Două cuvinte

Foto: weheartit.com

Am impresia că spunem cuvintele astea două prea cu ușurință. Că nu le cunoaștem adevărata putere. Nu realizăm că odată rostite, sufletul cuiva devine mai vesel, schimbându-i-se întreaga lume. Dar pe de altă parte, ele pot răsturna o călimară cu cerneală neagră peste tabloul vieții cuiva, distrugând astfel vise și curcubee, doar pentru că a fost spus prea devreme, ori prea târziu. Sau i-a fost spus cuiva care e surd când vine vorba de iubire, sau unei persoane care știe doar să fugă de ea.

Sunt oameni pe care cuvintele astea îi sperie.

Poate sunt doar eu nebună și oricum nu prea înțeleg treaba asta cu dragostea. Dar eu când simt că cineva începe a-mi fi drag și am instinctul să-i fac un culcuș în casa sufletului, nu încep să arunc cu „te iubesc”-uri în stânga și dreapta, ci îmbrac cuvintele în niște haine mai lejere, care să-i permită sufletului să se miște după placul lui, dar care totuși să-l facă să înțeleagă că vreau să-i fie bine. Hainele astea arată cam așa:

  -Îţi mulţumesc că ești!
 -Ce om bun ești?

  -Îţi mulţumesc că mă asculţi.

  -Îţi mulţumesc că mă suporți.

  -Mulţumesc!

  -Dacă vrei, tăcem împreună!

  - Mai povestește-mi! Ce voce frumoasă ai!

  -Luna te place mai mult decât pe mine. Uite, ție îți zâmbește mai des.

 -Hai să fugim în lume!

-Mergem la mare, doar dacă mă asiguri că nu mă vei arunca în ea!

-Mai stai cinci minute!

-Peste câțiva ani, o să...

-Hai, iartă-mă. Știi că voiam doar să te necăjesc!

-Băi, eu nu cred că se mai găsesc persoane așa faine ca tine!

-Sunt atât de recunoscătoare că mi-ai bătut la ușa sufletului, purtând un zâmbet larg!

-Sunt măndră de tine!

-Pot să te sun?

-Vrei să fac eu cafea azi?

-Deci îți place cana mea? Ahaaam...și zici că ți-ar plăcea și ție una? Ia-o!

-Șiiii...ce-ai mâncat azi?

-Ah, ieși? Cum e afară? Răcoare? Și ce haine ai pe tine??

-Mi-e dor de tine!

-Azi am văzut o chestie care sigur ți-ar plăcea!

-Nu pleca!

Un „Te iubesc" poartă cu el mii de plimbări în ceas de seară. Certuri din cauza geloziei. Poartă cu el un sentiment puternic de copilărie pe care nu vrei să-l pierzi, planuri pe care ştii sigur că nu le vei pune în aplicare, dar totuși ţi le faci. Poartă cu el mii de priviri în slow-motion, bătăi de inimă accelerate şi mereu duce cu el un sentiment de frică.

Basm

                                   

Foto: weheartit.com

 

 -Îmi spui o poveste?, te-am întrebat într-o seară în care copilul din mine nu putea adormi.

 -O poveste?, mi-ai răspuns zâmbind, pentru că te așteptai să-ți cer asta. Bine...dar ce poveste?

 -O poveste cu de toate! Dar spune-o ca şi cum am fi trăit-o. Ca şi cum  binele care învinge am fi noi.

 -Dar tu eşti aia cu imaginaţia!

 -În seara asta, copilăria mi-a îmbrăţişat sufletul. Când eram copil nu citeam aşa de mult. Când eram copil nu-mi băgam în seamă imaginaţia.

 -Of! Bine, voi încerca. Dar să nu-mi scoţi ochii apoi că n-am imaginaţie deloc!

Dar oare tu nu ştiai că nu prea conta povestea, atâta timp cât îţi auzeam vocea?

