Destin

Foto: weheartit.com

Într-o zi mă apucasem să ne desenez destinul. Doamne, era atât de frumos și de colorat. Era cea mai bună lucrare a mea. Nu am arătat-o nimănui, totuși. Parcă ceva nu-mi plăcea, mi se părea că ceva lipsea, dar nu mi-am dat seama ce. L-am lăsat acolo, în atelier, apoi am așteptat să bați la ușă și să-l observi. Doar că tu ai uitat la ce etaj stau, cum arată ușa mea....și încet, încet, că exist.

Cu toate astea, o să ți-l descriu, chiar dacă e în zadar și eu vorbesc singură acum. Eram noi doi și o dragoste cuminte. O dragoste în care ne împărțeam cu grijă zilele în care mâncam la ai mei sau la ai tăi, în  care aveai glume interioare cu tata și în care mama ta mă învăța cum să fac prăjiturile tale preferate. În care duminicile călduroase erau cu vizite la zoo și înghețată multă.  În care jucam piatră, foarfecă și hârtie pentru cine se duce jos la magazin să cumpere ciocolată - făceam aceleași lucru și iarna, pentru cine curăța gheața de pe parbriz. O dragoste cuminte, cu parfum de cafea și de vin vărsat pe podea, în serile în care se aduna lumea la noi să jucăm ceva.

Acolo, pe perete, stătea un destin în care aveam oameni frumoși ce ne erau alături în fiecare nebunie. Și eram admirați pentru cât de tare ne strângeam de mână atunci când intram într-o încăpere.  Un destin în care mă lua cineva de-o parte ca să-mi povestească ce a pățit, iar tu mă priveai atent din cealaltă parte a mesei, făcându-mi cu ochiul din când în când. În care țineai un toast pentru mine atunci când beai mai mult, iar eu îmi deschideam notițele, ca să scriu despre tine a mia oară.

Un tablou cu toate culorile din lume, în care nu ne certam des, dar atunci când se întâmpla, nu ne plăcea deloc. Erau certuri care se terminau cu uși trântite, în care eu strigam să nu te mai întorci...dar nu mă ascultai niciodată, pentru că știai cât de mult urăsc să dorm singură. Certuri în care îți aruncai telefonul pe jos și ți se crăpa folia, iar atunci trânteam eu ușa. Oricare dintre noi ieșea pe ușă, niciodată nu ne întorceam cu mâna goală. Eu îți aduceam o folie nouă, iar tu vedeai tot timpul o chestiuță de care erai sigur că-mi va plăcea.

Un destin în care îmi trăgeai bine căciula pe cap atunci când mergeam la meciuri de hockey; în care te susțineam cu strigăte și aplauze atunci când jucai Fifa; în care mergeam pe munți și băteai mereu din picioare, pentru că știai cât de mult urăsc șerpii; în care ne hotăram unde plecăm în vacanță doar cu vreo două zile înainte. Un destin în care tu erai Făt-Frumos și eu Elena Cosânzeana. Dar basmele nu există. Făt-Frumos nu știe unde și-a pus papucii, așa că a umblat puțin desculț și s-a oprit acolo unde s-a simțit bine. Iar Cosânzeana nu are puteri magice, ca să trezească tabloul la viață.

Asta era problema cu pictura! Că eu de fapt nu desenasem destinul nostru, ci al altcuiva. Poate al vostru, doi îndrăgostiți din prezent...sau poate al meu, o îndrăgostită din viitor, alături de un om al ei.

A-ul de la mâna stângă

Draga mea fiică,

De ziua mea, m-am trezit, așa cum fac de câteva luni, cu gândul la tine. „Pune-ți o dorință”, strigă lumea în timp ce se taie prima felie de tort. Închid ochii în momentul ăla și-ți rostesc numele. Mi te doresc atât de mult, încât simt cum mă gâdilă inima și-ți mai aud uneori scâncetul în urechi. Dar pe  cât de mult îmi doresc să ne împreunăm degetele, într-o zi din viitor, pe-atât mi-e de frică de faptul că nu ne vom întâlni niciodată. Am semnat aseară un contract cu Luna, prin care e obligată să-ți lumineze pașii, atât prin Rai, cât și pe Pământ - dacă te hotărăști vreodată că vrei să mă cunoști.

