Ajută-mă

 

Foto: weheartit.com

  

Ni se făcuse cunoștință în fugă, de către un prieten comun care în seara aia ținuse în mână prea multe pahare. Ai dat semn din cap, spunându-mi că ești încântat, apoi ai râs de prietenul nostru și l-ai luat aproape pe sus, ducându-l să se odihnească.

Înainte să răsară soarele am ieșit pe balcon ca să văd cât mai are zăpăcitul până iese de după deal. Credeam că după o petrecere ca aia,voi fi singura trează la ora aceea, dar am auzit de undeva de jos un glas care vorbea cu cineva în șoaptă. M-am ridicat de pe fotoliu ca să pot vedea mai bine ce se întâmplă și te-am zărit stând pe leagănul din curtea din spate cu un pahar în mână, povestindu-i ceva cățelului ce-i aparținea stăpânei casei. Am coborât, fiind curioasă ce treburi importante aveai de discutat cu un cățeluș la o astfel de oră. Te-ai speriat puțin când ai observat că ușa se deschide și apar eu în fața ta, pentru că nu intenționai să trezești pe cineva, doar pentru că tu suferi de insomnii, dar ți-ai zis că dacă tot se apropie răsăritul, nu mai are rost să pui capul pe pernă. Am luat cățelul în brațe și mi-am însușit rolul de ascultător. Am stat până ne-au atins fețele vreo două raze de soare, iar atunci te-am rugat să încerci să dormi puțin, pentru că în curând lumea din casă avea să se trezească și nu i-ai fi putut rezista oboselii provocate de toți cei prezenți. „Și tu?”, m-ai întrebat în timp ce îmi țineai ușa deschisă. Te-am mințit atunci spunându-ți că o să mai stau puțin, dar „puțin”-ul ăla se transformase în ore în care am făcut curățenie prin sufragerie, apoi am pregătit micul dejun și cafeaua pentru cei mahmuri. Ai fost ultimul care a coborât și te-am așteptat la capătul scărilor cu o cană plină de cafea.   Mi-ai zâmbit mulțumitor, apoi te-ai dus să vezi de ce te striga cineva. Aveam impresia că devenisem cumva complici și recunosc că după ce m-ai lăsat în fața casei mele m-am gândit la tine, dacă aveai să mă cauți...

N-ai făcut-o și încercam să nu acord prea multă importanță acestui lucru. Ne-am mai întâlnit de câteva ori în același loc, fără să știm unul de celălalt. Într-una din dăți, omleta mea din acea dimineață devenise subiect de discuție la masă și asta ne-a făcut să ne aducem aminte de imaginea cu noi și să zâmbim pe ascuns, fără să ne observăm. Mă gâdila inima și încercam să o opresc atunci când te-am văzut ieșind din local cu o fată mai frumoasă decât mine. După ce ți-am văzut mașina plecând din fața clădirii, gâdilitul devenise o înțepătură de albină care tot reînvia și își băga acul în inima mea. De ce îmi desenase soarta cartea astfel încât noi doi să facem parte din aceeași gașcă? Trebuia să încep să te vad exact așa: ca pe cineva din gașca mea de prieteni. 

Totuși, când am ajuns la petrecerea organizată de una din fetele noastre, mă tot gândeam dacă o să apari. În încercarea mea de a nu mă mai gândi la tine, am acceptat shot-ul oferit de cineva pe care nu-l mai întâlnisem până atunci și am acceptat invitația lui la dans. Dansând, am avut impresia la un moment dat că-ți simt parfumul, iar când omul din fața mea începuse să fie vulgar, mă rugam ca ăla să fi fost într-adevăr mirosul tău, să mă vezi din depărtare și să vii să mă ajuți, deși nu aveam niciun drept să aștept așa ceva. În momentul în care refuzurile mele au devenit enervante, omul își aruncase paharul din mână la picioarele mele și  chiar înainte să spună ceva, te-am văzut luându-l pe om de după umeri și dispărând de pe ringul de dans. Nu-mi făceam griji că se va isca un scandal, pentru că te analizasem la fiecare ieșire și observasem că îți place să rezolvi lucrurile cu mult calm, însă-mi făceam griji că nu voi apuca să-ți mulțumesc. Pe când voiam să merg să caut o mătură pentru a aduna cioburile de pe jos, m-ai prins de mână și m-ai întrebat cum mă simt, dacă mă doare. Abia atunci realizasem că un ciob reușise să-mi intre în piele. Am făcut ochii mari de mirare și când văzusem un firicel de sânge, începuse să mă ia panica. Pe mine, cea care era văzută ca fiind persoana care poate trece prin orice furtună și care poate călca pe cărbuni încinși. Pe mine?! Oare de ce în momentul în care prinzi drag de cineva devii mic și fragil? M-ai luat în brațe și m-ai dus în mașina ta, căci aveai acolo o trusă de prim-ajutor.

