Anul trecut, de ziua mea, am spus cu voce tare ce-mi doresc cel mai mult: o Ană. Nu s-a schimbat nimic de atunci.
Acum sunt în camera de la mansardă din casa sufletului meu mic
și bătrâior.
Aici mă prinde ziua mea de vreo doi ani încoace, cam de
când ți-am rostit pentru prima oară numele puțin mai greu decât era normal,
având în vedere că ai un nume atât simplu.
Ană, în camera asta de la mansardă nu are nimeni voie.
Doar Serafim mai intră aici din când în când. A învățat să deschidă ușa, să
atingă fiecare luminiță, să mângâie fiecare pluș și toate lucrurile de pe
birou. Apoi, după câteva ture de alergat prin cameră, cade lat pe
fotoliul-balansoar. Pe ăla pe care visez ca într-o zi să adormim amândouă.
M-am închis de aici de aseară și mai ies doar când mai
bate cineva la ușă pentru că vrea să-mi ureze ceva de bine. M-am îmbrăcat
frumos și mă uit pe geamul mare care dă spre turnul bisericii. Vorbesc cu tine
și cu Dumnezeu și-mi vine să o spun pe aia cu „am mai îmbătrânit cu un an”,
doar că eu oricum mi-am dat seama de ceva vreme că sufletul meu e mai bătrân
decât alte suflete de vârsta mea. Că eu
simt altfel greutatea lumii, că eu mă bucur altfel de zâmbetele oamenilor dragi
și că iubirea mea e altfel.
E un suflet care oftează des. Are un oftat pentru orice.
Oftează când e fericit. Oftează când a prins prea mult drag de cineva și dă
pe-afară. Oftează când îi e dor. Oftează
când îi mulțumește Cerului pentru tot ce are. Oftează când îi e frică.
Și cred că asta îl îmbătrânește atât de tare înainte de
vreme: fricile. Că are multe. Îi e frică de ziua în care tot binele lumii va
dispărea. Îi e frică de ziua în care n-o să mai existe nicio pereche de ochi
blânzi în lume. Îi e frică de ziua în care dragostea o să iasă pe poartă. Și e
frică, Ană, cel mai frică, de faptul că tu n-o să stai niciodată în pătuțul în
care doarme Serafim cât să-mi umple camera cu parfum de bebeluș.
Îmi sărut „A”-ul de la mâna stângă și parcă te aud. Te
aud cum urci scările cu tălpile tale mici, ținând în brațe un buchet mai mare
decât tine. Te văd chinuindu-te să urci în pat și să mă trezești cu un pupic
plin de ciocolată, pentru că tată-tu te-a lăsat să lingi lingura pe care a
folosit-o să amestece crema pentru tort. Te văd nerăbdătoare să ne îmbrăcăm
frumos amândouă și să stăm în casă. Te aud, atunci când se aude din boxe muzică
din Maramureș, întrebându-mă dacă nu putem asculta și piesa pe care o ascultăm
când e ziua ta. Ba cum să nu, Ană! Că pe aia o cânt de-aseară, de cum s-au
vărsat zorile.
Și te văd mergând înaintea mea către candelă. Acolo unde
stăm când vreau să-i mulțumesc Domnului pentru mâinile tale mici împreunate
pentru rugăciune. Să mulțumesc pentru ochii blânzi care se uită la amândouă cu
dragoste. Pentru familia care m-a crescut și mi-a dat mereu mai mult decât aș
fi meritat. Să mulțumesc pentru Serafim și a lui familie. Și pentru toți
oamenii care mi-au zâmbit încurajator măcar o dată în ăștia 23 de ani.
Le mulțumesc îngerilor pentru sacii de cuvinte și
inspirație pe care îi lasă la poartă seara. Și le mulțumesc pentru că de la ei,
de la bunici, am moștenit sufletul ăsta bătrân care e atât de binecuvântat
încât simte totul altfel.
