Fac greşeli! Le fac la fiecare pas. Am
făcut enorma greşeală să cred prea mult în cuvinte. Dar normal că am
încredere în cuvinte! Cu asta mă ocup, nu? Şi nu stau tot timpul să le
cântăresc. Dacă m-aş opri să analizez fiecare cuvânt dintr-o discuţie cu cineva
care pare bun, ei bine, ce rost ar mai avea necunoscutul? Uneori e bine sa
crezi tot ce auzi! Uneori ai nevoie să crezi că tot ce zboară se mănâncă! Am
nevoie să cred în acel „Va fi bine!", chiar dacă doar pe moment..
„Te iubesc!" s-a transformat în
două cuvinte din care nu mai poţi înţelege nimic. Ele vor să devină ce au fost,
îşi vor corpul înapoi. Îmi revine tot mie sarcina să le zic că nu s-au găsit
încă chirurgi care să opereze cuvinte. Încă nu s-a găsit nimeni cu destul curaj
încât să ia o pensetă, să le extragă şi să le pună la loc, pentru că există
riscul ca literele să se strice. Şi suferă, cuvintele alea două suferă pentru
că nu vor mai fi niciodată ce au fost, iar pe tine te doare al naibii de tare
pentru că acele cuvinte sunt gravate pe unul din pereții sufletului tău. O să
fii bandajată.
Pansamentele îţi vor fi schimbate în fiecare
zi. Nu-ți va da nimeni un strop de
morfină, dar pansamentele te ajută să te simţi mai bine. Vei fi pansată de
prietenii tăi cu zâmbete, cu îmbrăţişări de care ai nevoie, cu discuţii în noapte despre orice lucru fără sens, cu priviri
spre lună şi stele, cu mii de poze, cu melodii fredonate pe un deal în mijlocul
verii, cu urletele de pe un vârf de munte, cu focuri de tabără pe malul mării,
cu zeci de răsărituri şi apusuri, cu visele dintr-un tren, cu planurile făcute
la beţie care ajung să fie puse în aplicare, cu momentele în care vă ţineţi
toţi de mână pentru că unul din voi are nevoie să fiţi acolo, cu o toamnă în
care vă aduceţi aminte de vară, cu o iarnă în care faceţi toate nebuniile care
se pot face, cu un început de an care va fi bun.
El, cel care ţi-a zgâriat sufletul cu cele
două cuvinte, nu a fost lângă tine în nimic din ce am zis mai sus. Ce-i drept,
l-ai fi vrut acolo: de fiecare dată când o stea cădea îţi doreai să fie lângă
tine, sau atunci când deschideai ochii ai fi vrut să te aştepte cu o ceaşcă de
cafea pe terasă. Dar nu!
Pansamentele şi-au făcut treaba bine! Prietenii i-au pus interdicţie! Nu
avea voie să stea mai aproape de un vis de tine! Ar fi fost luat pe sus. Tu ai
fi fost luată pe sus și ţi s-ar fi turnat o găleată de apă rece în cap ca să te
trezeşti.
Dacă mergi la farmacie şi ceri
pansamente pentru suflete, o să sune la psihiatrii ca să vină după tine. „Pansamentele" astea sunt lângă tine, în faţa ta şi în spatele tău
tot timpul. „Pansamentele" astea sunt prietenii care te contrazic
până dimineaţă, sunt prietenii care înţeleg exact ce vrei să spui. Ai grijă de ele, pentru că sunt greu de
găsit. Păstrează-ţi cutia cu pansamente la loc cald, unde nimeni nu o
poate fura. Ai grijă ca şi tu să fi păstrat la loc cald şi sigur în
sufletul lor.
După
un timp vei vedea că frumoasele cuvinte şi-au primit forma înapoi, dar au un
alt sens: „Te iubesc" e scris de tine pe fiecare
"pansament".
Deci
da, fac greșeli...şi una din ele e să cred în cuvinte. Să cred mai mult decât e
cazul. Dar asta e treaba mea. Am renunţat la speranţă pentru că nu-mi aducea
nimic bun. Dar, dacă-mi pierd credinţa în cuvinte, sunt cu adevărat pierdută. Dacă
nu cred în cuvintele care mi se spun în fiecare zi, ce ar trebui să fac? Le
cântăresc uneori, le analizez, le întroc de pe o parte pe cealaltă, dar sunt zile
în care trebuie să bagi cântarul înapoi în cuti,e pentru că unele sunt prea
mari, prea grele ca să le poţi ţine în mână. Lasă-le să-ţi intre în suflet şi te ocupi de ele mai încolo. Doar bucură-te de aparenţa lor și lasă-le să facă ce vor din tine, pentru că în
buzunarul de la piept ai un pansament tot timpul.
Poate
într-o zi vei avea impresia că s-a golit cutia, dar nu va fi așa. Trebuie să
privești atent și vei găsi un pansament stingher, care-ți va ajunge toată viața.