Cât mă cărai așa, mi-am lipit capul de pieptul tău și încercam să vorbesc cu inima ta. Încercam să-i spun „Ajută-mă”. „Ajută-mă să mă fac bine și apoi să fac doar bine la fiecare pas. Ajută-mă să descopăr ce te face să râzi. Ajută-mă să te învăț să dansezi și să nu-ți mai fie frică să-mi întinzi mâna la evenimente când auzi piesa ta preferată. Ajută-mă să găsesc cărarea spre casa ta și învață-mă cum să bat la ușa ei astfel încât să-mi deschizi.”

Batista

  

Cred că atunci când te-am văzut prima oară compuneai în capul tău un cântec de leagăn. Mergeai pe ritmul lui și fiind prea concentrată la ce se întâmplă în tine și în visul tău, ai călcat în ditamai balta. Stăteam pe o bancă din dreapta ta și eram aproape sigur că îți voi vedea fruntea cum se încruntă. Dar nu, tu ți-ai pus pe buze cel mai inocent zâmbet pe care-l văzusem până atunci și ți-ai scuturat lejer piciorul ud, apoi te-ai șters de noroi pe iarbă. M-am ridicat de parcă eram hipnotizat și ți-am întins batista mea, ca să-ți cureți papucul pe care ți l-ai murdărit. Abia după ce mi-ai spus „Așa făceam și când eram mică! Călcam în baltă chiar în momentul în care mă avertiza cineva că e apă în fața mea”, realizasem de ce bunica îmi tot zicea, de când eram mic, să port la mine o batistă. Am insistat să te conduc până acasă și să te apăr de alte bălți, iar tu ai insistat să-mi păstrezi batista, ca să o speli înainte să mi-o returnezi. Am fost de acord, pentru că asta însemna că aveam să te revăd.

M-am îndrăgostit de tine atunci când ai intrat în casa în care am copilărit și ți-au aburit instantaneu ochelarii. I-ai sărutat repede mâna bunicii și te-ai lipit de sobă. Doamne, câtă simplitate! Făceai totul fără să depui prea mult efort, iar atunci când vorbeai despre copilăria ta, casa devenea tot mai luminată. Pentru că începuse furtuna, bunica ne-a convins să rămânem peste noapte și mi-a făcut culcuș pe podea, dar voiai tu să dormi în el, pentru că ți-ar fi adus o bucurie de nedescris. Să vezi ceartă în casă! „Cum să doarmă fata pe jos? Vrei să spună că am fost niște nesimțiți cu ea?”. Și cum să o împaci pe bunică decât păcălind-o? Te-ai așezat în pat și urma să facem schimb de locuri după ce se stingeau toate becurile din casă, dar datorită vocii tale line care-mi povestea despre o Cosânzeană, eu- cel care suferea de insomnii- am adormit chiar înainte ca bunica să stingă becul din bucătărie. M-am trezit la un moment dat într-un întuneric total, pregătit să facem schimb, dar când să mă ridic realizasem că te-ai băgat deja în culcuș și ai pus un țol lângă tine în caz că o să uite unul dintre noi să mai pună lemne pe foc.

