miercuri, 23 iunie 2021

#4

 



Destinul nostru e plin de uși. După fiecare ușă se află ceva important. Nu scrie nimic pe ele. Nici un indiciu, nici un avertisment. Tot ce trebuie să faci e să-ți aduni curajul și să intri.

Tu alegi cât stai în spatele ei înainte de a o deschide pe următoarea. În momentul în care ai pășit pragul unei uși, aceasta dispare. În locul ei apar alte zeci de uși. N-ai cum să te întorci.

Vei intra pe una dintre ele, în copilărie, și-ți vei găsi părinții dansând îmbrățișați, iar în momentul ăla vei învăța pentru prima dată despre dragoste. Una dintre ele va da în bucătărie, unde o să-ți auzi părinții vorbind mai tare decât ești obișnuit și astfel îți vei da seama că viața nu e mereu roz ca ursulețul primit de ziua ta și care doarme cu tine în fiecare noapte.

O ușă duce către locul în care ți-ai cunoscut cel mai bun prieten, care abia așteaptă să faceți schimb de sandwich în pauza mare.

Una dintre uși se va deschide mai greu și vei păși pragul ei cu o tristețe care pare să-ți rupă sufletul, căci ai călcat în locul în care oamenii își iau rămas-bun pentru totdeauna de la cei dragi. Acolo vei învăța că totul e trecător.

O ușă o să-ți scoată în cale prima ta dragoste, care vine la pachet cu prima durere în piept care nu te va lăsa să dormi câteva nopți.

Atâtea uși! Atâtea opțiuni!

Doar că la un moment dat, obosești. Și începi să te saturi de atâtea alegeri care nu sunt bune întotdeauna. E prea greu să te gândești ce ușă să alegi, astfel încât să te aștepte ceva frumos dincolo. Așa că o să alegi să stai în loc. Să ignori o perioadă toate ușile ale căror clanță se mișcă zgomotos, nerăbdătoare.

Ție îți e bine aici. Viața curge în ritm lin. Ce dacă e loc de mai bine? Nu mai ai chef să te lupți cu mori de vânt. Începe încet să ți se scurgă bucuria din ochi, dar măcar nu mai suferi din cauza vreunei iubiri noi și imposibile. Ce dacă jobul ăsta nu te mai face fericit , măcar îl ai și nu mori de foame.

Totuși, încet, îcet, începi să te sufoci. Ușile încep să te strige și cu cât încerci mai tare să le ignori, cu atât se strâng mai tare în jurul tău. Dar tu nu mai ești în stare să alergi din ușă în ușă. Ți-e prea frică.

Trebuie! Trebuie să tragi aer adânc în piept și să întinzi mâna către una dintre ele. Și să tot deschizi una după alta, până când nu mai apare niciuna. Până știi sigur că ești acolo unde trebuia să fii. Acolo unde totul e în echilibru.

Este acolo undeva o ușă în spatele căreia te așteaptă un om care e tare nerăbdător, care își pune multe întrebări despre tine Așteaptă să îți povestească peste câte praguri a trebuit și el să treacă până să ajungă acolo. E o ușă prin care vei intra ca să te întâlnești cu el din nou, doar că de data asta va fi sub cupola unei biserici, iar după întâlnirea asta, veți merge mereu împreună. De acolo înainte veți împărți greutatea  de a alege următoarea ușă.

Așa că ai răbdare! Deschide uși până o să intri pe cea care-și dă senzația că ai pășit desculț pe un câmp plin de flori colorate.

luni, 7 iunie 2021

#3

 



Iar e seară. Iar aprinde focul, deși afară e plină vară. Iar își toarnă whisky în pahar. Iar își aprinde trabucul. Pfff...sună a viață de om bogat, nu? Nu. E chiar sărac, dacă îl întrebi pe el. A sărăcit în momentul în care ea a ieșit pe ușă, fără să-i zică dacă o să se mai întoarcă vreodată.

