Vis românesc

http://davideugen.ro

     

Mi-am trezit sufletul și i-am zis să zâmbească. E ziua lui azi! Înainte să plecăm, i-am aşezat brâul, în timp ce îngerul meu păzitor şi-a aranjat bondiţa. Au ieșit amândoi din casă înainte să reușesc eu să-mi leg opincuţele, noroc că mă aștepta Făt-Frumos pe un mândru cal și așa i-am ajuns din urmă. Ne-am oprit pe un deal pe care zăpada începea să se pună și am aşteptat răsăritul. Până să apară soarele am tăcut. Tăceam româneşte!

Când a ieşit prima rază de soare, ne-am apucat de cântat şi am făcut o horă toţi patru, iar soarele cânta şi el, tot în română. A apărut bunicul de după un brad şi a intrat în hora noastră. După ce am terminat de dansat, am scos din traistă nuci şi mere pentru fiecare. Am mai scos din ea nişte bucăţele de hârtie şi le-am zis să scrie pe ele ce i-ar oferi României de ziua ei.

Primul care ne-a citit a fost Făt-Frumos, care i-ar da României mai multă liniște, pentru că a văzut că în ultima vreme e mult prea agitată, că românii nu mai ştiu cum e să stai și să-ți aduci aminte de cum s-a luptat el pentru iubita lui. Că mulţi uită cum e să trăieşti şi sunt în viaţă doar pentru că nu au uitat cum să respire. Dar iubeşte România, cu toată agitaţia ei.  O iubeşte pentru că mai sunt încă bătrânei care-şi iau nepoţii de mână şi le şoptesc despre Ileana Consânzeana, mai sunt bătrânei care îşi învaţă nepoţii să iubească România.

Sufletul meu ne-a spus că le-ar da românilor mai multă iubire. Iubire de ţară. Dacă ar putea, i-ar ajuta pe români să deschidă ochii şi să le arate cât de frumoasă e ţara asta. Parcă e ruptă din Rai, nu alta. Unde mai găseşti tu aşa răsărituri? Unde mai găseşti tu aer ca în pădurile noastre? Aerul românesc e cel mai bun! Unde mai găseşti tu brazi care spun poveşti?

Bunicul, care mai vine din când în când să colinde munții noștri și Dumnezeu îl lasă, ne-a zis că le-ar da românilor speranță. Că ar umple un ditamai sacul şi i-ar da drumul de acolo de Sus, de unde stă el. Ar scutura sacul până ar ajunge un strop în brațele fiecăruia. Speranţă, pentru că mulţi au renunţat la ea şi nu înţelege de ce. Speranţa că mâine va fi mai bine, speranţa că România se va face bine.

Eu le-am strigat că i-aş oferi României lumină! Le-aş lumina românilor mintea și i-aș face să vadă câtă grijă trebuie să aibă de oamenii care stau lângă ei. Le-aş lumina drumul către liniște și fericire. M-aș transforma într-un felinar și aș umbla prin lume până le-aș găsi sufletul ascuns în întuneric, apoi l-aș scoate afară. Aș mai cumpăra o boxă mare, din care să răsune folclor peste toate văile, până ar merge fiecare la dulapurile din casa bunicilor, căutând un costum popular.

Ne-am întors toţi capul spre îngeraş, căci el a mai rămas. Era timid şi n-avea curaj să zică. L-am înţeles, mi-a dat bileţelul şi am citit eu în locul lui. Era doar un cuvânt „Credinţă!"! Am ridicat toţi capul spre cer şi a şoptit fiecare pentru el: „Cred!"

Pe la apusul soarelui, bunicul mi s-a întors Sus împreună cu îngerașul, iar noi, cei trei rămași, ne-am întors la căsuța în care ne așteptau haiducii cu vin fiert ca să ne încălzim.

Cred, Doamne, că mai bine decât aici nu poate fi și mai frumos decât în limba română nu aș putea scrie.