Ana

Foto: Simona Ana Brumar

   

Tu o știi pe Ana? Nu?! Haide să-ți fac cunoștință cu ea.

Ana e fata aia care stă pitită într-un colțișor și tace sau râde pe ascuns, de frică să nu deranjeze pe cineva.

E cea pe care nu prea o înțelege lumea, nici măcar tu, dar totuși nu poți renunța la ea. E misterul pe care nu trebuie să-l dezlege nimeni.

O vezi pășind elegant și ai impresia că trage după ea o sanie pe care stau așezate niște cutii din care curge liniște, pe care s-o culegi atunci când mergi pe urmele ei.

E fata care vorbește încontinuu, dar îți place când te obosește cu pălăvrăgeala ei. Te sperie atunci când  își cere scuze că a turuit, căci asta înseamnă că vrea să tacă, iar tu știi că liniștea e cel mai bun însoțitor al ei, dar și cel mai mare coșmar.

Ana te ascultă așa cum nu prea mai știm s-o facem în zilele noastre. Ana tace cum nu mai tace nimeni. Îți simte neliniștea și tace. Nu te pune s-o explici, ci te lasă mai întâi să cauți prin sertare după încrederea pe care nu mai știi pe unde ai pus-o.

E cea care, în timp ce vă plimbați, dispare în vârful unui tei. O vezi cum se transformă într-o copilă care ține un ursuleț de pluș în mână. Nu ți-e rușine de nebunia ei, ba chiar ești puțin invidios. Te așezi pe banca umbrită de copacul bătrân și încerci să găsești un miros cunoscut, care să-ți dea de înțeles că și copilăria ta e acolo.

Anei îi e mereu frig și nu ți-ai putut explica niciodată de ce, căci n-ai primit de la ea decât căldură. Te-ai întrebat vreodată dacă ea face focul în casa ei, sau toate lemnele le-a împărțit celor care aveau nevoie? I-ai spus să se îmbrace mai gros, dar n-a funcționat...acum încerci să-ți dai seama cum să uiți un hanorac la ea.

E cea care-ți vorbește despre cât e de frumoasă credința. Și ai vrea s-o înțelegi, dar parcă îți convine că nu poți împărți cu ea înflăcărarea asta...măcar atunci când se simte aproape de Dumnezeu să-i fie cald. Ai impresia că Doamne-Doamne își întoarce privirea spre tine doar pentru că ea îi vorbește despre tine și degeaba încearcă să te convingă că ești unul din oamenii Lui dragi. Dar te lasă să n-o crezi, pentru că știe că într-o zi vei da peste El din întâmplare, așa cum i s-a întâmplat la rându-i.

Fata care se teme de oamenii buni. Pentru că nu se simte demnă de aerul pe care ei îl respiră și atunci fuge, ca să nu-i polueze. E surprinsă de faptul că a încercat să fugă de tine de atâtea ori, însă picioarele n-o ascultă. De asta își cântărește fiecare gând înainte să prindă formă. Îi e rușine de faptul că sunt oameni care au mai puțin decât ea, deși au tone de bunătate, pe când în cazul ei e invers. Nu încerca s-o convingi că nu e așa, las-o să-și antreneze sufletul să devină mai blând, mai înțelept, mai senin.

Când ai avut o zi neagră și-ți simți sufletul mai greu decât îl știai, ai nevoie doar să fii aproape de Ana. Nu neapărat sub același acoperiș. Te trezești că sufletul ți-e mai ușurel, iar când ridici capul din pământ vezi că ești sub felinarul plasat înaintea casei ei și dacă mergi în fața ferestrei și o vezi stând sub un brad împodobit, îți vei simți sufletul pregătit de odihnă. Iar dacă nu poți ajunge până acolo, o suni și-ți va citi o poveste iar primul tău căscat o va face să zâmbească și să citească mai lin.

Nu, Ana nu e fata de care ești îndrăgostit sau sufletul pereche de care vorbesc toți, alături de care-ți vei construi viața. Ana poate fi oricine, o persoană a cărei cuvinte îți țin de cald. Ana e omul cu liniștea.

E fata care a sperat și tot degeaba, dar cu toate astea nu a renunțat la dragoste. Și-a adunat bucățile de inimă de pe podea și le-a cusut așa cum a putut. Acum își frecționează inima cu un unguent făcut de ea, ingredientele fiind răbdarea și noroiul pe care l-au aruncat ceilalți în ea. Nu are nevoie de tine sau de altcineva care să-i ajute inima să se recupereze. Dar ai putea să fii atent și atunci când i se termină crema s-o ajuți să o prepare.

Deci, o cunoști pe Ana? Nici acum? Atunci te sfătuiesc ca de-acum să fii atent la ochii oamenilor care-ți vorbesc. Iar dacă o pereche de ochi tac atunci când le vorbești despre ceva drag ție, tocmai ți-ai găsit o Ană.

Dacă ai răspuns „da”,  sun-o și spune-i  că i s-ar potrivi mai bine numele „Ana”. Să știi că telefonul tău o va încălzi pentru o perioadă, pentru că astea sunt lemnele ei: vocile oamenilor care-și amintesc de ea.