Sufletul meu- un hotel

Foto:weheartit.com

Am mai avut eu zile în care mă vizitase Durerea, dar de data asta nu ştiu cum mi-a vrăjit sufletul şi l-a convins să-i ofere adăpost. Nu ştiu dacă a plătit deja cazarea, urmând să plece în curând sau e pe termen nedefinit aici. Nu m-aș mira dacă ar vrea să stea mai mult, pentru că mi-am învățat sufletul să fie o gazdă foarte bună. Oaspeții lui se trezesc cu zâmbetul pe buze, pentru că în fiecare dimineaţă miroase a fursecuri, a clătite şi a cafea. E cald și curat-lună în el, oricâte furtuni şi războaie s-ar da acolo. Pentru cei care vor să stea o perioadă lungă de timp, cazarea începe să fie gratis, adică fără să mai trebuiască să-l asiguri pe recepționer că o să te întorci și să-i lași de fiecare dată o vorbă bună. Mai sunt și oameni cărora nu le convine ceva din hotelul ăsta şi pleacă, lăsându-și bagajele în camere şi eu nu ştiu ce să fac cu ele. Ajung să le bag într-o cămăruţă şi să mă întreb de fiecare dată când o deschid: câte valize or mai încăpea?

Am început să mă obișnuiesc cu durerea, care are camera ei specială, doar că ultima oară când a venit, a mai adus pe cineva. O mai văzusem, demult, pe când era o fetiță timidă, cu obraji roşii ca de foc şi părul cârlionți. O găsisem atunci tocmai în cămăruţa aia cu bagaje, se rătăcise. I-am aranjat rochița şi-am invitat-o să mai stea, să ia o bucată de fursec, dar n-a vrut, căci era grăbită. N-o știam, nici numele nu i-l cunoșteam, însă l-am aflat după ceva vreme

Acum e iar în faţa mea, a crescut mult și e diferită. E mai încrezătoare şi  parcă are ceva rău în privire, dar totuşi stă ascunsă în spatele Durerii, aşteptând momentul potrivit pentru atac. Mi-au zis că vor două camere, că nu și-ar dori să se încurce una pe cealaltă, ajungând să facă și mai multă pagubă. În drumul până la camera ei, „fetița” a vrut  să se prezinte, însă am oprit-o, pentru că știam deja cine e. Odată intrată în camera ei, un gol în mine începuse să crească. Am verificat la recepţie şi toţi erau în camerele lor, dar aveam  impresia că toată lumea se pregătește să plece. Sufletul, îngrijorat, m-a luat de mână şi m-a întrebat ce se întâmplă. 

-Singurătatea, i-am răspuns.

-Dar, uite, sunt toţi aici  şi sunt fericiţi.

-Da, dar pentru cât timp?

S-au dus toţi la culcare, doar eu nu. Am început să plâng, când cineva bătuse la uşă. Nu eram pregătită pentru asta, nu aveam puterea să-i spun cuiva că sufletul mi-e plin chiar dacă mai aveam  camere libere. Am deschis uşa într-un final și voiam să spun minciuna, dar n-am apucat, pentru că oaspetele intrase fără să-mi ceară voie. Nu a spus nimic, doar a luat cheia de la cea mai bună cameră și s-a dus pe scări în sus.

Mă scoase din starea de uimire un foșnet. Am crezut inițial că cineva se pregăteşte să plece pe furiş, însă zgomotul venea din cămăruţa aia și mi-am dat seama cine e acolo. Mă pregăteam să ţip la ea, ca să mă descarc, dar când am deschis uşa şi-am văzut iar fetiţa aia speriată, mi-a rămas urletul în gât.

  -De ce plângi, Singurătate?

 -Toţi mă urăsc. Până şi tu!

 -Nu te urăsc, atâta tot că nu te înțeleg. Oamenii au nevoie de timp ca să înţeleagă de ce ai intrat în viaţa lor.

 -Tu ai înţeles?

 -Încep.

 -Uite, eu nu ştiu de ce sunt aici. Nu cred că mă meriţi în sufletul tău. E atât de bine aici pentru oameni. Un sentiment negru ca mine nu are ce căuta aici. Vreau să fug! Dar nu ştiu cum...oare mă poți ajuta?

 -Oh, cine ar fi crezut că eşti atât de inocentă?  Soluţia e iubirea, Singurătate!

-Şi când găseşti iubirea, pot să plec?

-Iubirea vine întotdeauna cu un mic sentiment de singurătate! Îndrăgostiții se simt singuri dacă nu sunt unul lângă celălalt. Sau când nu au grijă unul de celălalt încep să te bage în casa lor.

-Şi când găseşti iubirea, o să mă simt mai bine?

-Normal!

-Ce bine! Dar zi-mi unde e, cum dăm de iubire?

-Nu ştiu exact! Nimeni nu ştie! Dar ceva îmi zice că tocmai a intrat pe uşă şi e în camera cea mai bună a hotelului...