 |
| Fotografie găsită pe facebook |
Da,
mamă, am ieșit și eu. Da, mami, am prins curaj să urlu, n-am mai putut
ține în mine. Am luptat și nu am făcut-o singură. Am ieșit, căci era prea multă
gălăgie înăuntru care era degeaba și de stingeam laptopul sau îmi închideam
telefonul, tot era prea multă...așa că am ieșit și nu a mai fost gălăgie. A fost
solidaritate, mami! Știu că te-ai speriat când ți-am zis unde mă duc, dar am
avut grijă. De fapt, au fost peste 3.000 de oameni care au avut grijă de mine
și eu de ei! Da, tati, poate că am dat țara peste cap, dar măcar am făcut-o
împreună. N-a fost nimeni rău, n-a fost nimeni rocker, n-a fost nimeni
manelist, nici unul n-am fost prost, nici unul n-am fost urât ori slab, ori
îngâmfat....n-am fost decât români.
Am
ieșit, pentru că mă doare. De vineri mă tot doare și de durerea asta nu se
scapă. Te doare și pe tine mami, știu...și pe tata la fel. Vă simt inima pitită
de fiecare dată când vă zic că am ieșit din siguranța camerei mele, pentru că
la fel e și a mea. Mă doare pentru că au murit oameni pe care aș fi vrut
să am ocazia să-i cunosc. Mă doare
pentru că au plecat oameni mai buni decât mine. N-au avut nici o vină, mami. Au
plecat și ei din casă așa cum o mai făceam și eu, să se rupă puțin de așa-zisul
stres, să-și danseze grijile pe unul din genurile de muzică ce ți-e cel mai bun
prieten în momentele tensionate...dar ei nu s-au mai întors, mami, așa cum o
făceam eu. Ei nu au mai avut ocazia să-și trezească părinții pentru că și-au
uitat cheia, ori pentru că scormonesc prin frigider. De ce?
Muzica nu ucide, nici dansul. De ce atâta
ură? De ce, mami, spun oameni ăștia, de mergem și-i ascultăm duminica, că sunt
răi și Doamne-Doamne ne întoarce spatele dacă ascultăm adevărul și iubirea din
rock? Tu chiar crezi că dacă azi un rocker merge și salvează un copil de la
înot, ori o bătrânică din fața mașinii, Dumnezeu o să zică: „Ah, și ce dacă?
Ascultă rock, e păcătos!”. Nu, tati, eu nu cred așa ceva...pentru că eu
am crescut cu un Dumnezeu blând deasupra mea, care ne iubește mai mult decât ne
iubim noi. Nu, tati, nu a fost blasfemie că am trecut cu protestul și prin fața
bisericilor și nici nu cred că Dumnezeu a fost furios, ci doar a stat și ne-a
ascultat rugăciunile, pentru că am fost mulți care în timp ce mergeam ne rugam
pentru cei 64 de îngeri. Îl iubesc pe Dumnezeu, tati...dar nu-i iubesc pe cei
care profită de credința noastră și nu-i ajută pe cei care au nevoie. De asta
vreau spitale, tati. Am unde să mă rog, cel mai bine și sincer o fac pe banca de
lângă bunicul...dar unde mă duc, tati, dacă pic pe stradă, așa cum zici de
multe ori că o să o fac? Vreau spitale, vreau doctori cărora să le pese!
Am ieșit, frate. Și știu că dacă erai
aici ai fi venit cu mine. Și m-ai fi luat tu pe umeri, așa cum tatăl din fața
mea și-a luat fetița, ca să văd și eu câți oameni erau în spate. Mi-ai fi zis
și tu, precum mama acelei fetițe să nu-mi fie rușine, să țip..să fiu cea care
dă startul. Ne-am fi gândit împreună că la vârsta ei visam că o să fim bine, o
să respirăm cel mai curat aer și că o să ne trezim în fiecare dimineață
zâmbind, nu ne-ar fi trecut prin cap că unul din noi va striga cât de tare poate,
pentru că țara asta nu a devenit deloc ce am visat și doare, iar că celălalt e
în altă țară și se gândește la soră-sa și se roagă să ajungă bine de la
protest. Am ajuns bine, am călcat pe
piciorul cuiva, am fost călcată, dar n-am mai simțit nimic. Am avut doar un
scop: să fim auziți. Am fost, încă nu știu sigur cât de bine. Nu a
fost protest, ci a fost o unire. Cea mai frumoasă...unirea oamenilor care au
același vis. Nu, frate, nu am să mai privesc în pământ, ci o să trec în fiecare
zi prin Piața Mare și o să văd aceeași mulțime de fiecare dată, am să fiu
mândră!
Da, mami, am ajuns în cameră...nu mai sunt
aceeași. Am 3.000 de noduri în gât dar pe toate le dezleg cu cele mai curate
lacrimi pe care le-am vărsat până acum..le deznod acum, cu fiecare cuvânt
scris.
Nu, mami, nu am fost în Colectiv. Dar nici
ei nu trebuiau să fie..
