Machiaj

E iar dimineaţă. El e încă în pat. E parcă intrat în transă. O priveşte cum se pregăteşte să iasă în lume, să-i zâmbească soarelui, să-i spună un „Bună dimineaţa" plin de viaţă fetei de la cafenea - care purta cândva după ea o valiză plină de vise, dar acum a mai rămas doar unul: să scape de acolo şi să simtă din nou cum e să aibă gust cafeaua. Singurul lucru bun din zilele ei e fata care-şi cumpără cafeaua de la ea, iar la prânz se întâlneşte cu băiatul ăla simpatic şi beau un cappuccino toţi trei. Partea cea mai faină sunt poveștile de dragoste pe care i le spune,  pe care zice că le ştie de la stele și apoi îi spune despre viaţa plină de minuni, pe care ar putea s-o aibă şi ea. Dac-ar avea curaj.

E gelos. E gelos pentru că se pregăteşte cu atâta atenţie ca să o vadă ceilalţi. El nu ştie că se chinuie atâta doar pentru ca el să-şi înceapă ziua zâmbind, gândindu-se la iubire, la ea. Din partea ei, tot machiajul ăla de pe masă ar putea să ardă. Cine ştie, poate ar ieși flăcări colorate.

Ar fi mai uşor dacă i-ar spune asta, sau dacă el i-ar spune că toată frumuseţea ei stă sub machiaj, sub trup. Dar cuvintele astea plutesc în aer toată ziua şi nu le pot prinde niciunul dintre ei.

El voia să-i spună „Mulţumesc!". Voia să-i mulţumească pentru că i-a arătat că viaţa nu e doar dimineaţă, prânz, seară şi puţină noapte. Nu! L-a învăţat că viaţa e toate momentele dintre astea, e toţi fluturii pe care-i vezi, toate păsările care-ţi cântă ca să-ţi meargă bine, toţi norii care-au stat deasupra ta, fiecare om întâlnit, toţi paşii tăi, credinţa, fiecare îmbrăţişare, fiecare sărut, fiecare discuţie la miezul nopţii, fiecare foc de tabără, fiecare cântec de chitară, fiecare clipire, fiecare strângere de mână, fiecare dorinţă, fiecare stea căzută.

Știe că, atunci când va rosti acest „Mulţumesc!" îi va demonstra că o iubeşte mai mult decât ar fi crezut. Și-ar demonstra-o și lui.

Voia să i-o spună. Voia.... Ea se întoarce spre el, fiind gata să-i spună că se vor vedea la prânz, iar atunci el se ridică în sfârşit din pat, o sărută pe frunte, aşa cum îi plăcea ei. Voia...

-Muţumesc!, se auzi rostind, aproape şoptit și puţin speriat.

Ea îi zâmbeşte. E cel mai frumos zâmbet pe care i l-a oferit până atunci. Îl sărută...

...şi începe să-şi dea machiajul jos.