Doamne, cât era de frumoasă, cu părul ei bălai și cu visele de copil. Ce frumoasă era când urca pe culmi înalte și pe nori pufoși, atunci când vorbea de viitor, iar el rămâneam jos și o ținea strâns de mână ca să nu se rătăcească.  Atât de frumoasă era atunci când a cunoscut-o într-o mulțime prea zgomotoasă pentru ea, încât nu și-a găsit niciodată cuvintele ca să descri ce a simțit atunci când a privit-o prima oară.  Parcă și felul în care se împiedicase în seara aia, în care îi căzuse o carte din geantă, era frumos. O carte apăruse lângă ea pe podea, la o petrecere plină de oameni cu prea mult alcool în ei.

A ajutat-o atunci să se ridice și i-a spus că în spatele casei este un copac, în care, dacă se hotărăște să urce pe scara de la trunchiul lui, o să găsească cel mai bun loc de citit. A dat din cap în semn de mulțumire și apoi a fugit. De el, de petrecere, de oameni. El a rămas pe loc și a urmărit-o cu privirea, prin fereastră. Era curios dacă o să facă ce i-am sugerat sau i-am părut prea ciudat. S-a apropiat cu frică  de copac, a urcat încet, a aprins lumina din căsuță și apoi i-a văzut doar buclele lăsate pe spate.

A mers și el într-acolo, însă n-a urcat. Nu era vreun criminal în serie, nici n-avea de gând să o sperie de moarte când cobora, însă voia să fie sigur că nu o va deranja nimeni. Când m-a observat, mi-a strigat de sus:

-Ce e locul ăsta?

-Sora tipului care a dat petrecerea din seara asta mi-a fost mereu ca o soră mai mică. Iar atunci când a împlinit 10 ani, i-am construit căsuța asta ca să poată picta fără să mai dea frate-su cu mingea peste șevaletul ei mic. Să știi că nu prea are voie nimeni să urce acolo, decât oamenii care știu să aprecieze liniștea.

-Oh...ce drăguț. Am văzut astfel de construcții doar în filme.

-Poate într-o zi o să-ți construiesc și ție una. (apoi mi-am dat, în minte, o palmă peste față, căci ce-mi veni să zic astfel de lucruri).

-Neah, eu mă mulțumesc și cu un fotoliu în fața unui șemineu.

Acolo a început o poveste de dragoste dintr-un extrovertit și o introvertită. O poveste cu un om care se mulțumea cu mai puțin și cu un om care voia mereu mai mult.

 

Aveam totul...oare ce-mi trebuia mai mult?, gândi el și spărsese paharul din mână.

 

Erau studenți amândoi, ea visa să devină profesoară, el voia să devină...bogat. Erau diferiți când venea vorba despre planurile de viitor, căci el voia  să fie totul cât mai extravagant, iar ea visa doar la o viață simplă, fără multe griji. Cu toate astea, se iubeau. Ah, cât o iubea când se stâmba după ce lua o gură de whisky. Cât o iubea când se oprea din citit, doar ca să-l asculte pe el pregătindu-se pentru un interviu important. Cât o iubea pentru că era mândră de el când venea frânt de la muncă.

-Nu ți se pare ciudat că cer atât de multe de la tine. Te cam hămălesc. Nu e ok. Ești abia la început și deja îți dau lucruri de făcut cât pentru trei oameni.

-Nu-i chiar așa. Eu văd lucrurile altfel. Eu cred că au văzut că pot fi un om de bază. Va merita toată oboseala asta, ai să vezi.

Știe că atunci ar fi vrut să-l creadă și să zâmbească sincer, dar în seara aia se dusese la culcaee cu o durere în inimă.

-În seara aia se schimbase totul, nu-i așa?, vorbea el cu fotografia de pe șemineu.

La scurt timp după discuția aia, ea primise un post ca profesoară într-un liceu foarte bun. Refuzase să sărbătorească cu prietenii ei și alesese să gătească pentru omul ei drag o cină de neuitat, iar el i-ar fi zis cât de mândru e de ea.  Doar că el nu mai ajunsese acasă decât după ce ea adormise demult. Dimineața își ceruse scuze. Iar după ce auzise veștile ei bune, sări în sus de fericire.

-Ce veste minunată. Ohhh, va fi atât de aproape de noua noastră casă!

-Cccc...casă?

-Daa! Am găsit o casă extraordinară și ieri am semnat actele de cumpărare. Mi-am luat dimineața asta liberă, ca să ți-o arăt.

