 |
| Foto:weheartit.com |
Am
mai avut eu zile în care mă vizitase Durerea, dar de data asta nu ştiu cum mi-a
vrăjit sufletul şi l-a convins să-i ofere adăpost. Nu ştiu dacă a plătit deja
cazarea, urmând să plece în curând sau e pe termen nedefinit aici. Nu m-aș mira
dacă ar vrea să stea mai mult, pentru că mi-am învățat sufletul să fie o gazdă
foarte bună. Oaspeții lui se trezesc cu zâmbetul pe buze, pentru că în fiecare
dimineaţă miroase a fursecuri, a clătite şi a cafea. E cald și curat-lună în
el, oricâte furtuni şi războaie s-ar da acolo. Pentru cei care vor să stea o
perioadă lungă de timp, cazarea începe să fie gratis, adică fără să mai
trebuiască să-l asiguri pe recepționer că o să te întorci și să-i lași de
fiecare dată o vorbă bună. Mai sunt și oameni cărora nu le convine ceva din
hotelul ăsta şi pleacă, lăsându-și bagajele în camere şi eu nu ştiu ce să fac
cu ele. Ajung să le bag într-o cămăruţă şi să mă întreb de fiecare dată când o
deschid: câte valize or mai încăpea?
Am
început să mă obișnuiesc cu durerea, care are camera ei specială, doar că
ultima oară când a venit, a mai adus pe cineva. O mai văzusem, demult, pe când
era o fetiță timidă, cu obraji roşii ca de foc şi părul cârlionți. O
găsisem atunci tocmai în cămăruţa aia cu bagaje, se rătăcise. I-am aranjat
rochița şi-am invitat-o să mai stea, să ia o bucată de fursec, dar n-a vrut,
căci era grăbită. N-o știam, nici numele nu i-l cunoșteam, însă l-am aflat după
ceva vreme
Acum
e iar în faţa mea, a crescut mult și e diferită. E mai încrezătoare şi
parcă are ceva rău în privire, dar totuşi stă ascunsă în spatele Durerii,
aşteptând momentul potrivit pentru atac. Mi-au zis că vor două camere, că nu
și-ar dori să se încurce una pe cealaltă, ajungând să facă și mai multă pagubă.
În drumul până la camera ei, „fetița” a vrut să se prezinte, însă am
oprit-o, pentru că știam deja cine e. Odată intrată în camera ei, un gol în mine
începuse să crească. Am verificat la recepţie şi toţi erau în camerele
lor, dar aveam impresia că toată lumea se pregătește să plece. Sufletul,
îngrijorat, m-a luat de mână şi m-a întrebat ce se întâmplă.
-Singurătatea, i-am răspuns.
-Dar,
uite, sunt toţi aici şi sunt fericiţi.
-Da, dar pentru cât timp?
S-au dus toţi la culcare, doar eu nu. Am început să
plâng, când cineva bătuse la uşă. Nu eram pregătită pentru asta, nu aveam
puterea să-i spun cuiva că sufletul mi-e plin chiar dacă mai aveam camere
libere. Am deschis uşa într-un final și voiam să spun minciuna, dar n-am
apucat, pentru că oaspetele intrase fără să-mi ceară voie. Nu a spus nimic, doar a luat cheia de la
cea mai bună cameră și s-a dus pe scări în sus.
Mă
scoase din starea de uimire un foșnet. Am crezut inițial că cineva se
pregăteşte să plece pe furiş, însă zgomotul venea din cămăruţa aia și
mi-am dat seama cine e acolo. Mă pregăteam să ţip la ea, ca să mă descarc, dar
când am deschis uşa şi-am văzut iar fetiţa aia speriată, mi-a rămas
urletul în gât.
-De ce plângi, Singurătate?
-Toţi
mă urăsc. Până şi tu!
-Nu te urăsc, atâta tot că nu te înțeleg. Oamenii au nevoie de timp ca să înţeleagă
de ce ai intrat în viaţa lor.
-Tu
ai înţeles?
-Încep.
-Uite,
eu nu ştiu de ce sunt aici. Nu cred că mă meriţi în sufletul tău. E atât de
bine aici pentru oameni. Un sentiment negru ca mine nu are ce căuta aici. Vreau
să fug! Dar nu ştiu cum...oare mă poți ajuta?
-Oh,
cine ar fi crezut că eşti atât de inocentă? Soluţia e iubirea, Singurătate!
-Şi
când găseşti iubirea, pot să plec?
-Iubirea
vine întotdeauna cu un mic sentiment de singurătate! Îndrăgostiții se simt
singuri dacă nu sunt unul lângă celălalt. Sau când nu au grijă unul de celălalt
încep să te bage în casa lor.
-Şi
când găseşti iubirea, o să mă simt mai bine?
-Normal!
-Ce bine! Dar zi-mi unde e, cum dăm de iubire?
-Nu ştiu exact! Nimeni
nu ştie! Dar ceva îmi zice că tocmai a intrat pe uşă şi e în camera cea mai
bună a hotelului...
