 |
| Foto:weheartit.com |
Stătea pe treptele de la intrare și părea că nu se va mai desprinde de lemnul ăla. Vreodată. Era a nu știu câta seară la rând când era la pământ și se gândea la toate lucrurile lumii. Și toate o înecau.
Niciodată nu vorbise prea mult.
Știai că e acolo doar simțindu-i parfumul dulce. Dar dacă dădeai de ochii ei,
rămâneai pe loc. Fără să vrei, stăteai la povești cu ochii ei. Ochii ei urlau. Și cereau. Cereau atenție,
cereau lumina reflectorului pe care o meritau, cereau alinare, cereau o pereche
de urechi care să asculte. Cereau omul ăla care să îndrepte reflectorul în
direcția lor. Doar că ea nu voia ca alții să știe lucrurile astea, așa că și-i
ridica spre cer mereu. Ca acum, când îl simte trecând prin fața porții și
încearcă să ascundă faptul că îl observă și că ar vrea să se oprească cu un cot
pe gardul ei.
Dar el făcuse
mai mult. Deschise poarta. Se uitase și el în sus, că poate-poate chiar se aflau acolo niște
răspunsuri. Dar nu era nimic acolo. Doar stele și câțiva îngeri care-și căutau oamenii
rătăciți.
Se așezase
lângă ea, pe puținul loc care-i rămase din treaptă, iar ea se dăduse mai încolo
ca să-i facă loc. Ar
fi zis că nu are nevoie de nimeni în seara aia, dar corpul ei, care se dăduse
automat mai la dreapta, a dat-o de gol. Continua totuși să-și îndrepte oriunde
altundeva privirea, dar nu și în direcția lui. Până îi luase bărbia în mâna
lui. S-au privit clipe adânc în ochi, apoi el i-a închis pleoapele, iar
cealaltă mână o așezase pe locul unde i se odihnește inima.
-
Ochii tăi mi-au vorbit de atâtea ori. Și am știut mereu că cineva le
dictează toate cuvintele alea. Și voiam să-l aud pe acest dictator. Măcar o
dată, lasă-mă să-ți aud inima vorbind. Spune-mi, ce vrei?
Fiecare gest și fiecare cuvânt o
șocase. Niciodată nu mai observase cineva că adevărul ei se ascunde în ochi.
Nu, niciodată nu-și pusese cineva întrebări legate de ce vrea ea și inima ei,
nici măcar ea însăși. Și nu, niciodată nu se mai așezase cineva lângă ea când
se afla la pământ. Unii doar o așezau acolo, alții așteptau nerăbdători să se ridice,
alții o lăsau pur și simplu și nu se mai întrebau dacă a reușit vreodată să se
ridice. Dar el era acolo jos și nu părea că vrea să se mai ridice vreodată.
Dar nu avea voie să fie vulnerabilă, să se înmoaie.
Nu, trebuia să strângă tare din ochi, să-și țină strâns paharul de whisky și
să-și ia puterea din răceala pământului.
Doar că întrebarea asta cu „Ce vrea
inima ta?”, o slăbise mai mult decât și-ar fi dorit. Pare să-i fi hrănit inima,
care acum e trează și are de gând să-și facă de cap. L-a țintit cu privirea
câteva clipe, de parcă voia să-i transmită că n-are chef de așa ceva, doar că
inima ei s-a urcat fericită pe tron și a strigat tare „Îți zic eu ce vreau!”.
-
Poate
că ai impresia că ești în stare de orice. Că de o inimă
banală nu e greu să ai grijă. Așa am crezut și eu cândva, până când am fost
lovită de nenumărate ori și așa am ajuns închisă de propria-mi stăpână într-o
temniță. Pentru că inima aduce întotdeauna numai necazuri. Dar serios, n-aș fi
crezut vreodată că e greu să te ții de cuvânt atunci când zici că o să ai grijă
de cineva.
Dacă e să mă întrebi pe mine, eu nu cer
marea cu sarea. Un om care să-și pună lumina sufletului asupra mea atunci când
suntem amândoi, ca să nu mă mai pierd prin întuneric. Pe cineva care să fie
sincer. Care să se așeze lângă mine când pic și să-mi aducă aminte de cât de
bine ne e amândurora sus și așa să mă ajute să mă ridic mai repede de-acolo. Să
aibă răbdare cu mine, că eu sunt șchioapă și mă prind de mersul lucrurilor mai
greu. Să iubească liniștea, pentru că eu la asta mă pricep cel mai bine. Să fie
sincer, chiar dacă adevărul ar putea să mă arunce la podea, dacă mă iubește,
sigur reușește să mă ridice pentru a mia oară de-acolo. Să mă iubească, nu doar
de dragul cuvintelor „te iubesc”, ci de dragul a tot ce însemn eu și ce
însemnăm noi. Să mă pupe pe frunte înainte să adorm. Să mă acopere cu el când
mi-e foarte frig. Să mă susțină fie că mă apuc de ceva, fie că renunț la ceva,
dar să mă anunțe dacă i se pare că vreuna din decizii are să-mi facă rău. Să-mi
vadă anxietatea și să o legene până o hipnotizează.
Fata își ținuse ochii închiși cât
timp vorbise cu voce tare, când i-a deschis, fusese pentru prima oară când
băiatul îi auzise ochii și vocea rostind același lucru:
-
Ce
zici? Crezi că te-ai descurca cu toate astea?