Ai două prenume: unul simplu și unul mai complicat, așa cum e și mamă-ta. Una dintre inițiale ți-o port deja la mâna stângă și-mi place că stârnește curiozitatea tuturor. Mi-e drag să privesc oamenii cum se încruntă și încearcă să găsească povestea din spatele literei. Să-i vezi cum li se înseninează fața și se relaxează când le spun despre tine. Nu pot să-ți fac promisiuni, să-ți zic că viața noastră va fi într-un fel sau altul. Viața e întotdeauna alandala și nu lasă oamenii să-și îndeplinească promisiunile. Pot, în schimb, să-ți așez în față câteva speranțe și să-ți spun că voi face tot posibilul să se îndeplinească, mica mea Ană.

N-aș ști ce să-ți spun despre mine. Oricum, sunt sigură că stai pe-un nouraș și mă analizezi atent. Nu știi nici tu ce să crezi. Observi că port în mine o grămadă de iubire, dar refuz să o împart. Vezi că am tot felul de planuri, dar că mă blochez mereu când vine vorba de primul pas. Vezi că plâng mult, deseori din chestii prea mărunte...dar când e vorba de chestii mai importante, parcă ți se face milă de mine și simți nevoia să mă mângâi. Observi de-acolo că sunt doar un copil căruia îi e frică să intre în mare, un copil care scrie încontinuu despre prinți moderni și zâne aiurite...și începi să te gândești că n-ar fi așa rău să-mi dai o șansă. Sper!

Despre taică-tu n-aș ști să-ți spun nici atât. Toată lumea mă bate la cap cu „întâi găsește-ți om, apoi visează la copilași!”. Ei na, da' cine-mi zice mie că n-am voie să visez la două lucruri deodată? Habar n-am dacă o fi mai înalt, dacă o să-i moștenești ochii sau gura, dacă-și bea cafeaua cu zahăr sau dacă nu bea cafea deloc. Simt doar că, oricine ar fi, o să ne iubească mai mult decât pe ochii din cap, că de-ar știi că ne ajută să fim în siguranță, ar renunța într-o secundă la vederea lui. Sper să fie genul de om care va conduce enervant de încet atunci când ne vom întoarce cu tine, de la spital, ca să nu te zdruncine cumva. Să  nu-l pot dezlipi de pătuțul tău. Să aplaude cel mai zgomotos atunci când ai serbare la școală. Să mă strângă tare de mână, aproape să mi-o rupă, atunci când ieși prima oară cu un băiat, pentru că altfel s-ar urca în mașină și v-ar urmări. Sper doar să se simtă binecuvântat de fiecare dată când ne vede una lângă cealaltă.

Nu, nu-ți voi spune că-ți vom fi cei mai buni prieteni, că nu te vei supăra pe noi niciodată și că n-o să te doară ochii de la cât de des ți vei da peste cap. Dar pot să te asigur de faptul că te vom iubi și că îți vom fi alături întotdeauna. La prima julitură, îți voi curăța cu grijă rana, iar taică-tu va pupa să treacă. De ziua ta, te vom trezi cu „Ană, zorile se varsă!”, iar tu o să oftezi, o să arunci cu perna după noi, însă știu că o să zâmbești larg atunci când ne auzi că începem să cântăm altă melodie care conține numele tău.  O să încerci multe sporturi și activități, până o să găsești ceva care să-ți placă, iar apoi, după fiecare concurs, o să-ți facem ditamai tortul. La prima ceartă cu prietena cea mai bună, taică-tu ne va aduce din oraș mâncarea preferată și apoi ne vom uita la filmul nostru preferat, pe care îl știm pe de rost. La prima ceartă cu prietenul...o să știm doar noi două despre ea, o să-i spunem și lui, dar după ceva vreme, căci am senzația că l-ar căuta pe nașul tău și i-ar face cuiva o vizită neașteptată și neplăcută. Ideea e că vom fi lângă tine. Te vom mângâia, te vom susține, vom învăța unii de la ceilalți și ne vom ține strâns de mână atunci când viața va părea grea.

Acum câteva zile s-a născut cel ce, sper eu, îți va deveni cel mai bun prieten. Sper ca Serafim să fie, după cum îi zice și numele, îngerul tău păzitor în zilele în care simți că n-ai chef de noi, așa cum și mie mi-e, cel care-ți va fi naș, înger păzitor în zilele în care simt că n-am chef de oameni. Să-ți fie el omul care o să dea ture de oraș, cu copilul tău în spate, pentru că e singura cale de a-l adormi, iar ție ți-e frică să conduci.

Somn ușor, Ană cocoțată pe un nor pufos! Sper să ne vedem în viitor!

                                                                        Cu drag,

                                                                        un copil cu vise de mămică și cu povești.