#4

 

Destinul nostru e plin de uși. După fiecare ușă se află ceva important. Nu scrie nimic pe ele. Nici un indiciu, nici un avertisment. Tot ce trebuie să faci e să-ți aduni curajul și să intri.

Tu alegi cât stai în spatele ei înainte de a o deschide pe următoarea. În momentul în care ai pășit pragul unei uși, aceasta dispare. În locul ei apar alte zeci de uși. N-ai cum să te întorci.

Vei intra pe una dintre ele, în copilărie, și-ți vei găsi părinții dansând îmbrățișați, iar în momentul ăla vei învăța pentru prima dată despre dragoste. Una dintre ele va da în bucătărie, unde o să-ți auzi părinții vorbind mai tare decât ești obișnuit și astfel îți vei da seama că viața nu e mereu roz ca ursulețul primit de ziua ta și care doarme cu tine în fiecare noapte.

O ușă duce către locul în care ți-ai cunoscut cel mai bun prieten, care abia așteaptă să faceți schimb de sandwich în pauza mare.

Una dintre uși se va deschide mai greu și vei păși pragul ei cu o tristețe care pare să-ți rupă sufletul, căci ai călcat în locul în care oamenii își iau rămas-bun pentru totdeauna de la cei dragi. Acolo vei învăța că totul e trecător.

O ușă o să-ți scoată în cale prima ta dragoste, care vine la pachet cu prima durere în piept care nu te va lăsa să dormi câteva nopți.

Atâtea uși! Atâtea opțiuni!

Doar că la un moment dat, obosești. Și începi să te saturi de atâtea alegeri care nu sunt bune întotdeauna. E prea greu să te gândești ce ușă să alegi, astfel încât să te aștepte ceva frumos dincolo. Așa că o să alegi să stai în loc. Să ignori o perioadă toate ușile ale căror clanță se mișcă zgomotos, nerăbdătoare.

Ție îți e bine aici. Viața curge în ritm lin. Ce dacă e loc de mai bine? Nu mai ai chef să te lupți cu mori de vânt. Începe încet să ți se scurgă bucuria din ochi, dar măcar nu mai suferi din cauza vreunei iubiri noi și imposibile. Ce dacă jobul ăsta nu te mai face fericit , măcar îl ai și nu mori de foame.

Totuși, încet, îcet, începi să te sufoci. Ușile încep să te strige și cu cât încerci mai tare să le ignori, cu atât se strâng mai tare în jurul tău. Dar tu nu mai ești în stare să alergi din ușă în ușă. Ți-e prea frică.

Trebuie! Trebuie să tragi aer adânc în piept și să întinzi mâna către una dintre ele. Și să tot deschizi una după alta, până când nu mai apare niciuna. Până știi sigur că ești acolo unde trebuia să fii. Acolo unde totul e în echilibru.

Este acolo undeva o ușă în spatele căreia te așteaptă un om care e tare nerăbdător, care își pune multe întrebări despre tine Așteaptă să îți povestească peste câte praguri a trebuit și el să treacă până să ajungă acolo. E o ușă prin care vei intra ca să te întâlnești cu el din nou, doar că de data asta va fi sub cupola unei biserici, iar după întâlnirea asta, veți merge mereu împreună. De acolo înainte veți împărți greutatea  de a alege următoarea ușă.

Așa că ai răbdare! Deschide uși până o să intri pe cea care-și dă senzația că ai pășit desculț pe un câmp plin de flori colorate.