Un fulg îndrăgostit.

Foto: weheartit.com

Pe unde ești, copil haiduc? Mai ai mult până acasă? Ai grijă pe ce cărări o iei, să nu ni se rătăcească bufniţa. Cerbii sunt bine. Dar...atât de departe eşti încât nu-i auzi cum îţi strigă numele? Da, m-am hotărât! Am să las şi iarna asta portocale şi ceai pe terasă pentru cei care vor trece prin Pădure, în fiecare seară. Da, ai dreptate, e mai bine să ştiu că cineva a avut grijă şi de cei care au nevoie să-şi aducă aminte de mirosul de portocale din copilărie. Da, am să mă trezesc când cerbii îmi vor arunca un bulgăre în geam să mă anunţe că cineva are nevoie să-şi îngroape neliniştea în curtea noastră, printre fulgi, şi să-şi umple sufletul cu poveşti.  Da, am să-l poftesc în casă şi am să-i fierb nişte vin. Dar nu mai bine vii tu odată acasă, că.tu ştii să-l faci mai bun...

Ahh, avem un nou oaspete. E cam permanent. Nu te speria, e atât de mic oaspetele ăsta. Hai, nu te mai uita încurcat şi lasă-mă să-ţi povestesc. Deci, nu mai am suflet, gata, l-am lăsat liber şi e atât de fericit încât aş putea trăi fără el toată viaţa dacă aş şti că va fi aşa mereu. Dar ce-i mai grav e că s-a îndrăgostit, blegul...de un fulg!  Nu mi-a zis nimic, a adormit în zăpadă cam în fiecare seară. Ei, azi-dimineață, al meu stătea pe zăpadă şi vorbea singur. Nu se uita în Sus, că nu m-aş fi uitat ciudat la el, ci se uita în jos, dar nu vorbea nici cu fulgii, că vorbea la singular...atunci m-am prins! M-am dus lângă el şi am văzut minunăția de fulg, înţelegând ce l-a atras: e unică,  are şi o rochiţă, dar nu o vezi decât dacă crezi. Azi-dimineaţă am aflat că al meu are simţul umorului, căci Albăstrica râdea din cale afară de tare încât fraţii ei se luau după vânt ca să nu o mai audă; prinse şi ea drag de zăpăcit, mititica. Dar ştii şi tu ce urmează şi că nu-mi place partea asta. De ce n-ai fost aici să râzi de el şi să mă strângi de mână, ca să-mi dai putere să-i zic adevărul? 

-Poate să vină în casă?

-Ştii că nu se poate. E prea cald pentru ea.

-O băgăm în frigider.

-N-ai cum...şi dacă ar supravieţui până la frigider tot trebuie să ţii uşa deschisă când vorbeşti cu ea şi intră căldura.

-Atuuunciii...îmi fac cort afară şi gata!

-Nu-i bine! Ai să-mi îngheţi!

-O să-mi fie bine. Iau multe pături şi tu îmi aduci ceva fierbinte la fiecare jumătate de oră.

L-am lăsat în pace. Trebuia să mă gândesc repede la ceva, căci se apucase să-şi construiască cortul. Trebuia tu să-l înveţi să fie meşter! Mi-am făcut o cafea şi începusem să mă strufoc. Când mi-am văzut fulgul magic lângă agendă începusem să mă oftic: de ce nu era Albăstrica un fulg magic?! De ce nu i-a trimis sufletului un fulg, căci el avea mai mare nevoie?! Dar m-am trezit...mi-am luat fulgul şi am ieşit. Am aşezat-o pe crăiasa mea a iernii lângă Albăstrica cea firavă.

-Poţi să faci ceva? Mi-e atât de drag! Dar nu vreau să păţească ceva doar pentru că stă cu mine, întrebase el regina fulgilor pe care mi-o trimise bunicul de sus.

-Am auzit că ai primit şi un nume. Eşti norocoasă că ai ajuns în tărâmul ăsta. Ştiu cine te-a trimis şi de la cine ai rochiţa asta frumoasă, începuse ea să vorbească cu fulgul îndrăgostit.

Mi-am dat şi eu seama. Te-ai prins şi tu, nu? Probabil dacă erai aici te-ai fi prins de la început şi m-ai fi lăsat să mă strufoc degeaba. Of, hai, că mi-e dor! Albăstrica nu avea nevoie de nicio magie fiindcă era deja magică, dar nu-i spusese nimeni şi nici noi n-am primit un semn de Sus. Ce semne, ha? Numai tu le vezi tot timpul.  Aşa că am luat-o, i-am făcut culcuş din ramuri de brad, pe care l-am aşezat lângă patul sufletului. Bine, îţi închipui şi tu că a făcut turul casei şi că acum stă pe locul meu preferat de pe terasă şi aiuritul, pe al tău. I-am lăsat, mi-am luat-o pe Aurica şi ne-am aşezat pe zăpadă şi auzeam cum fraţii Albăstruiei cântau de fericire şi drag..

Ce? Dacă e aurie cum voiai să-i zic? 

M-am apucat să cert un bunic care chicotea. Aşa cum  faci tu acum când citeşti. Hai acasă...şi nu uita portocalele!