Era foarte fericită pentru bucuria lui și ea chiar spera să-i placă casa la fel de mult, doar că atunci când ajunsese în fața clădirii, zâmbetul îi pierise.

-Nu e cam...prea mare pentru noi?

-Mare? Nuuu! E tot ce am visat. O bucătărie cu de toate. O să avem fiecare biroul lui. Nu e minunat?

-Ba da..ba da.., zisese ea cu jumătate de gură.

Se întreba în momentul ăsta, cum de nu-și dăduse seama că tot ce voia femeia lui iubită era un birou comun. Unul cu un fotolou în care să stea comod și să corecteze testele elevilor, iar din când în când să-i mai trimită câte un pupic în aer, în timp ce el semna contracte.

Se întâmpla tot mai des să ajungă târziu acasă. A ratat multe aniversări, promovări, evenimente la școală, rețete noi de care era mândră. Ratase tot ce era important pentru ea. Dar s-a asigurat că n-o să rateze și plecarea ei.

Îl aștepta stând pe una dintre valize, era plânsă toată, dar nu mai suporta. Ori o făcea atunci, ori n-o mai făcea niciodată.

-Unde plecăm? zise el, când o văzu, încercând să facă o glumă, deși simțea ce urma.

-E clar că nu mai contez pentru tine. Vrei tot mai mult, iar eu nu-ți pot oferi mai mult decât ce-am dat până acum. Nu sunt nici contractul vieții tale și nici viitorul sofisticat pe care ți-l dorești. Te iubesc și probabil n-o să mai iubesc pe nimeni vreodată, dar asta nu înseamnă că pot să mă arunc pe mine în noroi.

-Ce ai putea să-mi reproșezi? Ți-am dat tot ce ai vrut! Și chiar și ce n-ai vrut! Ți-am dat afurisitul de fotoliu în fața șemineului, a strigat el în timp ce ea își ridica valizele de pe podea.

-Știi ce îmi imaginam în seara aia? Mi te închipuiam pe tine aducând lemne de-afară, apoi mă sărutai pe frunte și te așezai lângă mine pe fotoliu, vorbind despre cine știe ce. Dar, visele noastre au fost mereu diferite, trebuia să ne fi dat seama că asta are să fie o problemă.

-Te...te iubesc!, fu tot ce mai putu el să zică.

- Și eu te iubesc...păcat că nu a fost destu, mai zise ea și apoi ieșise pe ușă.

 

După ceva timp, cineva bate la ușă. Un domn înalt îi întinde ceva să semneze și o scrisoare, iar în spatele omului, alți trei bărbați se plimbau cu tot felul de materiale prin curte. Se  încruntă la toată scena din fața lui și apoi deschide plicul:

 

Nu ai acceptat niciodată să plătesc ceva, iar eu am pus toți banii într-un loc în care să se adune. Mi-ai spus că mi-ai oferit tot ce-am vrut și ai avut dreptate...până la un punct. Erai cel mai frumos om și suflet din Univers. Spun „erai”, pentru că nu te-am văzut de multă vreme și nu mai știu sigur dacă omul  care a rămas în spatele ușii trântite, e același cu omul care construia case în copaci, pentru sora lui mai mică.

A trecut atât de multă vreme de când m-ai întrebat ultima oară ce-mi doresc, încât habar n-aveam dacă te mai interesează. E o casă minunată, asta în care trăiești tu. Să știi că eu locuiam altundeva. Chiar dacă fizic eram într-o construcție prea sumbră pentru mine, în mintea și în inima mea, eu locuiam într-o casă mică, cu un balansoar pe verandă și cu un grătar în curte (vezi, șemineu și fotoliu pot însemna mai multe lucruri).

Știi de banii ăia strânși de mine? I-am investit. Într-o casă. O casă în copac. În care să urci și să vorbești cu tine, cel din trecut. Sper să găsiți o cale prin care să deveniți cea mai bună versiune a ta.

 

Acum fugi și pregătește niște gustări pentru oamenii care lucrează în soare pentru tine!

                                                            Cu dragoste,

                                                Cea care te iubește cum nu va mai iubi.”

 


După 10 ani...