Şi-ai început să-mi zici cum, într-o zi rătaceai, printr-o pădure şi ai văzut pe jos ceva ce semăna cu o eșarfă. Ai ridicat-o şi te-ai îndrăgostit de parfumul ei.

Ai pornit în căutarea mea, să-mi înapoiezi eşarfa şi ţi-ai adus aminte că ai mai simţit parfumul ăla pe undeva, atunci când ţi-ai pierdut batista dar nu te-ai întors după ea.

Mi-ai spus că te-ai întâlnit cu Făt-Frumos, care mi-a recunoscut eşarfa şi parfumul şi ţi-a spus că a luptat cu zmeii pentru mine, până când și-a găsit sufletul pereche. Mi-ai zis că se uita ţintă la tine, aşteptând să te întorci când ai auzit de zmei. Dar n-ai plecat! I-ai cerut sabia ca să poţi înfrânge zmeii, pentru că ştiai  sigur că vei da cel puțin  peste unul. Întotdeauna va exista un zmeu care e gata să atace! Zmeii nu ştiu ce e iubirea, de asta luptă tot timpul. Şi pentru că ar vrea să o cunoască dar nu pot, o ucid atunci când cineva e pe cale să o găsească.

L-ai lăsat pe noul tău prieten în urmă şi ţi-ai continuat drumul. Călcai atent şi aveai grijă să nu-mi pierzi eşarfa.

Eu eram în partea cealaltă a pădurii, cu Ileana Consânzeana, povestindu-i despre batista pe care am găsit-o şi tot inspirându-i parfumul. Iar ea m-a sfătuit să împrumut sabia fratelui meu şi să pornesc în căutarea ta. Mi-am adunat tot curajul pe care l-am găsit şi am făcut-o. Am urcat dealuri, am întâlnit oameni frumoşi, am trecut peste ape care-mi şopteau că sunt pe-aproape. Am întâlnit un bătrânel care avea nevoie de ajutor pentru a ajunge acasă şi l-am ajutat. Când am ajuns în faţa porţii mi-a spus că sunt pe drumul bun şi că nu mai am mult, dar trebuie să mă grăbesc.

Am început să fug, verificând din secundă în secundă dacă mai am batista. Am ajuns unde erai, dar deja te luptai cu zmeul. Erai exact cum mi te închipuiam. M-ai zărit şi ai devenit pentru o clipă slab, iar atunci zmeul te-a pus la pământ. Am ţipat la el, dar vocea îmi tremura. Mi-am scos sabia, încercând să par mai puternică, palmele îmi transpirau și sabia îmi aluneca. Vazând slăbiciunea mea, zmeul se întoarse spre tine ca să-şi termine treaba. Dar am găsit puterea şi am ţipat la el : „Vrei să ştii ce-i iubirea? Atunci de ce lupti împotriva ei? Cum ai vrea s-o cunoşti dacă nu o laşi să trăiască? De câte  iubiri moarte eşti vinovat? Nu mă mir că te ocoleşte!". În mometul ăla,balaurul devenise slab şi haducul de tine l-a înjunghiat în spate.  În clipa aia ai început să mă iubeşti, pentru că ţi-am salvat viaţa şi pentru că am avut încredere în ce spun.

Când ai terminat de povestit, m-ai strâns în brate şi mi-am dat seama că basmul ăsta chiar l-am trăit, dar în varianta modernă. Am plecat în căutarea celuilalt doar cu un vis în mână, acela de a da peste bine. Am avut amândoi câte un om bun lângă noi care ne-a împins să luptăm pentru visul ăsta. N-am întâlnit zmei, dar am dat peste oameni care ar fi făcut orice ca să ne distrugă visul. Şi ai început să mă iubeşti când am dat unul peste altul într-o cafenea şi ţi-am ţinut discursul ăla despre cum să laşi lumea să vorbească singură şi  te-am învățat cum să-ți pansezi sufletul  a să-şi revină mai repede.

-Auzi! Imaginaţia...se ia?