vei pregăti sufletul pentru următoarea dată când va auzi un „Plec”!

  

P.S : Știu că ți-am zis să taci...dar atunci când iese pe ușă, șoptește-i, ori spune-i mai tare un „Ai grijă de tine”. Fiecare om ar trebui să audă un „Ai grijă de tine” într-un moment tensionat. E un fel de „Eu am încercat, dar nu a fost destul...ai măcar tu grijă de tine!”