Nu
mai vreau inimi sfâșiate.
Nu
vreau să-mi pătezi sforile cu sânge pentru că te-ai chinuit prea tare să te
dezlegi de mine.
Nu
mai vreau să notez încă un nume, de a cărui ură trebuie să mă tem, pe zidul
sufletului meu negru.
Nu
vreau să-ți aud urletul de durere noaptea, blestemând clipa în care ți-ai pus
un văl pe ochi și ai început să trăiești cu impresia că sunt mai bună.
Nu
vreau să mai plâng pentru că un înger a rămas fără aripi din cauză că mi-a făcut
pernă din penele lui.
Nu vreau urme de suflet pe tocuri!
Te
vreau liber. Vreau să nu mai ai cicatrici provocate de mine.
Vreau
să te trezești zâmbind, dar nu pentru că ai visat că eram amândoi într-un loc
în care-ți doreai să ajungem, ci pentru că te-a gâdilat căldura soarelui.
Vreau
să fie vesel soarele că ai avut, în sfârșit, curaj să tragi perdelele de noapte
și să nu mai stai în întuneric doar pentru că eu acolo mă simțeam bine.
Vreau
să vâslești până în mijlocul unui lac și odată ajuns acolo, să-mi îneci
amintirea. Aruncă o ultimă privire spre ea și privește-mă așa cum sunt de fapt:
nici mai bună, nici mai rea...doar de neînțeles.
Nu vreau lacrimile tale, nici nopțile
nedormite și mai ales, nu vreau cicatricile lăsate de paharele pe care le-ai
spart pentru că ceva spus de tine m-a făcut să oftez. Aruncă-mi în fugă un
pansament pentru rănile pe care capul meu și le-a făcut după ce s-a dat de
pereți pentru că ai plecat nervos din casă.
Nu vreau să mai crezi că Dumnezeu a scăpat
prea multă bunătate asupra mea atunci când m-a creat, căci bunătatea am furat-o
de la tine
Vreau să-mi îndeplinești o ultimă dorință,
apoi să rupi lista pe care ai lipit-o pe frigider pentru că eu aș fi meritat să
faci lucrurile alea pentru mine. Rupe-o! Ia pixul și scrie-ți propria listă!
Închide-mă undeva și aruncă peste mine o
găleată de apă. Adu-ți astfel aminte că tu mi-ai vopsit aripile în alb. Ia apoi
cheia și ascunde-o într-un loc de care vei uita repede sau arunc-o!
Care e dorința aia? Să-mi trimiți zilnic, pe
sub ușa temniței, o lumânare. E timpul să devin aprinzătoare de lumânări.
Am călcat de-a lungul timpului multe suflete pentru care trebuie să mă rog. Nu cred că
mă vor ierta vreodată și poate că nici cerul n-o va face, însă doar flacăra
lumânărilor îmi mai poate încălzi sufletul și doar cuvintele unei pricesne
înainte de culcare îl mai mângâie..
Știu că va veni ziua în care vei da din
întâmplare peste cheie. Atunci vei descuia „cușca”, pentru că vei fi curios
dacă mai sunt la fel după atâta timp. Nu voi fi, căci te voi ruga să-mi aduci o
pereche de papuci pufoși în prag și apoi să ieși. N-am să vreau să pleci de
tot, dar fă-o dacă asta vei simți că îți face bine, iar eu voi rămâne să aprind
o ultimă lumânare.
