Mi-am făcut o cafea tare de cum m-am trezit, ca să uit de dulcegăriile astea, că nu era cazul să mă gândesc la ele. Am ieșit în curte să verific dacă soarele are de gând să iasă în ziua aia de toamnă la final. Ieșise, doar cu o rază, care-ți luminase ție ograda. Ți-am văzut atunci buzele mișcându-se, parcă spunându-i vântului ceva, iar când să încep să fac pași spre poarta ta, te-am văzut întinzând mâna și făcându-ți semnul crucii. Am rămas cu talpa în aer, căci mi-era teamă că frunza pe care urma să calc avea să întrerupă o conversație foarte importantă.
Am lăsat încet piciorul jos după ce ai terminat și am pornit spre tine arătând ca oamenii hipnotizați din reclamele de la cafea. Și dintr-odată ai început să cânți. La început îngânat, apoi cu glas tare. Am încremenit în mijlocul străzii, fiind convins că orice exista pe lumea asta încremenise în același timp cu mine. Căci tu nu cântai orice...tu cântai un colind, deși toamna nici nu se terminase bine. O cântai atât de senin și de voios, încât mi se părea că încerci să faci ca iarna să nu mai fie rușinoasă și să-și scoată nasul la lumină.
Apoi s-au trezit toate la viață și am ajuns la tine în curte pe când se termina cântecul și trebuia să vină acel „țâr, târ, țâr”, urmat de lovitura botei în pământ. Tu ai făcut ochii mari de uimire, iar eu te vedeam în ceață pentru că aveam lacrimi în ochi.
„Ce te doare?”, m-ai întrebat speriată.
„Amintirile. Copilăria. Bunicii...”, am răspuns eu.
Iar tu ai înțeles. Mi-ai luat cana în care se răcise cafeua si mi-ai adus alta proaspătă. Mi-ai pus o pătură groasă pe spate și m-ai lăsat să stau pe banca de pe veranda ta și să privesc în gol.
„Știi...colinda asta o auzisem demult, parcă în altă viață, cântată de corul biseriicii la care mergea bunica în fiecare duminică. Îmi plăcuse atât de mult, încât o rugasem pe bunica să ne învețe, pe mine și pe verișorii mei. Bunicii îi fusese atât de drag de noi că o învățasem repede, încât în ziua de Crăciun, îl rugase pe preotul satului să ne lase să cântăm împreună cu cei din cor.”
Pe când terminasem să-ți spun povestea, ți-am zărit caietul pe care scria „Colinde de la bunica”. Am găsit acolo o colindă pe care, tot bunica, obișnuia să o folosească drept cântec de leagăn.Ți-am arătat titlul cu degetul, iar tu ai început să o cânți încet.
Am simțit în momentul ăla forfotă în Cer și am auzit niște bunici care umpleau saci cu zăpadă de cernut peste pământ.
Sursa foto:weheartit.com
