 |
| Foto: weheartit.com |
A doua parte o aveți aici Când nu te văd (2)
Ai intrat în încăperea aia mult prea
zgomotoasă pentru gustul meu și parcă s-a luminat dintr-odată, iar vocile celor
din jurul meu au început să se audă de parcă se aflau la mare distanță
de mine.
Ai umblat prin toată camera cu privirea,
căutând pe cineva, iar atunci când mi-ai întâlnit ochii fixați pe tine nu mi-ai
întors spatele, stânjenită, ci mi-ai zâmbit și ai ieșit din casă pentru a găsi
persoana pe care o căutai. Mi-ar fi plăcut ca persoana de lângă mine, care se
uita plictisită la cărțile din biblioteca aia mică, să fi fost cea pe care o
căutai, pentru că astfel ți-aș fi putut simți parfumul.
Fără să-mi dau seama, am făcut câțiva pași
spre ușă. Fără să-mi dau seama, am început să te caut prin curte și mi se părea
ciudat că nu mă uitam la fețele oamenilor ca să o găsesc pe cea mai senină
dintre toate, ci mă uitam la picioarele lor, căutând o pereche de cizme
albastre.
Le-am găsit. Apoi te-am zărit îmbrățișând
gazda petrecerii într-un mod care mi-a dat de înțeles că o cunoști de mai multă
vreme decât mine. Aveați câte o sticlă de bere în mână și râdeați într-un mod
molipsitor, iar tot ce-mi doream era să merg între voi, să-mi așez brațul pe
umărul tău și un sărut pe fruntea-ți neîncruntată. Dar nu puteam, pentru că nu
știam cine ești.
De unde ai apărut, tu, singura pereche de
cizme dintr-o mulțime de teniși? Și cine ești când nu te văd?
Ești atât de senină mereu, sau atunci când
dispari din mulțime pentru câteva minute e pentru că ai nevoie să oftezi adânc
și să-ți convingi lacrimile să mai aștepte până acasă?
Unghiile îți sunt atât de mici pentru că ți
se rup prea repede sau din cauză că ți le rozi atunci când ești stresată?
Ești atât de bună cu prichindeii pentru că
ai frați mai mari care te-au învățat cât de importantă e joaca și blândețea, sau
pentru că ți-ai fi dorit să ai un frate mai mic care să te ia drept model în
viață?
Ai mereu curaj să intri în vorbă cu toată
lumea sau ai nevoie de o bere înainte?
Asculți muzica în liniște sau dai volumul la
maxim și te apuci să dansezi așa cum îți vine? Nici nu mi-am terminat bine
gândul, că te-am auzit întrebând, cu glasul ridicat, „A cui e mașina asta?”,
arătând spre a mea, a cărei remorcă a fost loc de odihnă pentru copilași cu
ceva vreme înainte.
Am ridicat mâna ca să-ți arăt că eu sunt
proprietarul și mi-ai zâmbit de parcă ne cunoșteam de câțiva ani. Nu înțelegeam
nimic, dar m-ai lămurit atunci când te-am văzut descălțându-te și urcând în
remorcă, făcându-i semn celui care se ocupa de muzic, apoi ai început să dansezi
pe o melodie country. Îmi venea să te întreb, țipând, „Cine ești?”, dar n-aș fi
vrut să-ți întrerup bucuria. Așa că m-am așezat lângă prietena ta cea mai bună
și i-am cerut iertare, iar în timp ce mă urcam la volan, ea ți-a strigat un
„Ține-te bine!”. N-ai spus să pun frână, nu te-ai speriat, nu ai făcut scandal.
Ai bătut în geam, m-ai rugat să-ți pun piesa și să dau volumul cât de tare
puteam suporta. Ai dansat până nu i-am mai putut rezista curiozității și am
oprit. Am parcat mașina într-un câmp, lângă o troiță și te-am întrebat, cu o
voce aproape șoptită și plină de admirație, „Cine ești, fată blândă?”
Voiam să aflu care ți-e zâmbetul sincer și
care ți-e cel pe care-l scoți în lume, ăla pe care-l oferi doar ca să nu creadă
cineva că e ceva în neregulă. Să știu dacă ai curajul să începi să cânți
dintr-odată sau zici doar „Ce-mi place piesa asta!” și o cânți în tine. Voiam
să descopăr dacă spargi lucruri atunci când ești nervoasă sau pur și simplu
stai și respiri adânc de 10 ori; dacă plângi des sau te ascunzi atunci când
verși lacrimi.
Voiam să văd dacă voi afla ceva despre
persoana care ești atunci când nu te privesc sau dacă ești genul care păstrează totul
pentru ea și doar ascultă.
