Iar e alb

Foto: weheartit.com

Dragă haiducule, știu că nu ți-am scris de mult, dar dacă nu ajungi până diseară am să-ți torn dulceață în ghete...în toate! Nu râde, vorbesc serios! Te sfătuiesc să-ți faci rost de o sanie sau de o pungă și să-ți dai drumul de pe deal. Știu că ești puternic și că mai reziști să mergi prin troiene, că n-ai nevoie de scurtături...dar eu am. Am nevoie să vii. Ai haiducit prea mult și parcă de când nu ți-am mai scris ai uitat cum să-mi chiui, să mă anunți că ești bine. Deci vii?

Anul ăsta am pus mai multe luminițe pe verandă și am pus felinare mici până unde am ajuns, ca să vezi mai bine drumul, să nu-ți găsești scuza că a fost prea întunecată Pădurea. Așa că ai grijă să nu dai cu sania peste ele când ajungi! Ohh, da...am pus luminițe și pe acoperiș și sunt atâââât de frumoase, știi tu, arată așa cum îți tot spuneam că vreau când ne uitam la filme. Nu te uita încurcat, a trebuit să mă cocoț eu, că cineva (nu arăt cu degetul) și-a prelungit hoinăreala. Am căzut de câteva ori, dar de aia m-am urcat doar după ce s-a așezat bine zăpada, să cad pe moale.

Dacă nu ajungi până diseară, am să sting toate luminile. Și abia le-am aprins. Am adus atâta întuneric și frig pe aici în ultima vreme, încât la un moment dat am renunțat să vin. S-au întâmplat atâtea  lucruri urâte în afară, încât sufletul mi s-a ascuns. Așa e, anul trecut l-am lăsat eu să plece, dar acum e diferit. Nu a plecat fericit și nici nu-l simt că ar vrea să se mai întoarcă. Am făcut și afișe „Pierdut: suflet zăpăcit. Recompensă: povești infinite.”, încă nu le-am lipit niciunde, încă sper că dai tu peste el  și să-l tragi cu sania. E greu fără el, sunt rea fără să vreau, căci n-are cine să-mi spună mereu „Nu există oameni răi. Gâdilă-le sufletul și ai să vezi ce buni devin.”. Fără suflet mi-am supărat bunicul și asta e cel mai grav. Nu m-am bucurat de prima ninsoare, copil, atât de urât e aici...poate, dacă-mi vine sufletul acasă, îmi aduce el aminte  de o colindă și-l îmbunez pe bunic și scutură iar sacii albi de Sus. Veniți? Atât vreau de la Moș...un haiduc și un suflet.

Ai găsit sania aia sau te chinui acum să o asamblezi? Am nevoie de rețeta aia nouă pe care o ai în buzunar, primită de la o bunicuță căreia i-ai tăiat un șopru de lemne ca să aibă toată iarna...știi că trebuie să o încerc de vreo zece ori până să-mi iasă, că altfel o să mănânce vecinii zăpadă cu gust de ciocolată sau mai rău, prăjituri arse.

Haiiiiiiiii! Am găsit niște nasturi atât de frumoși pentru omul de zăpadă. Am și fular nou pentru el, ghici ce culoare e? Albastruuuuu. Și am și o nouă oală pe care să i-o facem pălărie. Doar om de zăpadă nu am. Vino, că îmi tremură zăpada din fața ferestrei că vrea să fie om.  Nu fii bosumflat și nu mă lua cu „Puteai să-l faci singură!”, că știi că mie îmi ies bulgării oricum, dar nu rotunzi și cine mi-i ridica, că cerbii le-ar fi făcut găuri dacă îi luau în coarne?! Așa că taci, lasă aerul rece să-ți înghețe nările și urcă-te pe sanie. Și nu uita să hăuli!

Auzi...dacă totuși mă răzgândesc și nu-ți mai vărs dulceață în ghete, ce ai vrea să găsești în ele? Lasă că găsesc eu ceva. Iar am pictat pereții. Au fulgi albaștri și o lună în mijlocul lor. Nu, n-am mai fost la ea...e supărată. Toți din Pădure sunt dezamăgiți de mine. Abia mi-am convins cerbii să se întoarcă. De asta vreau să vii, că tu ai o relație mai specială cu ea și poate îmi dai idei cum să o împac.

Auzi? Imposibil să nu auzi, că vuie toată Pădurea de cântecele pe care le-am pus la boxe. Am învățat să cânt mai frumos, deci ai nevoie de un strat mai subțire de vată în urechi anul ăsta.

Iiiiiiiiii...te-am auzit! Ți-ai dat drumul de pe deal în jos. Haide, haideeeee! Aaaa, să pui frână, acum! Nu-mi uita sacul cu portocale, se anunță oaspeți. De vin am făcut eu rost! Bun, acum urcă-te înapoi și vino! Te aștept cu pâine și sare și o cană cu vin fiert, iar cerbii și-au făcut propriul cor, acum fac ultima repetiție căci începând cu seara asta, o să ne cânte după fiecare asfințit.

Vino! Am băgat gemul înapoi în frigider!