Acum, nu mai ai nevoie de alarmă, căci am devenit ceasul tău deșteptător, căci pe tine nu te mai trezește alarma, ci ringtone-ul. Îmi încep zilele cu vocea ta în ureche, ascultând ce ai mai visat tu în puținele ore dormite. Îți ascult cu mare atenție coșmarurile, ca să știu de ce trebuie să te apăr în viitor. Astea sunt știrile mele de dimineață, iar altele nici nu mai vreau să aud. Nu prea mai ascult muzică pe parcursul zilei, căci vocea ta e atât de melodioasă încât îmi rămâne în cap și-mi vine să dansez de fiecare dată când mi se pare că o aud. Seara e program de presă mondenă, căci tare-ți mai place să povestești despre alții, despre oameni pe care i-ai întâlnit în timpul zilei.

Oare ți-am zis că atunci când eram copil îmi doream foarte mult o pisică? Una mică și pufoasă, pe care să o mângâi până mi se încălzea mâncarea, una care să mi se plimbe printre picioare când eu mă concentram pe un lucru, una care să miaune din când în când și să-mi aducă aminte că nu eram singur? Nu-mi mai trebuie! Te am pe tine, lipicioaso! Ești tu destul de mâță și îmi aduci aminte de una mai ales atunci când se adună toată gașca la o seară de jocuri și te așezi la picioarele mele, ca să-mi mai trec din când în când mâna prin părul tău.

Totuși, încă n-am aflat cum se numește cântecul ăla de leagăn și nici nu mi-ai spus dacă l-ai terminat. Știu doar că-ți amintești de el atunci când strig la tine „Vezi că-i baltă, copil!”, pentru că atunci zâmbești de parcă ai fi cu mintea în alt univers. Zâmbesc și eu, pentru că în secunda următoare îmi bagi mâna în buzunar ca să cauți batista și îți dai cu palma peste frunte deoarece iar ai uitat că e în geanta ta.

Inima

Foto: weheartit.com

  

Ți-am ținut palma într-a mea de fiecare dată când aveai nevoie de ajutor să te ridici din genunchi, pentru că nu mai aveai forță după ce te-ai rugat ore întregi ca cei dragi ție să fie bine. Urma capului tău a rămas imprimată pe umărul meu după ce s-a odihnit pe el în sute de seri în care aveai nevoie de cinci minute în care să evadezi din lumea gălăgioasă a oamenilor cu prea multe păreri. Ți-am văzut ochii în tot felul de stări: ba fiind gata să blesteme pe cineva, ba pregătiți să facă un lac sub ei, ba dansând pe cer de fericire. Doar inima nu ți-am văzut-o. Nu știu pe unde ți-e sau la cine e.

Cine are grijă de ea? Cine îi aduce ceai fierbinte după o zi întreagă în care s-a dat cu sania? Cine-i pune ceva tare în pahar într-o seară în care a auzit prea multe prostii? Cine, atunci când are febră, îi sărută fruntea până când îi trece? Cine fuge să-i cumpere făină atunci când realizează că nu mai este chiar în momentul în care se apuca de făcut clătite? Cine apare la ușa ei cu o cutie cu ciocolata ei preferată doar pentru că n-a mai mâncat de multă vreme? Cine are grijă să aibă ceva roșu pe ea atunci când iese în lume, ca să nu fie cumva deochiată? Cine vine înaintea ei cu un felinar în mână atunci când luminile de pe stradă nu s-au aprins?

În brațele cui ai pus-o? Cui îi face fiecare început de zi să semene cu începutul primăverii doar pentru că îngână un cântec învățat de la bunica ei și pentru că îi face pâine cu ou? Cui i-ai oferit posibilitatea de a o face să-i fie frică din nou de oameni? În amintirea cui speri să nu se transforme? Cui i-ai permis să ți-o arunce în zăpadă de câte ori vrea și cui speri să i se facă milă, să ți-o ridice de-acolo și să o învelească într-o pătură? Cui îi umple sertarele cu becuri de rezervă pentru că știe că celuilalt îi e frică de întuneric? Cui i-ai dat puterea de a-ți schimba viața în bine sau în rău?

De fiecare dată când era frig afară, iar tu ieșeai prea subțire îmbrăcată, insistam să mai iei ceva pe tine, dar tu îmi spuneai că inima ta e obișnuită să-i fie rece. Spune-mi...de cine ți s-a lipit inima ca să-i fie cald din nou?